REFERENDUMUL DIN GRECIA PROVOACĂ ÎNGRIJORARE ÎN SPANIA Jaime Pastor: "Ne aflăm în faţa dilemei fundamentale între democraţie şi austericid"

Ziarul BURSA #Internaţional / 6 iulie 2015

Spania şi-a reluat creşterea economică, ce a fost anul trecut de 1,4%, dar rata şomajului rămâne foarte ridicată, de 23,78%.

Spania şi-a reluat creşterea economică, ce a fost anul trecut de 1,4%, dar rata şomajului rămâne foarte ridicată, de 23,78%.

Referendumul din Grecia a stârnit o intensă dezbatere şi în Spania, unde partidele de stânga cred că acum s-a ivit o ocazie "istorică" de a schimba Europa, în timp ce formaţiunile de dreapta se tem de un efect de contagiune care va submina progresele economice, se arată într-un comentariu publicat vineri de AFP, citat de Agerpres.

Dreapta spaniolă se teme de fapt că, la alegerile legislative de la sfârşitul anului, ar putea fi înlăturată de la putere de o coaliţie de stânga condusă de Podemos (stânga radicală spaniolă), care, la fel cum se întâmplă cu Syriza în Grecia, mizează pe voturile aduse de criticarea politicii de austeritate impusă Spaniei în ultimii patru ani.

De altfel, cele şase formaţiuni care alcătuiesc stânga spaniolă şi-au declarat vineri la Madrid sprijinul pentru respingerea propunerilor creditorilor internaţionali la referendumul din Grecia şi s-au pronunţat împotriva a ceea ce au numit "austericidul". "Ne aflăm în faţa dilemei fundamentale între democraţie şi austericid", a declarat Jaime Pastor, unul dintre mentorii partidului Podemos, adăugând: "Viitorul nostru depinde de ce se va întâmpla în Grecia. Podemos consideră că acum a apărut o "oportunitate istorică de a lupta pentru o Europă mai socială".

Spania şi-a reluat creşterea economică, ce a fost anul trecut de 1,4%, dar rata şomajului rămâne foarte ridicată, de 23,78%, nu departe de cea din Grecia, care ajunge la 25%. Şi acest element amplifică temerea că scenariul grec s-ar putea repeta şi în Spania, unde populaţia traumatizată de criză ar putea aduce Podemos la guvernare.

Deocamdată, ministrul spaniol al economiei, Luis de Guindos, a calificat decizia de organizare a referendumului din Grecia drept un "nonsens" şi o "greşeală", având asupra liderilor europeni efectul unui "duş rece". Şi premierul spaniol, Mariano Rajoy, s-a pronunţat indirect împotriva acestui referendum, criticând guvernul de la Atena pentru "deciziile unilaterale şi politica faptului împlinit".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb