Turcia salută "progresele cele mai semnificative" în negocierile dintre Rusia şi Ucraina

G.B
Internaţional / 29 martie 2022

Mevlut Cavusoglu (Sursă foto: Facebook)

Mevlut Cavusoglu (Sursă foto: Facebook)

Ministrul turc al afacerilor externe, Mevlut Cavusoglu, a salutat astăzi "progresele cele mai semnificative" de la începutul războiului înregistrate în cadrul negocierilor dintre Rusia şi Ucraina de la Istanbul, precizând că acestea nu vor fi reluate mâine, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Este vorba despre progresele cele mai semnificative de la începutul negocierilor", a estimat ministrul la finalul celei trei ore de discuţii între delegaţiile rusă şi ucraineană.

"Acum ţine de miniştrii de externe din cele două ţări să se reunească pentru a rezolva chestiunile cele mai dificile", a adăugat el.

Ministrul a precizat că reuniunea de la Istanbul a luat sfârşit. "Ea nu se va relua mâine", miercuri, a spus el.

Potrivit media turce, şefii celor două delegaţii s-au întâlnit faţă în faţă pe marginea discuţiilor.

Delegaţiile rusă şi ucraineană s-au reunit marţi dimineaţă în Palatul Dolmabahce, ultima reşedinţă de pe Bosfor a sultanilor şi ultimul centru administrativ al Imperiului Otoman, unde preşedinţia turcă dispune de birouri.

Delegaţiile au fost primite de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, care le-a îndemnat să pună capăt "tragediei" reprezentate de invadarea Ucrainei de către trupele Moscovei.

A fost prima reluare cu prezenţă fizică a negocierilor celor două ţări după mai multe runde de discuţii prin videoconferinţă.

La finalul acestei reuniuni de circa trei ore, Rusia, care a atacat Ucraina pe 24 februarie, a promis să-şi reducă "radical" activitatea militară în direcţia Kiev şi Cernihov, la circa 120 km nord-est de Kiev.

Turcia, riverană la Marea Neagră cu cei doi beligeranţi, este atentă de la începutul crizei şi apoi al ostilităţilor să-şi menajeze relaţiile cu cele două părţi şi a făcut eforturi de a facilita o mediere încă de la început.

Turcia este de asemenea implicată, împreună cu Franţa şi Grecia, în negocierea unei evacuări umanitare pentru miile de civili prinşi în capcană în oraşul Mariupol, din sudul Ucrainei, asediat de forţele ruse.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb