ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE PSIHIATRIE ŞI PSIHOTERAPIE:  Despre cuvântul"sandilău" folosit de Vâlcov: profund stigmatizant

F.M.
Politică / 7 septembrie 2018

Darius Vâlcov

Darius Vâlcov

Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie a transmis, ieri seară, că "protestează cu fermitate" faţă de faptul că Darius Vâlcov a postat pe Facebook fişa medicală a unui pacient, dar şi faţă de folosirea termenului "sandilău", "o afirmaţie profund stigmatizantă şi care are repercusiuni multidimensionale". Asociaţia cere verificarea modului în care consilierul premierului a intrat în posesia documentului.

În comunicatul Asociaţiei se arată că protecţia datelor cu caracter personal "este un drept fundamental, consacrat prin Tratatul de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, în art. 8, care prevede că orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc". Totodată, se susţine faptul că "pacientul cu tulburări psihice are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare. Prin publicarea documentaţiei medicale confidenţiale s-a produs o gravă abatere nu doar din punct de vedere legal ci şi etic", se arată în document.

În comunicat s-a mai afirmat: "Utilizarea dispreţuitoare de către o persoană publică importantă (consilier al premierului României), cu responsabilităţi şi vizibilitate internă şi externă, a apelativului de "sandilău", reprezintă o încălcare flagrantă atât a legislaţiei în vigoare dar şi o afirmaţie profund stigmatizantă şi care are repercusiuni multidimensionale, aruncând o anatemă asupra tuturor pacienţilor cu suferinţe psihice, care au nevoie de protecţia şi respectul cuvenit din partea statului român".

Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie "protestează cu fermitate împotriva unui asemenea tip de atitudine din partea unui consilier al prim-ministrului şi solicită public autorităţilor competente anchetarea conjuncturii în care documentaţia medicală a ajuns în posesia persoanelor neautorizate precum şi tragerea la răspundere a tuturor celor implicaţi".

Consilierul premierului, Darius Vâcov, a postat duminică pe pagina sa de Facebook o fotografie cu fişa medicală a unui protestatar. Postarea lui Vâlcov a dispărut la scurt timp, iar consilierul a scris pe reţeaua de socializare că i-a fost ştearsă.

"#antifacontraromaniei #AntifaesteRezist. Postarea prin care arătam că un lider #rezist este sandilău cu acte mi-a fost ştearsă", a scris Vâlcov pe Facebook. Ulterior, protestatarul a depus plângere penală împotriva lui Darius Vâlcov.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Tânărul pensionar va beneficia curând de roadele publicării fișei medicale. :))))))

    Acest pensionar bolnav nu e discriminat?

    Ce face CNCD-ul ??? 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb