Furtunile dublează despăgubirile pentru locuinţele asigurate: aproape 50 milioane lei în primele 9 luni din 2024

B.G.
Companii / 14 martie

 Furtunile dublează despăgubirile pentru locuinţele asigurate: aproape 50 milioane lei în primele 9 luni din 2024

Companiile de asigurări membre ale UNSAR au achitat, în primele 9 luni ale anului trecut, despăgubiri de aproximativ 50 de milioane de lei pentru pagubele produse de furtuni locuinţelor asigurate, suma fiind de două ori mai mare decât cea plătită în întreg anul 2023, potrivit unui comunicat emis redacţiei, de unde sunt preluate toate informaţiile ce urmează.

În această perioadă, aproximativ 6.300 de dosare de daună au fost despăgubite în baza asigurărilor facultative pentru locuinţe, în creştere cu 36% faţă de anul precedent. Astfel, zilnic, 23 de familii au primit sprijin financiar pentru repararea locuinţelor afectate de fenomenele meteorologice extreme.

"Efectele schimbărilor climatice sunt tot mai vizibile, iar locuinţele noastre sunt expuse riscurilor generate de fenomene naturale extreme. Asigurarea facultativă pentru locuinţă devine esenţială, oferind protecţia financiară necesară în faţa acestor evenimente", a declarat Alexandru Ciuncan, Preşedinte & Director General al UNSAR, confrom aceluiaşi comuicat de presă.

Cea mai mare despăgubire plătită pentru pagubele produse de furtună în baza unei asigurări facultative de locuinţă a atins suma de 400.000 lei, iar totalul primelor trei cele mai mari despăgubiri se apropie de 700.000 lei.

"Locuinţa noastră merită protecţie completă împotriva riscurilor, iar asigurarea facultativă reprezintă soluţia optimă. Aceasta oferă sprijin financiar în diverse situaţii neprevăzute şi poate fi personalizată pentru a răspunde nevoilor fiecărei familii", a declarat Alina Bărbulescu, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR, potrivit comunicatului.

Locuinţele pot fi protejate împotriva furtunilor printr-o asigurare facultativă, care extinde protecţia oferită de asigurarea obligatorie PAD, acoperind şi alte riscuri, precum cutremure, inundaţii, incendii, daune ale instalaţiilor de apă-canal şi multe altele. Asigurările facultative pot fi adaptate în funcţie de nevoile individuale ale clienţilor, incluzând acoperiri speciale pentru situaţii de urgenţă sau prejudicii cauzate vecinilor.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3806
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3588
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8128
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.3330

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb