Istoria nu reprezintă doar o privire în trecut ci poate decripta şi viitorul. Muzeul Judeţean "Ştefan cel Mare" Vaslui organizează în perioada 19 - 20 septembrie cea de-a 47-a ediţie a Sesiunii Internaţionale de Comunicări Ştiinţifice "Acta Moldaviae Meridionalis", care reuneşte peste 100 de specialişti din ţară şi din străinătate. Istorici, cercetători, cadre didactice universitare, conservatori, restauratori, pedagogi muzeali, manageri şi alţi profesionişti îşi vor prezenta lucrările rezultate în urma cercetărilor pe care le-au întreprins. Anul acesta, în cadrul sesiunii de comunicări va avea loc şi un eveniment omagial. "Anul acesta împlinim cei 50 de ani scurşi de la înfiinţarea Muzeului Judeţean «Ştefan cel Mare» din Vaslui. Este un moment de sărbătoare pentru noi, un moment unic şi suntem bucuroşi să anunţăm că am reuşit să ne organizăm în aşa fel încât Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice «Acta Moldaviae Meridionalis» să fie dedicată celor 50 de muzeu vasluian", a declarat directorul Muzeului Judeţean "Ştefan cel Mare" Vaslui, Ramona Mocanu. Evenimentul va cuprinde expoziţii, comunicări şi lansarea unor publicaţii. La acestea, se adaugă secţia de dezbatere Management muzeal, la care vor fi prezenţi manageri ai muzeelor din ţară. Potrivit organizatorilor: "În cadrul festivităţii de deschidere vor fi susţinute trei comunicări în plen. Prima este dedicată celui mai mare voievod al Moldovei - Ştefan cel Mare în memoria socială a românilor, a doua prezintă o altă personalitate a Moldovei - Mitropolitul Dosoftei - 400 de ani de la naştere, iar a treia are în centru unul dintre momentele care au schimbat istoria României - 23 august 1944-23 august 2024. Opt decenii de polemică. Programul sesiunii cuprinde lansări şi prezentări de cărţi. Pentru că muzeul se află la ceas aniversar, pe lângă Anuarul Muzeului Judeţean «Ştefan cel Mare» Vaslui şi revista instituţiei, «Acta Moldaviae Meridionalis», respectiv «File culturale vasluiene», vor fi prezentate şi alte lucrări despre istoria şi oamenii instituţiei". Pentru istorici aceste evenimente reprezintă o oportunitate pentru a-şi face cunoscută munca.
"Acta Moldaviae Meridionalis" reuneşte peste 100 de specialişti din ţară şi din străinătate
O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 18 septembrie