Acţiunile băncilor europene scad puternic

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 2 martie 2009

Participaţia investitorilor "Citigroup", redusă de guvern

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut vineri, după ce administraţia SUA a redus cu 74% participaţia acţionarilor "Citigroup" Inc., salvând pentru a treia oară banca. Departamentul Finanţelor a anunţat că acţiuni preferenţiale de 25 de miliarde de dolari vor fi convertite în acţiuni comune, numai dacă deţinătorii privaţi sunt de acord cu aceşti termeni. În urma conversiei, statul american va deţine 36% din bancă.

În plus, o influenţă negativă a avut anunţul privind scăderea economiei SUA în trimestrul al patrulea din 2008. În intervalul octombrie - decembrie 2008, PIB-ul american a scăzut cu 6,2%, în ritm anual. Economiştii anticipau un declin mai mic: -5,4%.

Acţiunile "Lloyds Banking Group" Plc, cea mai mare bancă britanică după numărul clienţilor, au scăzut cu 22%, la 58,3 pence.

Titlurile "Royal Bank of Scotland Group" Plc, cea mai mare bancă britanică deţinută guvernul londonez, au coborât cu 20%, la 23,2 pence. Acţiunile "Barclays" Plc, a treia bancă din Marea Britanie, au pierdut 17%, ajungând la 93,4 pence.

Acţiunile "ING Groep" NV, cea mai mare societate de servicii financiare din Olanda, au scăzut cu 11%, la 3,67 euro.

Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia societate minieră din lume, au scăzut cu 3,9%, la 1.801 pence, după ce "Goldman Sachs Group" Inc. i-a îndemnat pe investitori să vândă aceste titluri. Acţiunile "Norsk Hydro" ASA, producător de aluminiu, au coborât cu 8,3%, la 22,8 coroane norvegiene.

Acţiunile "ThyssenKrupp" AG, cea mai mare oţelărie din Germania, au scăzut cu 3,3%, la 14,20 euro, iar cele ale "Salzgitter" AG, numărul doi din ţară, cu 4,5%, la 49,43 euro.

Acţiunile "Deutsche Lufthansa" AG, cea mai mare companie aeriană din Germania, au crescut cu 3,1%, la 8,70 euro. Societatea a oferit 4,49 euro pentru fiecare acţiune "Aus­trian Airlines" AG liber tran­zacţionată.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 2,2%, la 3.830,09 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,5%, la 2.702,48, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 2,5%, la 3.843,74.

SUA - tranzacţii record cu acţiuni "Citigroup"

Acţiunile tranzacţionate la bursele din SUA au scăzut vineri, şi aici motivul fiind intervenţia privind "Citigroup", odinioară cea mai mare bancă americană. Titlurile băncii au scăzut cu 39%, la 1,50 dolari. Peste 1,8 milioane de acţiuni "Citigroup" au fost transferate vineri, ceea ce înseamnă un volum record pentru Bursa din New York. Din totalul tranzacţiilor care au avut loc vineri, la NYSE, circa 13% reprezintă transferurile cu titluri "Citigroup".

Acţiunile "Bank of America" Corp., cea mai mare bancă din SUA, au coborât cu 26%, la 3,95 dolari, iar cele ale societaţii de servicii financiare "Wells Fargo & Co." - cu 16%, la 12,10 dolari.

Indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 2,4%, la 735,09 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,7%, la 7.062,93, Nasdaq Composite - cu 1%, la 1.377,84.

Creşteri în sectorul tehnologic din Asia

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut vineri, după ce societăţile de brokeraj au modificat în sens pozitiv ratingurile acordate companiilor din sectorul tehnologic.

Titlurile "Panasonic" Corp., cel mai mare producător mondial de electronice de consum, au urcat cu 1,4%, la 1.154 yeni. "Credit Suisse Group" AG şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru acţiunile societăţii nipone: "outperform", de la "neutral".

Acţiunile "LG Display" Co., al doilea producător mondial de LCD-uri, au crescut cu 3,9%, la 25.500 woni. "Goldman, Sachs & Co." şi-a modificat în creştere estimarea pentru preţul acţiunilor companiei sud-coreene: +15%, la 29.500 woni.

Titlurile "Nintendo" Co., producătorul consolelor video Wii, care are vânzări mai mari în America decât în Japonia, au urcat cu 3,3%, la 28.490 yeni. Acţiunile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale, au crescut cu 3,7%, la 2.540 yeni.

Acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă din Japonia, au crescut cu 2,7%, la 454 yeni. Titlurile "Westpac Banking" Corp., cea mai mare bancă din Australia (după valoarea de piaţă) au câştigat 1,4%, stabilind un curs de 16,89 dolari australieni.

Titlurile "Telstra" Corp., cea mai mare companie de telefonie din Australia, au scăzut cu 3,5%, la 3,55 dolari australieni. "Citigroup" recomandă vânzarea acţiunilor companiei.

Acţiunile "Woolworths" Ltd., cel mai mare retailer din Australia, au coborât cu 6,6%, la 26,14 dolari australieni. În primul semestru fiscal, profitul net al companiei a ajuns la 983,3 milioane de dolari australieni (634 milioane de dolari SUA) - sub estimările analiştilor: 1,001 miliarde de dolari.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 1,5%, la 7.568,42, Kospi al pieţei din Seul - cu 0,8%, la 1.063,03, S&P/ASX 200 al celei din Sydney a scăzut cu 0,03%, la 3.344,50.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb