Aegon România, creştere de peste 50% a primelor brute subscrise în 2014

Elena Deacu
Bănci-Asigurări / 23 februarie 2015

Aegon România a înregistrat anul trecut o creştere de peste 50% a primelor brute subscrise comparativ cu 2013, până la un nivel de aproape 50 milioane lei.

Potrivit companiei, creşterea a avut loc pe fondul vânzărilor de poliţe noi prin reţeaua proprie şi a Băncii Transilvania şi preluării portofoliului Eureko.

Din totalul subscrierilor, 75% au reprezentat prime destinate asigurărilor tradiţionale, restul fiind asigurări cu componentă investiţională. Portofoliul companiei în România a ajuns la peste 40.500 de poliţe.

Totodată, numărul despăgubirilor primite în 2014 a fost de peste 4 ori mai mare decât anul trecut, creşterea fiind datorată dezvoltării accelerate înregistrate de companie în ultimul an.

"Anul trecut a fost unul plin de provocări, dar benefic pentru noi, după ce am finalizat integrarea portofoliul Eureko şi am lansat mai multe parteneriate cu brokerii de asigurări. În ciuda faptului că numărul despăgubirilor a crescut considerabil, noi ne-am păstrat promisiunea faţă de clienţi, iar cererile au fost procesate şi soluţionate, în medie, în numai 3 zile", a declarat Sînziana Maioreanu, CEO Aegon România.

"Expertiza companiei noastre este pe zona de bancassurance, astfel că ne vom concentra în continuare pe extinderea parteneriatelor şi cu alte bănci. La nivel organizaţional, atenţia noastră se îndreaptă spre satisfacţia clienţilor noştri şi menţinerea a cel puţin aceluiaşi ritm de creştere", a completat Maioreanu.

Aegon a înregistrat rezultate pozitive atât pe plan local, cât şi la nivel global. Vânzările grupului au crescut anul trecut cu 20% faţă de 2013, ajungand la 8,6 miliarde euro. Depozitele brute au urcat cu 29% şi au atins valoarea de 13,7 miliarde de euro.

Rata de solvabilitate a grupului se păstrează la un nivel ridicat, de 208%. Grupul deţine un surplus de capital de 1,2 miliarde euro, în pofida faptului că anul trecut a răscumpărat datorii de 500 milioane de euro.

Grupul Aegon a înregistrat anul trecut un profit în urcare cu 38%, până la 1,2 miliarde de euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb