Acţiunile BVB au înregistrat o creştere record

Vlad Dobrea
Piaţa de Capital / 24 decembrie 2018

Acţiunile BVB au înregistrat o creştere record

Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au înregistrat un avans record, cel mai mare din ultimii opt ani.

Principalul indice al pieţei, BET, a afişat, astăzi, cu puţin timp înainte de încheierea zilei de tranzacţionare, o creştere de 7,7%, în timp ce indicele sectorului financiar BET-FI a urcat cu 5,20%.

Avansul acţiunilor a inversat declinul de 7,5% al indicelui BET, consemnat în urmă cu o săptămână, datorat declaraţiilor Ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, privind introducerea unei taxe pe "lăcomia băncilor" în funcţie de nivelul Robor, plafonarea preţului la gazele naturale sau aplicarea unei taxe pe cifra de afaceri a companiilor din energie.

Eugen Teodorovic a declarat: "În zona bancară vom introduce o aşa-zisă «taxă pe lăcomie». Băncile preferă să cumpere titluri de stat, să-şi plaseze banii într-un mod sigur, în loc să finanţeze economia. Profiturile sunt printre cele mai mari la nivel european. Voi crede că băncile sunt parteneri loiali, atunci când ambii parteneri vor câştiga, adică şi cel care primeşte finanţarea. Sunt diferenţe foarte mari între dobânzile la credite şi cele la depozite".

Taxa pe activele băncilor, denumită "taxa pe lăcomie", se aplică în situaţia în care ratele Robor la 3 şi 6 luni depăşesc nivelul de 1,5%, acesta fiind pragul minim. Dacă Robor depăşeşte 1,5%, taxa pe activele băncilor va fi de 0,2%. Dacă Robor este cuprins între 1,51-1,71%, taxa creşte la 0,4%, ş.a.m.d.

Eugen Teodorovici a mai spus că astfel de măsuri sunt efectele "unui tratament incorect pe diverse zone, un comportament incorect faţă de economia acestei ţări".

Teodorovici a adăugat: "Impactul acestei măsuri poate să se ridice la circa 3 miliarde de lei, sau poate să fie zero, în cazul în care băncile decid ca Robor să fie mai mic de 1,5%".

De asemenea, Teodorovici a mai anunţat plafonarea preţului la gaze naturale pentru o perioadă de trei ani, începând cu 1 ianuarie 2019, la 68 de lei MWh.

Totodată, guvernul are în vedere o taxă de 3% pe cifra de afaceri anuală a companiilor din sectorul energetic, care va intra în conturile ANRE.

De asemenea, pentru a "determina companiile să facă investiţii", societăţile de stat vor trebui să vireze în termen de 60 de zile de la data aprobării situaţiilor financiare aferente anului 2018, sub formă de dividende sau vărsăminte la bugetul de stat, 35% din sumele pentru investiţiile care au rămas nerealizate.

Totodată, Teodorovici a mai anunţat scăderea comisionului de administrare pentru Pilonul II de pensii la 1% de la 2,5%, iar al doilea comision, lunar, de 0,05% din active se modifică în funcţie de performanţa fondului respectiv.

Ministrul finanţelor a mai spus că fondurile de pensii vor putea investi în zona parteneriatelor public-privat şi că o persoană se va putea retrage de la un fond de pensii după minimum cinci ani de cotizaţie, pe baza unei cereri, iar în momentul în care se retrage înainte de deschiderea dreptului la pensie privată, activele cuvenite se transferă cu un comision de retragere de 2% din aceste active.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Avantajele unei burse mici, arunci 11 milioane eur in piata si , ca prin minune , s-au rezolvat toate problemele, creste cu 10%. Daca punem si lichiditatea spectaculoasa din ultimele 2-3 zile cred ca la anul luam statutul de piata emergenta, sau poate trecem direct la piata dezvoltata. Ce mai conteaza impozitul pe cifra de afaceri in energie si telecom , impozitul pe lacomie la banci, preturile plafonate la gaze etc , bursulica noastra invinge intr-un mod spectaculos toate adversitatile...

    Marele specialist Ciolos afirma, vineri, ca bursa s-a prabusit datorita guvernului iresponsabil. De avansul record inregistrat astazi este vinovat acelasi guvern? Sunt optimist si sper ca indicele BET sa inchida anul pe plus. Mai sunt 3 sedinte de tranzactionare si e posibil sa vedem iarasi verdele la BVB. Asa sa fie!

    Poate fi adevarat si aceasta afirmatie,insa dupa o avalansa pornita de un guvern iresponsabil,au intrat in actiune cei care au manipulat piata lansand ordine foarte mici ca valoare , complectand rubricile la vanzare pt emitentii lichizi,restul urmarind trendul descendent..: Majoritatea investitorilor nefiind online doar prin brokeri nu au avut posibilitatea sa observe, altii speriati au ignorat acest detaliu .Marirea pragului de 15% asemenea nu a fost de bun agur.Sunt convins, sa optat din cauza unei presiuni mari insa si acest prag este mult prea mare.Un prag minim ca valoare la ordine de cumparare sau vanzare ar fi benefic .

    .Guvernul a promis ca ANRE va face invrstigati in privinta manipularii bursiere ,sunt convins ca nu vor fi gasite neregu desi ar fi foarte siplu de descoperit. 

    1. Daca scrisesi cum gindesti ma intreb ce nu am inteles daca parte mea dorsala are probleme de intelegere ce scrisesi....

    Mai are mult de urcat pana unde a fost mai luni sau marti, dar nu este totul incheieiat tinand cint ca veniturile din 2019 vor fi afectate pentru 2020 cand se vor lua dividende pt majoritatea societatilor.ACUM TREBUIE DOAR CURAJ SI BANI PT A PROFITA DE ASA O OCAZIE DE CADERE ODATA LA 10-20 DE ANI!

    NOROCUL CELOR CU CASH! 

    1. O sa vedeti joi.

      Auzi o data-n viata. .....

      Vor fi căderi zilnice ...... 

      In ape tulburi sunt cei mai buni pesti de prins si iarba buna in maracini se paste!

      Apa nu e tulbure, apa este limpede, dar cei mai multi nu au curaj inca sa accepte evidenta sau mai trag un pic sa incheie anul pe plus. Imi amintesc si acum de ceea ce spunea mai demult un comentator in Bursa , ceva de genul , ce tot incercati sa manipulati bursa cu problema Pilonului 2 , pentru ca si daca se inchide Pilonul 2 fondurile straine abia asteapta sa cumpere actiunile noastre. Eu ma indoiesc ca acest lucru se va intampla , dar , vorba aceea , nu se stie niciodata, ramane si asta o varianta de lucru :)

    Doar un alt tun marca PSD .

    Si nu 1,5 cum a fost gandit initial Avand in vedere si metoda de evaluare a ratingului de credit masura este chiar prea fina la 90 la suta evaluare prin metoda standard.

    Ministrul finantelor a fost un motiv nu o cauza.

    Tot Guvernul este vinovat sau au fost influentele malefice nedescantate? Nu este obligatoriu sa avem si o parere despre piata de capital dar daca tot incercam sa o exprimam, macar sa fie o parere avizata.

    Daca in seara asta DJA cresye cu peste 500 puncte maine cu ca se ridica bvb, oo sa vedem!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb