Acord european pentru prevenirea acumulării creditelor neperformante în bănci

A.V.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 19 decembrie 2018

Parlamentarii europeni şi reprezentanţii Executivului de la Bruxelles au ajuns, ieri, la un acord politic cu privire la noile norme ce vizează provizioanele pe care şi le constituie băncile pentru acoperirea posibilelor pierderi din creditele neperformante, potrivit anunţului Comisiei Europene.

"Acordul politic obţinut astăzi (n.r. ieri) reprezintă un pas important pentru reducerea în continuare a riscurilor din sectorul bancar al UE şi pentru consolidarea rezilienţei acestuia, astfel cum s-a subliniat în concluziile summitului zonei euro de săptămâna trecută", a informat Comisia Europeană, adăugând: "De asemenea, acesta contribuie la finalizarea rapidă a uniunii bancare, alături de ultimele date încurajatoare privind reducerea riscurilor şi de recentul acord politic privind pachetul bancar".

Măsurile convenite vor garanta faptul că băncile vor aloca fonduri pentru acoperirea riscurilor aferente creditelor pe care le vor acorda în viitor şi care ar putea deveni neperformante, conform Comisiei, care adaugă că în baza acordului se va preveni acumularea de expuneri neperformante în bilanţurile băncilor şi, în ultimă instanţă, "băncile vor putea să îşi îndeplinească rolul lor indispensabil în finanţarea economiei şi în sprijinirea creşterii economice".

Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de capital, a declarat: "Am lucrat intens în ultimii ani pentru a reduce riscurile şi pentru a consolida rezilienţa sectorului bancar european. Prin acest acord se va asigura faptul că băncile vor avea mai puţine credite neperformante în bilanţurile lor, ceea ce ar trebui să le sporească soliditatea şi să le permită să finanţeze mediul de afaceri european. Am încredere că Parlamentul European şi Consiliul vor conveni rapid cu privire la propunerile în curs legate de dezvoltarea pieţelor secundare pentru credite neperformante şi de facilitarea recuperării creanţelor".

Această măsură se înscrie în seria de acţiuni pe care Comisia le-a prezentat în martie 2018 pentru a aborda problema creditelor neperformante din Uniune. Măsura are la bază eforturile pe care le depun în prezent statele membre, autorităţile de supraveghere şi instituţiile de credit în vederea reducerii constante a numărului de credite neperformante în Uniune.

Executivul comunitar aminteşte că, la data de 14 martie 2018, Comisia a propus un pachet de măsuri pentru abordarea problemei creditelor neperformante în sectorul bancar al UE. Acest pachet venea în continuarea Planului de acţiune privind reducerea creditelor neperformante, convenit de miniştrii de finanţe ai Europei în iulie 2017. Pe lângă măsura prezentată ieri, pachetul cuprinde propuneri privind dezvoltarea în continuare a pieţelor secundare pentru credite neperformante şi privind facilitarea executării extrajudiciare accelerate a creditelor garantate cu garanţii reale, precum şi un plan tehnic privind modul în care pot fi înfiinţate societăţi naţionale de administrare a investiţiilor.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Toate acestea in conditile in care guvernantii nostri pun taxa pe lacomie.

    Ca la noi la nimeni. 

    1. UESS a mai luat o măsură de tip să dăm din gură că nu ne doare. Toate acestea în condițiile în care nu mai pot manipula aiurea dobânzile în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb