Acţionarii "Zimtub" vor discuta statutul companiei la 12 iulie

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 iunie 2007

Acţionarii companiei Zimtub vor discuta în data de 12 iulie modificarea statutului companiei conform prevederilor legii societăţilor comerciale, a anunţat, ieri, compania într-un comunicat publicat la Bursa de Valori Bucureşti, citat de NewsIn.

Una dintre principalele modificări ale statutului este posibilitatea ca acţionarii care deţin minimum 5% din capitalul social al companiei să poată solicita convocarea unei Adunări Generale a Acţionarilor (AGA), în termen de 30 de zile de la data primirii cererii.

Potrivit noilor reglementări din Legea companiilor, adunarea acţionarilor poate fi convocată în termen de 30 de zile de la data cererii formulate de acţionarii care deţin 5 % şi trebuie să se desfăşoare în maximum 60 de zile de la data primirii cererii.

Pentru validarea deliberărilor în adunarea generală este necesară prezenţa acţionarilor care deţin peste jumătate din capitalul social al companiei, deciziile fiind adoptate prin majoritate de voturi. În cazul adunării generale extraordinare validarea deliberărilor se face doar în prezenţa acţionarilor care deţin două treimi din capital, iar deciziile se adoptă cu majoritate de voturi.

Producătorul de ţevi Zimtub Zimnicea a afişat pe trimestrul ­I­ din 2007 o pierdere de 641.077 lei, cu 53% mai mare, pe fondul înrăutăţirii rezultatului din exploatare, şi afaceri de 4,95 milioane lei, în creştere cu 30%, faţă de intervalul similar din 2006. În perioada ianuarie-martie 2006, compania a raportat o pierdere de 418.057 lei şi o cifră de afaceri de 3,81 milioane lei. În primele trei luni din acest an, Zimtub a înregistrat un rezultat din exploatare negativ, sub forma unei pierderi de 410.423 lei, cu 54% mai mare decât în perioada echivalentă din 2006, când pierderea din exploatare a fost de 266.230 lei.

Zimtub estimează un profit brut de 118.000 lei la sfârşitul anului 2007, în scădere cu 7,12% faţă de profitul brut obţinut de companie anul trecut. Compania îşi propune realizarea unor venituri de 33,89 milioane lei în creştere cu 20% faţă de veniturile de 28,23 milioane lei, realizate în 2006. Acţionarii au aprobat investiţii în valoare totală de 3,89 milioa­ne lei care includ achiziţionarea unui laminor de ţevi sudate în valoare de 3,42 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb