speakeri
•FLORIAN GOLDSTEIN, Ziarul BURSA
O picătură de organizare, într-o mare de haos
PREZENTARE
Subiectul Uniunii Bancare captează atenţia a tot mai mulţi actori implicaţi din ţara noastră, fie că este vorba despre autorităţi, reprezentanţi ai instituţiilor de credit sau ai economiei reale, după cum s-a putut observa din numărul mare de participanţi la conferinţa organizată, ieri, în premieră în România, de ziarul BURSA.
•DANIEL DĂIANU, ASF
"Zona euro va şchiopăta dacă nu se va ajunge la o mutualizare"
PREZENTARE
Sistemul financiar pe care îl avem este defect, consideră Daniel Dăianu, prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), care a menţionat că face consideraţii pe această temă în nume personal. Domnia sa apreciază că, pentru o creştere economică sănătoasă, avem nevoie de sisteme financiare tot mai robuste.
•GUILLERMO TOLOSA, FMI
"Uniunea Bancară, un element important al tabloului unei Europe mai solide"
Uniunea Bancară reprezintă un element important al tabloului unei Europe mai integrate şi mai solide, însă nu reprezintă o soluţie magică pentru rezolvarea tuturor problemelor continentului, a declarat Guillermo Tolosa, reprezentantul Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România.
•MARINEL BURDUJA, CEO BRCI
"Produse clasice prin canale moderne - un nou model bancar"
Banca Română pentru Credite şi Investiţii (BRCI) se vrea un nou model bancar pe piaţa noastră de profil, potrivit lui Marinel Burduja, CEO BRCI.
•NICOLAE DĂNILĂ, BNR
"Recâştigarea încrederii, principala provocare a băncilor"
PREZENTARE
Provocarea majoră pentru instituţiile de credit, atât la nivel local, cât şi la nivel european, este să recâştige încrederea în sistem, nu doar din partea clienţilor, ci şi a statului, agenţiilor de rating şi a angajaţilor, consideră Nicolae Dănilă, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR). Clientul trebuie să se afle în centrul noului model de afaceri al băncilor, subliniază domnia sa.
•CĂLIN RECHEA
"Uniunea Bancară nu este o soluţie pentru problema instabilităţii financiare"
PREZENTARE
Uniunea Bancară nu reprezintă o soluţie pentru rezolvarea problemei cauzate de instabilitatea financiară, iar aderarea ţării noastre la această structură ar trebui să fie amânată cel puţin până la intrarea în zona euro, a afirmat analistul economic Călin Rechea.
•ANCA LAURA IONESCU, SECRETAR DE STAT MINISTERUL ECONOMIEI
"Accesul dificil la finanţare, problema majoră a IMM-urilor"
Problemele mediului privat din ţara noastră sunt aceleaşi cu cele ridicate la nivelul Uniunii Europene, conform afirmaţiilor doamnei Anca Laura Ionescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, care susţine că, în 2013 şi 2014, instituţia pe care o reprezintă a efectuat deplasări în teritoriu, pentru cunoaşterea şi preluarea aspectelor ce îngreunează dezvoltarea sectorului afacerilor.
•DAN PAUL, ASOCIAŢIA BROKERILOR
"Piaţa de capital, alternativă la depozitele bancare"
Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor, a declarat că nu crede că se vor confisca depozitele bancare pentru salvarea instituţiilor financiare, pentru că ar însemna o încălcare a drepturilor omului: "Sigur că politicienii pot inventa orice. Totuşi, după experienţa cu Cipru de anul trecut, există acest pericol, iar piaţa de capital este o alternativă de plasare a economiilor".
•RĂZVAN NAN, KPMG
"Presiunea noilor reglementări bancare din Europa va genera mişcări pe piaţa autohtonă"
PREZENTARE
Presiunea noilor reglementări bancare din Europa va genera "mişcări" pe piaţa de profil din România, este de părere Răzvan Nan, senior manager, banking advisory KPMG, care anticipează că anul acesta vom asista la schimbări importante în acţionariatul instituţiilor de credit din ţara noastră.
•ADRIAN TIMAR, REMARUL 16 FEBRUARIE
"Orice modificare la nivelul băncilor afectează mediul de afaceri"
Orice modificare ce are loc la nivelul băncilor afectează mediul de afaceri, este de părere Adrian Timar, administratorul companiei Remarul 16 Februarie. Domnia sa ne-a declarat: "Sistemul bancar trăieşte din piaţă. Orice modificare se petrece în acest domeniu, legată de reglementare, de modul în care sunt acordate creditele etc. - pentru că se va ajunge foarte departe în ceea ce înseamnă schimbarea modelului de credit -, va afecta mediul de afaceri".
•RADU GRAŢIAN GHEŢEA, PREŞEDINTE ARB
"Uniunea Bancară, răspunsul Europei la problemele generate de criză"
Criza a creat multe probleme, iar Uniunea Bancară este răspunsul Europei la soluţionarea acestor probleme, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
•MIRELA IOVU, VICEPREŞEDINTE CEC BANK
"Implementarea Uniunii Bancare poate afecta negativ creditarea IMM-urilor"
PREZENTARE
Implementarea Uniunii Bancare este de natură să afecteze negativ creditarea IMM-urilor, a declarat Mirela Iovu, vicepreşedintele CEC Bank. Există soluţii de atenuare a impactului negativ, precum majorarea capitalului băncilor, acoperirea riscului de creditare prin garanţii guvernamentale, utilizarea factorului de sprijin, a precizat domnia sa.
•GHEORGHE PIPEREA
"Economiile din bănci ar putea fi transferate pe piaţa de capital"
Economiile din depozitele bancare ar putea fi transferate pe bursă, este de părere profesorul Gheorghe Piperea, care opinează că teama de bail-in ar putea dezvolta piaţa de capital.