ADRIAN TĂNASE, BURSA DE VALORI BUCUREŞTI: "Ne dorim ca piaţa de derivate să fie funcţională în 2022"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 mai 2020

"Ne dorim ca piaţa de derivate să fie funcţională în 2022"

"Vrem să lansăm un proiect de subvenţionare a unor rapoarte de analiză pentru companiile listate, efectuate de brokerii activi din România"

Conducerea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) îşi doreşte ca, în cursul anului 2022, piaţa de instrumente derivate să devină funcţională a spus, ieri, Adrian Tănase, directorul general al BVB, în cadrul unei conferinţe de presă.

Adrian Tănase a precizat: "Sunt foarte multe lucruri de făcut pentru ca piaţa locală de capital să fie reprezentativă în cadrul economiei româneşti, iar la BVB avem proiecte prin care încercăm să ne adresăm tuturor direcţiilor de dezvoltare. Principalul proiect este stabilirea unei Contrapărţi Centrale (CCP) şi relansarea pieţei de instrumente derivate, atât pentru piaţa de capital cât şi pentru piaţa energie. Şi ne dorim ca aceste pieţe să fie funcţionale în cursul anului 2022".

Directorul BVB a mai spus că în prezent există o mică întârziere în derularea proiectului, deoarece partenerii bursei la CCP au cerut o amânare, din cauză că operaţiunile lor au fost afectate de pandemia de Covid-19.

"Sper să putem iniţia procesul de autorizare cât mai repede, iar aici mă refer la semnarea contractului de hosted solution, care se poate realiza în următoarele zile", a precizat Adrian Tănase.

O altă direcţie de dezvoltare a pieţei de capital pe care Bursa de Valori Bucureşti o are în vedere în acest moment este îmbunătăţirea acoperii cu raporate de analiză pentru companii listate, a spus directorul BVB, adăugând că acesta este un aspect esenţial în procesul de informare a investitorilor despre potenţialul fiecărui emitent.

"Nu cred că putem spera la evaluări corecte ale companiilor româneşti listate dacă investitorii nu au acces la astfel de raporate, emise de analişti financiari independenţi", a subliniat Adrian Tănase.

Conform directorului BVB, în momentul de faţă, mai puţin de o treime din companiile listate sunt acoperite de analişti financiari care urmăresc piaţa noastră de capital.

"Există deja un demers iniţiat de BERD pentru îmbunătăţirea acestei situaţii, pe care noi îl salutăm şi pe care vrem să-l completăm. Iar în acest sens, împreună cu Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR), ne dorim să lansăm un proiect de subvenţionare a unor astfel de rapoarte, efectuate de brokerii activi din România. Sper ca proiectul să trezească interes din partea brokerilor, astfel încât să ajungem să avem cât mai multe companii listate în România pentru care să existe opinii independente, despre corecta lor evaluare", a spus Adrian Tănase.

Directorul BVB a adăugat că un alt demers pe care operatorul pieţei noastre de capital doreşte să-l iniţieze se referă la aspecte de guvernanţă corporativă şi sustenabilitate.

"Cred foarte mult în cuantificarea calităţii diferitelor zone de interes din cadrul companiilor listate pentru investitori, iar scorul VEKTOR face deja acest lucru, pentru activitatea de Investor Relations (IR). Dacă scorul VEKTOR reprezintă poate o inovaţie a pieţei de capital din România şi înţeleg că şi alte pieţe ar fi interesate să lanseze ceva similar, în zona de sustenabilitate şi guvernanţă, astfel de scoruri sunt o practică generală în pieţele mai dezvoltate (...). Iar în acest sens, noi la bursă ne dorim ca în viitorul apropiat să avem astfel de scoruri construite la standarde universal recunoscute, pentru toate companiile româneşti", a detaliat Adrian Tănase.

Directorul BVB a punctat că este un demers care vine şi în condiţiile perspectivelor intrării pieţei noastre de capital în indicii de pieţe emergente ale agenţiei de evaluare FTSE Russell.

"Vom intra într-un univers al unor investitori care au alt calibru dar şi alte standarde, mai ales în această direcţie. Iar principalul scop al demersului este, în primul rând, să oferim un instrument companiilor listate să îşi îmbunătăţească guvernanţa şi activitatea spre aceste noi standarde, aşteptate de investitorii din piaţa locală de capital", a adăugat Adrian Tănase.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. va mai trebuie, nu va ajunge "piata de naturale", "piata de originale"?

    Mi-amintesc de zilele in care idiotii utili preamareau legalizarea in tara a operatiunilor economico-financiare realizate prin firme offshore. 

    Dupa ani si ani, dupa ce ne-am intrudus in casa Raul si ne-am obisnuit a trai cu el, nu numai noi, ci si marile state ale lumii se intreaba cu cit a contribuit aceasta noutate la dezvoltarea economica a tarilor. Si dupa ce au constatat ca de fapt sunt grav pagubite, cauta de zor sa faca paradisele fiscale cit mai transparente si cit mai cooperante. Se pare ca fara prea mare succes.

    Uneori in existenta, aiurit de fantasme, omul face eforturi uriase sa-si introduca Raul in casa, cind altele sint caile spre modernizare si dezvoltare, spre fericire. 

    1. Salarii nesimtite pentru cumetreli si multe haimanale ce deriveaza in obscenitati financiare, petarde securiste si alte bombe malagambiste, ni se face a vomita pe marea idee de a deriva. 

      dar Tanase-i numa' turc, imi spune un' sa ma duc, derivez vreo 2 integrale, sa ramin far' di parale ! 

      Adrianeeee, fa taxele si salariile BVB mai mici si de abia atunci ai sa fii un LICURICI !

    ehehe, cum să nu...!?!?! poate in 2032 adicatelea doua zeci treij-doi, cel mai devreme!

    lol... 2022 (martie mai precis) e sau baza pietei bear sau baza valului 2 din piata bull de dupa piata bear in care vom intra din Oct/Nov 2020.

    Fix la timp bagati derivatele ca sa isi piarda romanii banutii la pacanelele voastre :))  

    1. Vali spui ca in octombrie/noiembrie 2020 vom intra in piata bear. Cum o definesti? Acum nu suntem in piata bear?

      nu, nu suntem

      am fost

      din martie 2020 am intrat in ultimul val de crestere inainte de o piata bear reala si acest val de crestere va dura pana la alegerile SUA (2 nov 2020) sau mai degraba pana inainte - Oct 2020.  

      revin cu o precizare ca sa fiu mai clar: in martie 2020 s-au atins minimele

      acum (Iunie-Iulie) urmeaza finalizarea valului 1 de crestere 

      din iulie 2020 incepem valul 2 de scadere (si in US si in Romania) 

      poate fi un val CORECTIV, nu impulsiv, care se poate manifesta mai degraba in termeni de pret (asta inseamna cadere adanca dar exprimata in timp scurt - 1-2 luni) sau poate fi mai degraba in termeni de timp (asta inseamna cadere mai lina dar care va lua mai mult timp - din iulie pana in noiembrie 2020). 

      Mai apoi urmeaza valul 3 ascendent IMPULSIV, probabil din august 2020 (scenariul cu corectie val 2 in timp scurt si adanc ca pret) sau probabil din noiembrie 2020 incolo (al doilea scenariu cu val 2 in timp lung si mai putin adanc la nivel de pret).  

      Repet: studiind indicatorii tehnici nu ne mai aflam intr-o piata bear.  

      Dar e posibil sa ma insel, am rugamintea sa va faceti singuri analiza tehnica si fundamentala legat de actiuni si indici bursieri.

      Eu inca nu sunt in actiuni, sunt in cash si astept finalizarea valului 2 descendent corectiv (in 3 valuri - a-b-c).  

      daca ma insel crunt si inca suntem in bear market ar trebui sa urmeze ultimul val descendent cu minimul in august sau noiembrie 2020.

      Am parcurs odata cartea lui Prechter, am inteles, dar n-am exersat deloc. Oricum am de gand sa ma pun serios la treaba cu undele Elliott. Acum mi se pare ca astfel de metode (mai sunt si altele cum ar fi Gann) ar putea functiona pe termen scurt. Vad ca tu faci predictii cu valuri pe termen lung. Eu cred ca analiza tehnica functioneaza doar pe termen scurt si pe termen lung, de 1, 2, 5 ani e absolut necesara analiza fundamentala. Asa ca te intreb: in predictiile pe care le faci, iei in considerare doar analiza tehinica sau trebuie sa fie confirmata de fundamentale? Am vazut mai demult ceva materiale ale lui Tony Plummer in care descria metodele lui de previziune pe termen lung bazate pe valurile Elliott, dar in substrat urmarea si fundamentale. Si de pilda daca trendul ascendent scadea sub retragerile Fibonacci de 38,2 sau 61,8 (nu mai stiu exact) si era dublat de o deteriorare a fundamentalelor, atunci incepea o alta secventa de valuri.

      a te baza doar pe elliot este putin cam erorr inductiv, ele mimeaza psihicul actiunilor iar aparitia in studiu a valului in val este confirmarea inducerii confuziei.

      a studia pe termen scurt si aplica tendinta pe termen lung nu e usor si ai nevoie si de noroc !~ 

    Hello! Nu spunea acelasi personaj ca incepe in 2020?

    E imbucurator ca bursa are initiative de dezvoltare a pietei. Dar ideile cu rapoarte sofisticate de analiza a companiilor sau nu stiu ce scoruri sunt fandari in gol. In marile burse, dar si la noi, investitorii institutionali fac piata. Ei nu au nevoie de rapoarte de analiza pentru ca au analistii si traderii lor. Dar investitorii institutionali investesc banii oamenilor care nu se ocupa cu asa ceva. De exemplu a celor care au meserii serioase, cum ar fi medicii sau arhitectii, care nu au nici timpul si nici cunostintele ca sa parcurga cine stie ce rapoarte avansate de analiza. Au facut alta scoala si profeseaza altceva. Niciun analist din piata de capital nu se apuca sa studieze tratate de nefrologie sau de mecanica constructiilor. Daca au o problema de sanatate merg la medic. Din pacate acesti oameni, care chiar dispun de ceva resurse financiare din meseriile pe care le au, nu prea bat la usa brokerilor sau a fondurilor de investitii. Cei mai multi isi cumpara apartamente pe care le inchiriaza. De ce? Pentru ca bursa nu are vizibiliate. Oamenii nu stiu ca exista. Pe promovare trebuie puse tunurile, nu pe cine stie ce rapoarte de analiza fundamentala. Noi nu avem un sector cat de cat de mic de IT la bursa!!! Din pacate nici statul nu ajuta, ba chiar e o mare frana. Intr-o economie provenita din fostul bloc socialist, e nevoie de sustinerea statului. Dar la noi, nu doar ca statul nu ajuta, dar nici macar nu creeaza cadrul care sa inspire incredere. Uitati-va ce e la ASF. Oare toate nemultumirile sunt sminteli!? Suntem pe un drum care ne duce niciunde. De fapt, nu suntem pe niciun drum!

    1. Din pacate adevarat 150%

      Orice evolutie pe bursa se poate asemui cu miscarea brauniana in mediul gazos! 

      Cu respect dar nu ti se pare ca bati campii sistematic?

      Doctorii si arhitectii care cumpara apartamente sa le inchirieze (stiu e un exexmplu -DAR nefericit ales) pentru ca nu "stie" de bursa, pentru ca bursa nu e vizibila, pentru ca statul nu ajuta bursa? 

      Hey man, you hear yourself ? 

      Asa ai auzit tu pe Wall Street? 

      PS 

      Dupa ce apare in toate ziarele si la toate TV-urile "reclama" si se face "educatie" toata lumea investeste cu drag si spor la bursa- BVB? Asa crezi tu? 

      In ce domeniu spuneai ca lucrezi? 

      Mi se pare un pic cam rautacioasa reactia la o opinie spusa civilizat zic eu. Probabil ca sunt si lucruri pe langa, dar in niciun caz nu bat campii sistematic. Oricum, n-are niciun sens un duel de care pe care, plin de atacuri si zeflemele, care nu in fond n-are nicio valoare. Mai bine expune-ti parerea. De ce crezi ca bursa noastra a ramas atat de neinsemnata si ce solutii ar exista? Cheers!

      Cred ca reactia mea a fost o adiere "blanda": la opinia "doctorii si arhitectii... Sincer tu nu crezi la fel?

      Atacurile si zeflemelele pot fi considerate in masura in care textul la care se refera are o sustinere personala si ma indoiesc ca sustii .... enuntate anterior la care faceam referire ! OK? 

      Si scuze "duel", pai ar trebui sa avem puncte (ca sa nu zic orizonturi) de vedere diferite pe o problema .... 

      Deci o bursa oriunde in lume e o "masura/oglinda" a economiei in care" simbiozeaza", pe cale de consecinta BVB /economia nationala -e destul de clar?  

      Mai departe : la situatia prezenta (cauze, consecinte) solutii sunt si evidente si fezabile pentru profesionisti , dar cata vreme consultanta in domeniu e platita "foarte" corespunzator ce te face sa crezi ca cineva ar oferi GRATUIT un raspuns (inclusiv eu!)?  

      Asa pe "departe" , hub-ul regional e o mana cereasca pt. RO .... 

    Altceva nu va mai trebuie?

    Niste hartie igienica sa va stergeti pe coltul gurii ar fi mult mai util! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb