Adrian Câciu: răspunsul CE cu privire la cererea numărul trei de plată din PNRR, ar putea fi primit săptămâna viitoare

A.D.
Politică / 2 octombrie 2024

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că răspunsul Comisiei Europene cu privire la cererea numărul trei de plată din PNRR, ar putea fi primit de Guvern săptămâna viitoare. El a mai adăugat că sunt trei jaloane care au rămas în discuţie şi se aşteaptă acolo la o plată parţială, transmite news.ro.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a fost întrebat dacă ţara noastră a primit răspuns de la Comisia Europeană cu privire la cererea numărul trei de plată din PNRR şi dacă pierdem sau nu bani.

"Cu siguranţă, în momentul în care vom avea acest răspuns îl vom comunica. Eu sunt convins că îl veţi avea live şi dumneavoastră; de regulă, presa l-a aflat înaintea României. Dar, atunci când vom avea ceva de comunicat pe această temă, o să comunicăm, evident. Pentru că am anunţat, de altfel, că sunt trei jaloane care au rămas în discuţie cu Comisia Europeană, ne aşteptăm acolo la o plată parţială. Vom avea şase luni la dispoziţie privind reglementarea acelor probleme şi, evident, însoţite de decizii politice", a menţionat ministrul Adrian Câciu.

Ministrul a precizat că nu au primit încă răspunsul Comisiei. "Aşteptăm această informare, acest răspuns, această scrisoare oficială, cel mai probabil că o vom avea săptămâna viitoare, dar nu aş vrea să anticipez", a adăugat el.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb