Acord formal pentru viitorul şef al Parchetului European

GHEORGHE IORGOVEANU
Ziarul BURSA #Politică / 24 septembrie 2019

Acord formal pentru viitorul şef al Parchetului European

Echipele de negociatori ale Consiliului Uniunii Europene, respectiv Parlamentului European urmează să se întâlnească, astăzi, la Bruxelles, pentru semnarea acordului comun privind numirea procurorului român Laura Codruţa Kovesi în funcţia de procuror-şef al viitorului Parchet European.

În principiu, Consiliul UE, reprezentat de ambasadorii Finlandei, Portugaliei şi Croaţiei, va informa Parlamentul European despre rezultatul votului indicativ de joia trecută, pentru Laura Codruţa Kovesi. Ca urmare, negociatorii Consiliului UE şi cei ai Parlamentului European ar urma sa constate că există un acord comun provizoriu, care va trebui să fie confirmat formal de ambele părţi.

Amintim că joi, 19 septembrie, ambasadorii celor 22 de state UE care au aderat la mecanismul Parchetului European (EPPO) au decis, cu 17 voturi favorabile, desemnarea Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european, după ce, anterior, Parlamentul European o desemnase tot pe candidata româncă pentru această funcţie.

Poziţionarea pro-Kovesi a Consiliului UE înseamnă anularea votului din primăvară, când Consiliul UE şi-a exprimat susţinerea pentru contracandidatul francez al fostei şefe a DNA, Jean Francois Bohnert. Acesta a fost însă numit între timp la şefia Parchetului Financiar din Franţa, echivalentul DNA-ului românesc, ceea ce i-a lăsat cale liberă lui Kovesi în cursa pentru funcţia de procuror-şef european.

Următorul pas va fi votarea viitorului şef al Parchetului European, de plenul Parlamentului European, care se va reuni într-o nouă şedinţă în a doua săptămână din luna octombrie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Locul d nei ar fi la răcoare sa și aducă aminte cit rău a făcut la multă lume falsa rea dura răzbunătoare incorecta profitoare etc

    1. Daca Kovesi sub aspect profesional a ocupat prin concurs locul 1,urmarea fiind propunerea pt. ocuparea inaltei functii de Sef al Parchetului European, este o mandrie pentru orice roman; sigur ca mai sunt si unele lichele, slugi ale psd-istilor carora nu le place aceasta numire cea ce este mai mult decat regretabil !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb