Valoarea tranzacţiilor realizate ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la 77,8 milioane lei, circa o treime din rulaj fiind asigurat de schimburile cu acţiuni Banca Transilvania.
Indicii au avut în mare parte creşteri, într-o zi cu aprecieri ale pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale bursei noastre, a urcat cu 0,3%, până la 17.446 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,12%, până la 3.271 de puncte.
Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "Majoritatea indicilor au încheiat şedinţa curentă pe plus, evoluţiile fiind cuprinse în intervalul +0,34% pentru BET-EF şi -0,55% în cazul indicelui BET-FI (...). Dintre componentele indicelui BET, cea mai mare creştere a avut-o societatea Sphera Franchise Group (SFG), +2,66%, în vreme ce la polul opus regăsim emitentul Transport Trade Services (TTS), -3,63%".
În piaţa "regular", topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 20,2 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în creştere cu 1,23%, la preţul de 28,8 lei.
Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), ce au urcat cu 0,07%, la 0,731 lei, în condiţiile unor schimburi de 7,9 milioane lei.
Acţiunile Hidroelectrica (H2O) s-au apreciat cu 0,33%, până la preţul de 122,2 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 7,3 milioane lei.
Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Digi Communications (DIGI), ce au cumulat un rulaj de şapte milioane lei, acţiunile DIGI încheind ziua în scădere cu 0,59%, la preţul unitar de 67 lei.
În piaţa "deals" au avut loc două schimburi. Cel mai important dintre acestea, în valoare de 5,8 milioane lei, a fost realizat cu acţiuni Banca Transilvania, tranzacţia fiind încheiată la preţul unitar de 28,8 lei, cu 1,23% peste referinţa din piaţa "regular". A mai fost realizată o tranzacţie cu acţiuni Antibiotice, în sumă de 2,2 milioane lei, la preţul de 2,2 lei, cu 2,22% sub referinţă.
Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 0,14%, până la 1.255 de puncte, în vreme ce indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un recul de 0,23%, la 859 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1."Electromagnetica" (ELMA): +14,91%
2. "Energopetrol" (ENP): +12,73%
3. "Promateris" (PPL): +6,36%
4. "Altur" (ALT): +4,76%
5. "Simtel" (SMTL): +4,33%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Bermas" (BRM): -3,85%
2. "Socep" (SOCP) : -3,73%
3. "Transport Trade Services" (TTS): -3,63%
4. "Sinteza" (STZ): -3,48%
5. "Transilvania Investments" (TRANSI): -3,33%
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.03.2025, 08:52)
buna dimineata la cafeluta, oameni minunati!
2. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu în data de 26.03.2025, 09:56)
ARS a blocat birocratic demersul EVER de a face exit din ARS. EVER ratează un 230mil.RON venit. ARS deține la rîndul ei 40mil.acțiuni EVER.
ARS propune un divy net 2,3%.
EVER propune un divy net 7%.
EVER propune anularea programului de răscumpărare nr.13 prin care 6acțiuni EVER erau date la schimb contra 1acțiune ARS.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Vîjeu în data de 26.03.2025, 10:10)
TRANSI a hotărît un program de răscumpărare în care pentru 1acțiune TRANSI primești 1acțiune EFO și numerar în diferență. Astăzi 1acțiune TRANSI îi cotată cu 0,3480RON, iar o acțiune EFO îi cotată cu 0,4420RON. EFO a vîndut un hotel în Saturn pentru 6,1mil.EUR.
(0,4420 minus 0,3480) împărțit la 0,3480 = 27% yield (al acelui numerar în diferență).
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.03.2025, 20:22)
Deci ai investit in TRANSI.
Ce nu inteleg: daca TRANSI = 0,348, EFO = 0,442, iar pentru 1 actiune TRANSI primesti o actiune EFO + diferenta in numerar (ce diferenta, 0,348 -0.442 ?) cum se calculeaza yield?
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Vîjeu în data de 26.03.2025, 21:23)
cumperi TRANSI = 0,3480RON
o dai la oferta publică de schimb
primești 1bucată EFO
nu cred c-o vei putea vinde(preț 0,4420RON) direct în piață datorită lichidității scăzute, dar aștepți următoarea ofertă OPC (cea recentă s-a făcu la preț de 0,4450RON pentru 80mil.bucăți) și o dai acolo.
0,4450 - 0,3480 = 0,0972
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de Vîjeu în data de 26.03.2025, 21:24)
0,0972 e câștigu, tu ai băgat 0,3480
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de Vîjeu în data de 26.03.2025, 21:33)
0,0972 împărțit la 0,3480 = 0,2793 adică 27,93% brut
la care aplic un impozit de 3% și iese un divy net de 27%
plus că la TRANSI mai primești un dividend brut de 0,0150RON care împărțit la TRANSI = 0,3480RON și aplicat impozit de 10% iese un divy net 3,87%.
===
se pare că dacă iese bine schema, cîștigi per total +31%
*schemă doar pentru cei curajoși !
2.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.5)
(mesaj trimis de Vîjeu în data de 26.03.2025, 21:41)
dar atenție:
că de obicei ofertele publice de CUMPĂRARE se fac la un preț minim de: cel mai mare preț la care emitentul (adică TRANSI) a făcut cumpărătură din piață în recentele 12luni.
cele de SCHIMB să îmi spuneți voi cum e prețul stabilit !!!
2.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.6)
(mesaj trimis de Vîjeu în data de 26.03.2025, 21:46)
că dacă prețul pentru o acțiune TRANSI e stabilit la 0,4100RON (maximul în 23ianuarie2025), dar prețul actual din piață e 0,3480RON, tu primești o diferență de bani,
0,4100RON (prețul TRANSI scris în documentul de oferta publică de schimb) minus 0,3480RON(prețul din piață) = o diferență de bani primită
2.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.03.2025, 21:49)
Eh, asa da! Incep sa inteleg!
Si indicele de alocare nu influenteaza randamentul?
2.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.8)
(mesaj trimis de Vîjeu în data de 26.03.2025, 23:44)
TRANSI scoate din buzunarul său doar acea diferență de bani
TRANSI nu răscumpără întreaga acțiune cu 0,4100RON, ci plătește doar 0,0620RON.
dar îți mai dă 1 acțiune EFO.
===
deci
1. TRANSI dă dividend brut 0,0150RON (impozit 10%)
2. TRANSI dă o diferență brut 0,0620RON (impozit 3%) pe care eu nu am inclus-o în yieldul cel de sus, de +31%
3. TRANSI dă 1 bucată acțiune EFO (neimpozabil)
4. tu aștepți OPC:ul EFO unde îți vinzi acțiunea EFO (impozit 3%)
Dar și eu mă întreb... oare-i corect (adică valid)? că nimei n-o mai făcut Ofertă Publică de Cumpărare prin intermediul unei Oferte Publice de Schimb.
Cine se pricepe???