Activul net al Broker Cluj a scăzut uşor în luna august, la 159,98 milioane lei

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 septembrie 2008

Activul net al Broker Cluj (BRK) a scăzut uşor în luna august, la 159,98 milioane lei (45,28 milioane euro), iar profitul s-a diminuat cu 4% faţă de luna anterioară, până la 2,84 milioane lei, arată datele financiare publicate de casa de brokeraj.

La sfârşitul lunii iulie, activul net al Broker era de 160,10 milioane lei, iar rezultatul exerciţiului financiar se cifra la 2,96 milioane lei.

Casa de brokeraj mizează în special pe acţiunile listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), care reprezentau la sfârşitul lui august 91,83% din portofoliul firmei şi aveau o valoare de piaţă de 67,07 milioane lei, în condiţiile în care la cumpărarea pachetelor de acţiuni la cele 90 de companii listate la BVB din portofoliu, Broker a plătit 109,86 milioane lei.

Totodată, Broker Cluj avea participaţii şi la opt societăţi de tip închis, cu o valoare de achiziţie de 18,84 milioane lei.

Broker Cluj are în prezent un capital social de 144,74 milioane lei, divizat în 289,47 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 0,50 lei. Potrivit ultimei raportări, principalii acţionari ai casei de brokeraj sunt Ioan Cartiş, cu 8,11% din capitalul social, şi Intervalco SA, cu 6,44% din acţiuni.

Titlurile Broker Cluj se tranzacţionează la prima categorie a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul BRK. Acţiunile Broker au închis şedinţa de luni a Bursei la cotaţia de 0,2730 lei, ceea ce conferă companiei o capitalizare de 79,03 milioane lei (21,83 milioane euro).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb