Acord parţial pe tema imigraţiei între Trump şi democraţi

Cristina Radu
Internaţional / 14 septembrie 2017

Acord parţial pe tema imigraţiei între Trump şi democraţi

Democraţii Chuck Schumer şi Nancy Pelosi au anunţat că au reuşit să încheie un acord cu preşedintele american Donald Trump în vederea protejării drepturilor imigranţilor fără acte veniţi în Statele Unite ale Americii atunci când erau copii, potrivit agenţiei News.ro. Schumer şi Pelosi au anunţat că au ajuns la un acord cu Trump în domeniul imigraţiei.

Trump a luat azi din nou prin surprindere Partidul Republican ajungând la o înţelegere cu liderii democraţi în Senat Chuck Schumer şi în Camera Reprezentanţilor Nancy Pelosi.

Trump şi-a stupefiat partidul, care l-a susţinut în cadrul campaniei prezidenţiale, în urmă cu o săptămână, acceptând un târg propus de cei doi lideri democraţi, potrivit agenţiei.

Trump, Schumer şi Pelosi au convenit să găsească o soluţie trainică la problema imigranţilor care au venit în Statele Unite pe când era copii, supranumiţi "visătorii", care erau protejaţi de un decret căruia Trump i-a pus capăt pe 5 septembrie.

Liderii democraţi au acceptat, în schimb, să susţină un ansamblu de măsuri vizând garantarea securităţii frontierei de sud a Statelor Unite ale Americii. Măsurile au fost incluse în trecut în proiecte de reformare a imigraţiei susţinute de către democraţi. Aceasta este însă o concesie costisitoare pentru democraţi, comentează Le Monde.

Târgul viza votul în favoarea unui ajutor de urgenţă alocat Texasului devastat de furtuna Harvey şi două dosare foarte disputate şi anume ridicarea plafonului datoriei americane, necesar în vederea evitării intrării în incapacitate de plată, şi bugetul statului federal. Trump le-a susţinut proiectul de amânare până în decembrie, potrivit versiunii oficiale. Susţinerea a avut scopul de a uşura examinarea de către Congres a reformei fiscale ce a fost dorită atât de mult, potrivit sursei. Noul acord anunţat miercuri este însă parţial.

Cele două părţi au confirmat ulterior că acordul nu vizează finanţarea zidului pe care Trump doreşte să-l construiască la frontiera cu Mexicul, promisiunea sa în campanie.

O purtătoare de cuvânt a preşedinţiei, Sarah Sanders, a subliniat că nu este vorba despre o renunţare a miliardarului american la ridicarea zidului la graniţa cu Mexic.

Întrebată la conferinţa de presă despre absenţa la cină a celor doi lideri în Congres, preşedintele Camerei Reprezentanţilor Paul Ryan şi liderul majorităţii în Senat Mitch McConnell, purtătoatrea de cuvânt a Casei Albe a spus că Trump participă la o întâlnire.

Este de bănuit că acest nou acord cu minoritatea democrată în Congres va alimenta o serie de întrebări în rândul aleşilor de la Grand Old Party (GOP), conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb