Forţele ucrainene au distrus 50 de depozite de muniţii ruseşti cu ajutorul sistemelor de rachetă HIMARS furnizate de SUA Kievului în războiul cu Rusia, a declarat astăzi ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov, citat de Reuters, notează Agerpres.
"Aceasta le taie lanţurile logistice şi îi privează de posibilitatea de a duce lupte intense şi de a acoperi forţele noastre cu bombardamente ale artileriei grele", a spus el în comentarii televizate.
Reuters nu a putut verifica în mod independent afirmaţiile lui Reznikov despre utilizarea sistemelor de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS). Rusia nu a comentat nici ea deocamdată.