Iohannis, din nou la "cuţite" cu CCR

A.M.
Politică / 28 iunie 2018

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat din nou Curtea Constituţională, astăzi, asupra legii pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. Cu o zi în urmă, Senatul, în calitate de for decizional, a respins cererea de reexaminare a acestui act normativ formulată de preşedinte, care invocă în sesizarea transmisă CCR lipsa argumentelor ori a dezbaterii motivelor cererii de reexaminare, relatează News.ro.

Miercuri, Legea 304/2004 a fost respinsă pentru a treia oară de Parlament în forma trimisă de preşedinte la reexaminare. În ultimele luni, legea a fost contestată la CCR atât de PNL şi USR, cât şi de preşedintele Klaus Iohannis, conform surselor citate.

Iohannis a atacat această lege la Curtea Constituţională şi în 2 mai. În 30 mai, CCR a respins ca inadmisibilă obiecţia de neconstituţionalitate formulată de către şeful statului. În sesizarea transmisă CCR, Iohannis se referea şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, spunând că limitarea numărului de posturi la 15 contravine chiar rolului Ministerului Public, legiuitorul creând o structură deosebit de suplă prin raportare la competenţele atribuite şi prin raportare la importanţa cauzelor pe care le instrumentează.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Surprinzator de repede a reactionat domnul dulap de nuc .. stiam ca e mai greu cu lectura la dumnealui .. ca, in conformitate cu cele afirmate chiar de dulap insusi in spatiul public, ii trebuie cateva saptamani sa inteleaga un text ..

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb