Alba ca grenada

Domnişoara se râzgâie. "Nu avem nevoie de prinţ! L-ar fi putut scoate la montaj. E ca la Hollywood, baby!". Apoi ne explică: "Nu are nevoie de dragoste, ea vrea să devină un lider!". De ce? "Pentru că originalul este din 1937. E clar pentru toată lumeaaaaa" (continuă râzgâiala).

Salata de cuvinte este reală. Ea aparţine unei actriţe numite Rachel Zegler, care a jucat rolul Albei ca Zăpada în remarke-ul lansat de Disney zilele acestea. Probabil sunteţi la curent cu povestea. Filmul s-a dovedit un dezastru fără limite pentru Disney. Cinematografe goale, recenzii acide şi spectatori care cer banii înapoi. Este posibil ca, după ce această producţie să fie scoasă de pe afiş, noua Alba ca Zăpada să fi produs o pagugă de o sută de milioane de dolari pentru Disney.

Este greu de spus cine este mai vinovat: Disney sau Zegler. Să începem cu compania. Filmul original este o capodoperă absolută. Probabil cel mai iubit film de animaţie din istoria filmelor de animaţie. Este greu să depăşeşti aşa ceva.

Dar măcar să încerci onorabil. Disney însă nici nu a încercat. La fel ca multe alte corporaţii cu miliarde în bancă, şi Disney este condusă acum, bizar, de activişti de extremă Stânga. Aşa că Disney a luat decizia să producă, sub numele de "Alba ca Zăpada", un film "woke". Un critic a remarcat: noua variantă de Alba ca Zăpada pare să fie o versiune a Manifestului Partidului Comunist, pe muzică şi dans.

Te şi întrebi de ce s-au mai ostenit să păstreze titlul... În noua versiune, Alba ca Zăpada este un brunetă latino. Se numeşte aşa nu pentru că are pielea albă, ci pentru că... ar fi supravieţuit unei furtuni de zăpadă. Întreg filmul seamănă cu o lecţie de "anti-rasism pentru clasa muncitoare".

Pe butuc au fost puşi apoi piticii, probabil cele mai simpatice personaje ale filmului din 1937. În mintea lui Disney, aşa ceva nu se face. A vrut mai întâi să înlocuiască piticii cu nişte "creaturi magice" (nu era nimic magic la ele). După aceea s-a decis să pună totuşi nişte pitici generaţi pe calculator. Scenele cu noii pitici seamănă cu reclamele ieftine la napolitane.

Marea "găselniţă" însă este alta. În filmul din 1937, regina cea rea întreabă oglinda fermecată: "Oglindă-oglinjoară, cine e cea mai frumoasă din ţară?". În brava lume nouă a Stângii, femeilor nu le mai pasă de ce cred ceilalţi despre cum arată, aşa că regina întreabă, de fapt: "Cine e cea mai activistă din ţară?". (Nu este o glumă, filmul exploatează înţelesurile cuvântului englez "fair").

Toate acestea ar fi putut îngropa orice film. Dar greul abia acum începe. Intră în scenă domnişoara Zegler, care de mai bine de un an încoace face declaraţii aberante după alte declaraţii aberante. Un exemplu: a participat la o grevă a sindicatului actorilor, pretinzând că este exploatată. Când cineva a observat că, totuşi, este plătită cu două milioane de dolari pentru rolul din Alba ca Zăpada, domnişoara Zegler a răspuns: "Merit fiecare dolar, am stat 18 ore în rochia de prinţesă!". Cineva comenta pe Internet: "Asta trebuie să fie cea mai nesuferită femeie pe care am văzut-o vreodată!".

Nu am de gând să mă duc la noua Alba ca Zăpada şi nu m-aş fi oprit asupra acestei "chifle" dacă afacerea nu ar fi avut şi un sens profund. De câteva decenii s-a întâmplat ceva în politică. Să începem cu Dreapta. După război, când ororile fascismului au ieşit la iveală, Dreapta s-a delimitat. Poate că nu absolut de tot, poate că nu toată lumea în mod egal, dar ideea este simplă. În Dreapta, apele s-au separat. Nici un liberal sau conservator modern nu doreşte să fie în aceeaşi "poză de familie" cu fasciştii şi cu rasiştii.

În Stânga însă această separare a apelor nu s-a petrecut. Nici după moartea lui Stalin şi nici după dizolvarea URSS. Aşa că Stânga a fost liberă, în continuare, să "înfiereze cu mânie proletară" tot ce mişca. Mai grav, după 1990 Stânga moderată a fost, aproape oricunde în Europa şi în Statele Unite, înlocuită cu Stânga extremă. Partide zise "laburiste", "social-democrate" sau "democrate" au început să folosească o retorică pe care înainte o auzeai doar în cercurile troţkiste.

Rezultatul acestei mutaţii este războiul cultural pe care Stânga îl duce, de mai bine de douăzeci de ani, împotriva lumii libere. Un film ca Alba ca Zăpada nu este o simplă bufonerie, ci este o adevărată grenadă aruncată în capul apărătorilor civilizaţiei occidentale.

Însă electoratul nu este naiv. El a început să se trezească. Şi observă ceva - anume că Stânga a început să se transforme într-un cult religios. Unul care propune o mitologie împortiva Raţiunii. Băieţii nu mai sunt băieţi, nici fetele-fete, proprietatea privată este rădăcina tuturor relelor, Omul Alb a comis genocid, ş.a.m.d.

Toate aceste enormităţi, care par desprinse din cele mai rele pagini ale gazetei tineretului comunist de prin anii 1950, au ajuns să fie predate în şcoală. Le vedem la cinema sau pe Internet. Au devenit "noua ortodoxie".

Spre deosebire de alţii, eu nu cer cenzură. Cred că aceste producţii de tip Agit-Prop vor eşua, în cele din urmă, în opera de spălare colectivă a creierelor pentru că sunt dogmatice şi nesărate. Nimeni nu cumpără bilet la Alba ca Zăpada pentru a primi o lecţie de activism social. Şi poate că de aici se desprinde totuşi o lecţie şi pentru actualii politicieni: faceţi politică, nu divertisment!