Washingtonul neagă că a trimis baloane în spaţiul aerian chinez

G.D.
Internaţional / 13 februarie 2023

Washingtonul neagă că a trimis baloane în spaţiul aerian chinez

Washingtonul a respins astăzi acuzaţiile Beijingului, care îi reproşează că a trimis baloane deasupra teritoriului chinez, acuzaţie ce intervine în plină tensiune între cele două ţări după survolul deasupra teritoriului SUA al unui balon chinez, care a fost în cele din urmă doborât, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

"Orice afirmaţie potrivit căreia statul american utilizează baloane spion deasupra Chinei este falsă", a declarat Adrienne Watson, purtătoare de cuvânt a Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe.

"China este cea care dispune de un program de baloane spion de înaltă altitudine pentru colectarea de informaţii, dispozitive pe care le-a utilizat pentru a încălca suveranitatea SUA şi a altor peste 40 de ţări de pe cinci continente", a afirmat Watson pe Twitter.

Beijingul afirmase anterior astăzi că "baloane americane" au survolat teritoriul Chinei "de peste zece ori fără nicio autorizaţie", începând cu anul trecut.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a respins aceste acuzaţii, apreciind că Beijingul "încearcă să limiteze pagubele".

China "a afirmat de mai multe ori şi în mod eronat că balonul spion trimis în SUA era un dispozitiv meteorologic" şi nu a oferit "nicio explicaţie credibilă pentru intruziunea sa în spaţiul nostru aerian şi în cel al altora", a declarat el.

Survolarea teritoriului american de către un balon chinez, considerat de Washington drept un dispozitiv "spion", a răcit relaţiile între cele două puteri, secretarul de stat Antony Blinken amânând în ultimul moment o vizită planificată în China.

De la primul incident, alte obiecte zburătoare au fost detectate deasupra Canadei şi SUA, înainte de a fi doborâte.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. De ambele părți, chineza și americană.

    Prostimii o să i dea o nouă temă de îngrijorare. 

    Baloanele sunt de fapt de origine extraterestră. 

    Subiectele plandemie și tragedia din Ucraina plus incordarea mușchilor pentru un posibil conflict nuclear s-au răsuflat. 

    Putin moare, dar nu se predă, Zele va fi vedetă la San Remo, Biden se simte ca la a doua tinerețe.  

    Poate un război intergalactic ne va îngrijora mai puțin:)

    1. paine si circ dar fara cu mai putina paine ca ingrasa, era divertismentului trolesc

    Americanii au sateliți spațiali ptr. spionaj,

    nu au nevoie de balonase

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb