UEFA a anulat Campionatul European Under-19 care urma să fie găzduit de România

A.P.
Sport / 23 februarie 2021

UEFA a anulat Campionatul European Under-19 care urma să fie găzduit de România

Comitetul Executiv al UEFA a decis, marţi, să anuleze Campionatul European de fotbal Under-19 din acest an, care urma să fie găzduit de România, motiv fiind pandemia de Covid-19, potrivit ştiripesurse.ro.

UEFA, care a anulat şi Europeanul U-19 feminin, a ţinut cont în luarea deciziilor de faptul că, ''având în vedere restricţiile impuse de unele guverne, ar face dificile călătoriile echipelor şi organizarea mini-turneelor s-ar dovedi foarte dificilă'', scrie agerpres.ro.

''Asociaţiile membre ale UEFA au fost consultate şi au susţinut decizia. Deşi este păcat că nu vor avea loc competiţii de juniori în acest an, sănătatea şi siguranţa tinerilor sportivi trebuie să fie prioritară în condiţiile actuale'', se mai arată în hotărârea UEFA.

UEFA stabilise vara trecută ca turneul final al Campionatului European Under-19 să se desfăşoare în perioada 30 iunie - 13 iulie 2021, în România.

Competiţia urma să reunească 8 echipe, urmând să se dispute un total de 15 partide. Reprezentativa tricoloră U19 pregătită de Daniel Oprescu era calificată direct, din postura de gazdă.

Cele patru arene nominalizate de FRF în dosarul câştigător de candidatură erau Stadionul "Ilie Oană" - Ploieşti (15.073 locuri), Stadionul "Giuleşti" - Bucureşti (14.047 locuri), Stadionul "Arcul de Triumf" - Bucureşti (8.155 locuri) şi Stadionul "Anghel Iordănescu" - Voluntari (4.518 locuri).

Competiţia UEFA este continuatoarea Turneului de Juniori FIFA care a debutat în 1948 şi a fost preluat de forul continental european din 1955. Din 1980, a fost dedicat categoriei de vârstă U18, iar din 2002, dedicat categoriei U19. În istoria formatului actual, România a găzduit acest turneu în 2011.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3386
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9783
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.7229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb