Un raport al Complexului Energetic Oltenia indică stocuri de cărbune de 816.000 tone

Jose Fierro
Companii / 14 ianuarie 2017

Un raport al Complexului Energetic Oltenia indică stocuri de cărbune de 816.000 tone

Un raport al Complexului Energetic Oltenia arată că societatea avea, la data de 12 ianuarie, ora 7:00, 816.300 tone de cărbune în stocuri, mult peste nivelul indicat joi de ministrul Energiei, Toma Petcu, în cadrul şedinţei de Guvern, de doar 357.000 de tone.

Potrivit raportului CE Oltenia, citat de News.ro, în depozitele termo erau, în momentul întocmirii, 366.000 tone. La direcţia minieră erau alte 401.900 tone, iar alte 48.400 tone cărbune se aflau în navetele aflate în traseu.

În raportul întocmit de companie se precizează: "Diminuarea stocului la termocentrale provine din întârzieri în activitatea de descărcare generată de condiţiile meteo nefavorabile, temperaturile scăzute având ca efect îngheţarea cărbunelui în vagoane, timpii de descărcare prelungindu-se cu perioada necesară pentru trecerea garniturilor de tren prin instalaţiile de dezgheţ".

Documentul arăta că CE Oltenia funcţiona, la momentul redactării acestuia, la capacitate maximă, cu zece grupuri energetice, din care câte trei în funcţiune la Rovinari şi Turceni şi câte două grupuri la Işalniţa şi Craiova II.

Alte două grupuri de la Sucursala Electrocenrtrale Turceni urmau să devină disponibile până vineri la ora 00:00.

Activitatea de încărcare, transport şi descărcare a cărbunelui s-a realizat "în condiţii de iarnă", înregistrându-se întârzieri din cauza ruperii şinelor, defectării unei bande sau din cauza timpilor mari de descărcare, întrucât cărbunele trebuia dezgheţat, arată raportul.

În replică, Ministerul Energiei a venit cu precizări, în care arată că stocurile prezentate au fost în conformitate cu cele raportate de Transelectrica în cadrul Comandamentului energetic de iarnă de joi, unde s-au raportat "doar la cantităţile de cărbune existente deja în depozitele din centrale şi care pot fi utilizate imediat".

Ministerul Energiei afirmă: "În legătură cu analiza prezentată ieri, în cadrul Şedinţei de Guvern, de către ministrul Energiei, Toma Petcu, privind stocurile de cărbune existente în Complexul Energetic Oltenia, facem următoarele precizări: Stocurile prezentate au fost în conformitate cu cele raportate de Transelectrica în cadrul Comandamentului energetic de iarnă, derulat ieri, 12 ianuarie 2017. Menţionăm că în cadrul Comandamentul analiza Dispecerului Energetic Naţional se raportează doar la cantităţile de cărbune existente deja în depozitele din centrale şi care pot fi utilizate imediat".

Potrivit ministerului, stocurile aflate în cariere nu sunt imediat disponibile întrucât "transportul în condiţii de iarnă dificilă poate conduce la întârzieri şi sincope" şi nu sunt luate în calcul de Transelectrica în situaţii excepţionale.

"Ca atare, Sistemul Electroenergetic Naţional se poate baza cu certitudine pentru o funcţionare fără întrerupere doar pe stocurile de circa 350.000 de tone de cărbune existente în depozitele centralelor", mai arată Ministerul Energiei.

Joi, ministrul Toma Petcu a anunţat că a cerut Corpului de control să facă verificări la cele două complexuri energetice, Oltenia şi Hunedoara, precum şi la ministerul pe care îl gestionează, pentru a vedea cum s-au făcut pregătirile pentru iarnă în condiţiile în care s-a ajuns în situaţia "de a fi tot timpul la limita stocului de cărbune, riscând chiar oprirea lor de multe ori". Demnitarul acuză Guvernul Cioloş de "o proastă pregătire pentru iarnă în prealabil".

Petcu a declarat, la începutul şedinţei de guvern: "De la începutul avertizărilor meteorologice am convocat împreună cu ministerul Economiei comandamentul energetic de iarnă pentru gestionarea acestei perioade dificile. Dincolo de situaţia de urgenţă, am observat în acest timp, o proastă pregătire în prealabil a perioadei de iarnă de către fostul guvern. În primul rând, stocurile de cărbune la centralele termoelectrice şi aici m-aş referi la CE Oltenia, unde avem la ora actuală 357.000 de tone, cu un consum zilnic pe vârf orar de 80.000 de tone, ne-ar asigura o durată de funcţionare doar pentru 4 zile. La CE Hunedoara avem, la ora actuală, în stocuri, 30.000 de tone cu un consum de 6.100 de tone pe zi, asta înseamnă funcţionare de maxim 4 zile".

La rândul său, Complexul Energetic Oltenia a publicat pe 10 ianuarie un comunicat pe site-ul propriu în care anunţa că funcţionează, de la începutul acestui an, cu o medie de circa opt grupuri energetice, ajungând la o putere medie orară de până la 2.900 MW în perioadele zilei cu valori maxime ale consumului de energie. Oficialii companiei spun că CEO acoperă o cotă de maximum 30% din producţia de energie din Sistemul Energetic Naţional şi asigură servicii de sistem orare de circa 380 - 400 MW.

"Stocurile existente în termocentrale şi în carierele miniere la această oră, precum şi livrările zilnice care se efectuează din cariere către termocentrale permit funcţionarea fără probleme a grupurilor energetice disponibile", menţioneză societatea, în respectivul comunicat.

Comunicatul arată totodată că se asigura permanenţă la toate punctele de livrare a cărbunelui, cu redistribuire temporară de personal în unele sectoare de activitate, "în scopul menţinerii ritmicitatii descărcării navetelor de cărbune în actualele condiţii climatice care solicită eforturi deosebite pentru buna desfăşurare a acestui proces".

CE Oltenia arată că dispune de suficient cărbune pentru producerea de energie electrică necesară onorării contractelor de vânzare de energie perfectate şi inclusiv pentru "menţinerea stabilităţii" Sistemului Energetic Naţional (SEN) în această perioadă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce ministru avem...L-am vazut cu cata nonsalanta prezenta in fata pr.ministru situatia de la CE Oltenia...Era un fel de raport citit de pe o fituica ca in timpul sedintelor de partid de pe vremea raposatului...Printre altele a zis ca Guvernul Ciolos stiti....sa impulicat

    in vorbe....Sa traiti am terminat

    Cu astfel de ministru vrem sa facem strategii energetice...care defapt s-a si exprimat ca el este ing.constructor si printre altele nu stie nici economie.... 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb