19 instituţii de credit au aderat la schema de plăţi SEPA

Gabriela Căpăţînă
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 noiembrie 2009

19 instituţii de credit din ţara noastră, prin care se derulează 90% din volumul total de plăţi în euro, au aderat la schema de plăţi SEPA (Single European Payments Area), ponderea acestor tranzacţii fiind de 6,34% în primul semestru al anului, potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Proiectul SEPA reprezintă următorul pas important către realizarea unei integrări europene mai puternice. SEPA va permite clienţilor efectuarea de plăţi în euro fără numerar către orice beneficiar situat oriunde în zona euro, prin utilizarea unui singur cont bancar şi a unui singur set de instrumente de plată. Astfel, toate plăţile de mică valoare în euro vor deveni "locale" şi nu va mai exista nici o deosebire între plăţile naţionale şi cele transfrontaliere din cadrul zonei euro.

La nivel european, primul instrument SEPA (Single European Payments Area) a fost lansat pe data de 28 ianuarie 2008, iar la sfârşitul lunii august 2009, 4,5 % din totalul trans-ferurilor de credit în euro erau tranzacţii de tip SEPA, spun reprezentanţii ARB.

Aceştia caracterizează aceste instrumente ca fiind unele sigure, cu costuri reduse şi viteză mare de circulaţie a informaţiei de plată. Deocamdată, costurile au fost mari la nivelul băncilor.

Până acum, au fost lansate trei scheme SEPA, una de credit transfer şi două de direct debit, ulterior vor fi dezvoltate standarde pentru plăţile pe telefonul mobil şi pe internet.

"La 1 Noiembrie 2010, toate ţările care utilizează moneda unică europeană sunt obligate sa adere la SEPA" a spus Răzvan Constantin Vartolomei, Director Adjunct Direcţia Plăţi în cadrul BNR. Reprezentanţii BNR au mai adăugat că BNR îşi va păstra strict rolul de supraveghetor al aranjamentelor de plată, industria bancară trebuie să se autoguverneze în ceea ce priveşte plăţile, transferul de fonduri.

Trezoreria va finaliza consolidarea conturilor locale în primăvara anului viitor

Proiectul care vizează consolidarea conturilor locale în contul trezoreriei centrale, în timp real, va fi finalizat de către Trezoreria Statului în primăvara anului 2010, potrivit lui Laurenţiu Andrei, directorul general al Trezoreriei.

Consolidarea va permite redistribuirea optimă a fondurilor disponibile în funcţie de nevoile existente, a precizat şeful Trezoreriei Statului.

Începând cu anul 2007, Trezoreria are un sistem propriu de decontări electronice, o premieră la nivelul Uniunii Europene, unde băncile centrale asigură aceste servicii pentru trezorerii.

"Dorim şi extinderea sistemului de decontare al Trezorerie Statului prin crearea unei infrastructuri de business (grup dedicat de beneficiari)", a mai spus reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice, citat de Agerpres.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb