DNA cere şapte ani de închisoare pentru Mircea Băsescu

A.L.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 11 decembrie 2015

 DNA cere şapte ani de închisoare pentru Mircea Băsescu

Actualizare 18:50 Sentinţa judecătorilor în dosarul lui Mircea Băsescu, pronunţată pe 21 decembrie

Magistraţii Tribunalului Constanţa au stabilit data de 21 decembrie pentru pronunţarea sentinţei în cazul lui Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână după ce, astăzi, a avut loc ultimul termen de judecată în procesul în care cei doi sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi, respectiv, complicitate la trafic de influenţă, în dosarul în care sunt implicaţi membri ai familiei lui Bercea Mondial, potrivit unor surse din presă.

Procurorii DNA au cerut instanţei de judecată aplicarea de pedepse la închisoare cu executare pentru ambii inculpaţi, în cazul lui Mircea Băsescu fiind solicitată pedeapsa maximă prevăzută de lege.

Totodată, DNA a cerut confiscarea sumei de 250.000 de euro de la Băsescu şi de 350.000 de euro de la Căpăţână.

Avocaţii lui Mircea Băsescu au solicitat achitarea clientului lor, susţinând că nu există probe din care să reiasă că a făcut trafic de influenţă, iar în cazul unei condamnări, au cerut ca ea să fie cu suspendare sub supraveghere.

---------------

Procurorii DNA cer pedeapsă maximă pentru Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României, în dosarul în care acesta este acuzat de trafic de influenţă.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au ajuns astăzi în faţa magistraţilor din Constanţa în dosarul în care sunt judecaţi pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă, transmit televiziunile de ştiri.

Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte al ţării.

În 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie 2014, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Marian Căpăţână.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb