Acţionarii Sibex au rectificat bugetul pe acest an şi au aprobat o propunere de BVC pentru primele patru luni din 2013, ieri, într-o Adunare Generală menită să dea direcţia de reformare a bursei sibiene, după alegerile din luna noiembrie.
Ordinea de zi fusese completată la propunerea unor acţionari, iar ea a fost aprobată în totalitate, cu o excepţie.
Acţionarii au respins actualizarea şi completarea planului de restructurare şi repoziţionare a grupului Sibex, punct propus de SIF Moldova, întrucât un astfel de plan nu exista. Cu toate acestea, punctul era cât pe ce să treacă, fiind votat de peste 40% din acţionari.
Conform rectificării bugetare, Sibex ar urma să încheie anul cu o pierdere de 1,5 milioane de lei, iar pentru primele patru luni din 2013 este propusă o pierdere de 500.000 lei.
Acţionarii au mai decis, ieri, să fie redactat un nou contract de administrare care stabileşte că unul dintre pricipalele obiective stabilite de comun acord de către părţi este ca societatea să înregistreze profit la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar, ceea ce este în opoziţie cu bugetele adoptate.
• Sibex nu mai este auditat de o companie din "Big4"
Totodată, acţionarii Sibex, au revocat ieri auditorul financiar KPMG, numind în loc compania Econsulting.
Unii dintre acţionari au fost nemulţumiţi că Sibex nu mai este auditată de o companie din "Big4", în condiţiile în care KPMG şi-ar fi redus tariful cu 50%, potrivit unora surse.
KPMG fusese numit auditor Sibex la începutul acestui an, deşi, anul trecut, în AGA, fusese aprobat Deloitte. Anterior, Sibex a fost auditat tot de o firmă mică, care percepea un tarif de aproximativ 10.000 lei/an, potrivit unor surse apropiate situaţiei.
Completarea ordinii de zi cu revocarea contractului de audit încheiat cu KPMG şi selecţia unui nou auditor fusese solicitată de Bogdan Baloşan, care deţine 5% din Sibex, scopul fiind reducerea costurilor. De altfel, se pare că bursa sibiană a tăiat deja din costuri, protocolul la şedinţa AGA fiind unul lipsit de cafea.
Acţionarii Bursei sibiene şi-au ales o nouă conducere în noiembrie, însă administratorii nu au fost încă validaţi de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.
Dan Simionescu, de la SIF3 Transilvania, este singurul dintre administratorii Sibex care nu a fost revocat de acţionari, în Adunarea Generală din noiembrie, astfel că, cel mai probabil, el este cel care va conduce şedinţa.
Consiliul este completat de Valentin Ionescu, de la SIF2 Moldova, Iancu Adrian Stavrositu, de la SSIF Interfinbrok Corporation, Cristina Manuela Duţu, propusă de Bogdan Baloşan (care deţine 5% din Sibex) şi Daniel Grigoropol, propus de Georgeta Camelia Grecu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de restrucrurare în data de 12.12.2012, 00:11)
trebuie sa fie lasati oamenii sa lucreze.in ultimele luni au fost bombardati din toate directiile si de toti cei dati afara de actionari in ultimul an
1.1. Lucru manual (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2012, 12:39)
ce sa lucreze? sa coasa goblenuri sau sa faca traforaj? daca boardul simanagerii nu au nici macar o strategie, ce sa faca angajatii. Oricum sunt mai multi directori decat forta de munca :))). Iar actionarii sunt praf: stabilesc ca trebuie profit la final de exercitiu financar dar voteaza buget care accepta pierderea :)))penibil.
2. Sa-i lase Balosan sa lucreze
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2012, 08:49)
Sa nu-i mai manipuleze dupa interesele lui personale.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2012, 12:35)
Ce jenanti sunt astia de la sibex> au 2 directori adjuncti, si pe aproape fiecare departament functia de director dar ei nu-si scot nici banii de salarii din activitate. Sa nu mai vorbim de chiria de 10000 E /luna sau costurile cu platforma :))). Pierdere de 1.5 mil in 2012? :))) pe vreme alu Ancuta nu vedeati voi asta, profesionistilor.
3.1. Closed!!! (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2012, 13:34)
pai ei nici nu mai vor sa scoata nimic. au lacatele comandate :)))) Sin alaea chinezesti, ca nu au bani de altele :)))))))
4. fără titlu
(mesaj trimis de Pamfilache în data de 12.12.2012, 13:54)
Cine are nevoie de atatea burse? ups buticuri bursiere. Avem deja un chiosc la Sibiu si un en-gros la Bucale. Ia actiunea neamule!!! Erau niste cetateni onorabili acum vreo 15-20 ani care strigau prin pietele din Romania: Cupoaneeeee! Cupoaneeeee! O forma arhaica de ring bursier. Un asemenea cetatean onorabil facea mai multi bani pe luna decat o firma de brokeraj acum. OTC :) As nationaliza si BVB si Sibex-ul si le-as dona.