Acţionarul majoritar al "Perla Covasnei" lansează o ofertă de preluare

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 martie 2010

Acţionarul majoritar al producătorului de apă minerală Perla Covas-nei Sfântu Gheorghe (PELA), familia Moraru, va lansa, joi, o ofertă de preluare a firmei şi propune acţionarilor minoritari un preţ de 1 leu/titlu, respectiv cu 23% sub cea mai recentă cotaţie de la bursă, de 1,3 lei/acţiune, potrivit Mediafax.

Oferta va fi lansată de Violeta Moraru, care deţine împreună cu firma Azuga Waters - pe care o controlează - şi cu un membru în Consiliul de Adminstraţie al Perla Covasnei, Rotaru Adrian, aproape 52,6% din acţiunile producătorului de apă minerală.

În cadrul operaţiunii de preluare, Moraru vizează achiziţia a 3,8 milioane de acţiuni Perla Covasnei, pentru care ar putea să plătească 3,8 milioane lei.

Preţul propus în oferta de preluare este egal cu cel la care Moraru şi cele două persoane cu care acţionează concertat au cumpărat acţiuni Perla Covasnei în perioada august - decembrie 2009.

Oferta de preluare se va derula în perioada 18 martie - 8 aprilie şi va fi intermediată de firma de brokeraj Unicapital.

În prospectul de ofertă, Moraru precizează că nu derulează operaţiunea în vederea delistării Perla Covas-nei, însă dacă va ajunge să deţină mai mult de 95% din titlurile firmei din Sfântu Gheorghe ar putea cere celorlalţi acţionari să îi vândă titlurile.

Perla Covasnei are un capital social de 817.000 de lei, divizat în 8,1 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei.

Potrivit celor mai recente raportări, în acţionariatul Perla Covasnei se mai regăseşte firma Bere Azuga (BEGY), care deţine 20,18% din titluri. Familia Violeta şi Valerii Moraru a vândut, anul trecut, Bere Azuga către Ursus Breweries, parte a grupului americano-sud-african SABMiller.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb