UE va amâna o decizie cu privire la includerea gazelor naturale pe lista investiţiilor "verzi"

J.P.
Internaţional / 16 aprilie 2021

UE va amâna o decizie cu privire la includerea gazelor naturale pe lista investiţiilor "verzi"

Uniunea Europeană intenţionează să amâne luarea unei decizii cu privire la etichetarea centralelor care funcţionează pe gaze naturale drept investiţii "verzi", o decizie cu un impact hotărâtor asupra listei investiţiilor prietenoase cu mediul, arată un proiect de document consultat de Reuters, conform Agerpres.

Executivul comunitar urmează să dea publicităţii săptămâna următoare propunerile sale cu privire la "taxonomia verde", o listă de activităţi economice însoţită de reguli specifice pe care aceste activităţi trebuie să le îndeplinească pentru a primi eticheta de investiţii "verzi" în UE.

Printre cele mai spinoase chestiuni este aceea dacă gazele naturale, un combustibil fosil, pot fi incluse pe lista investiţiilor respectuoase cu mediul. Statele membre au opinii divergente când vine vorba de centralele pe gaze naturale, unele ţări apreciind că aceste centrale sunt cruciale pentru a putea renunţa la termocentralele pe cărbune, care sunt mai poluante în timp ce alte state membre se tem că includerea centralelor pe gaze pe lista investiţiilor "verzi" ar deveni un instrument de "greenwashing" şi ar deturna investiţiile care ar putea merge spre proiecte mai verzi.

Potrivit Reuters, Comisia Europeană va amâna luarea unei decizii definitive, după ce mai multe propuneri destinate ajungerii la un punct de vedere comun au eşuat să acopere divergenţele.

Comisia va prezenta o propunere separată în trimestrul al patrulea pentru a răspunde la "modul în care anumite activităţi economice, în principal în sectorul energiei, contribuie la decarbonizare", se arată într-un proiect de document comunitar consultat de Reuters. În acest fel va putea avea loc o "dezbatere transparentă" între ţările membre UE şi Parlamentul European cu privire la rolul gazelor naturale în reducerea emisiilor, consideră Executivul comunitar. Propunerea va aborda şi energia nucleară, un alt subiect care creează divergenţe în rândul statelor membre.

Taxonomia UE privind investiţiile sustenabile ar putea să se dovedească crucială pentru energia nucleară şi centralele electrice deoarece va condiţiona accesul acestor instalaţii la anumite capitaluri sau subvenţii.

Bruxellesul este presat să utilizeze regulile privind finanţarea ecologică pentru a garanta că banii din fondul său de revenire în valoare de 750 miliarde de euro merg spre proiecte verzi. Banii ar putea fi alocaţi începând din 2021, ceea ce înseamnă că orice întârzieri în aplicarea regulilor ar putea dejuca acest plan.

Atunci când sunt arse în termocentrale, gazele naturale generează jumătate din emisiile de CO2 comparativ cu cărbunele, însă producţia de gaze naturale este asociată cu scurgerile de metan, un puternic gaz cu efect de seră.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. sa le eticheteze verzi cand mamutii ce extrag gazul si-l exporta vor instala o conducta de retur sa-si "recupereze poluarea" la ei acasa

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb