Acţionarii Oil Terminal au aprobat majorarea capitalului cu terenurile aportate de stat

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 octombrie 2016

Trei administratori ai Oil Terminal au fost revocaţi de către reprezentanţii Ministerului Energiei în AGA

Acţionarii Oil Terminal (OIL) au aprobat, luni, majorarea capitalului cu terenurile aportate de stat şi au decis revocarea a trei administratori, potrivit unor rapoarte transmise Bursei de Valori Bucureşti.

Astfel, AGA a decis majorarea capitalului social de peste cinci ori, de la 58,2 milioane lei la 319,2 milioane lei, în principal printr-un aport în natură din partea statului, reprezentând terenuri în Constanţa în valoare de 155,6 milioane lei.

În Adunarea Generală, Iulia Gabriela Tănase, Nicoleta Mariana Moise şi Bogdan Ghiţă au fost revocaţi din consiliul de administraţie "ca urmare a faptului că nu au fost reconfirmaţi prin vot cumulativ, în conformitate cu art. 32 pct. (7) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificările şi completările ulterioare".

Noii membri ai consiliului de administraţie, desemnaţi prin vot cumulativ, sunt Toma Bogdan Costreie, Cătălin Constantin Grigorescu, Dumitru Matei, Cristian Florea, Bogdan Cristian Patriniche, Claudiu Eduard Negrişan şi Staar Rating SRL.

Acţionarii au mai decis să respingă pornirea acţiunii în răspundere împotriva directorului general şi administratorilor societăţii, pentru acuzaţii de manipulare a pieţei de capital.

Recent, Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis că OIL Terminal nu a manipulat piaţa de capital, în ocazia publicării rezultatelor financiare pe anul trecut ale companiei.

Totodată, compania a convocat, din nou, acţionarii, pe 21 noiembrie, pentru aprobarea unor garanţii pentru facilităţile de credit.

Recent, Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie (FSLCP) i-a solicitat premierului Dacian Cioloş să acţioneze în sensul aplicării măririi de capital decisă la Oil Terminal şi eliminării reprezentanţilor celor doi acţionari minoritari - Broadhurst Invetsments şi Fondul Proprietatea - din Consiliul de Administraţie al companiei.

Fondul Proprietatea, acţionar minoritar, cu o participaţie de circa 6% la Oil Terminal, a contestat modalitatea de evaluare a terenurilor şi introdusese pe ordinea de zi a adunării generale un punct conform căruia raportul de evaluare să fie refăcut.

Oil Terminal Constanţa este controlată de Ministerul Energiei, care deţine 59,62% din acţiuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb