AFGANISTAN: Atentat cu 68 de morţi la un miting electoral

F.B.
Internaţional / 13 octombrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Cel puţin 68 de persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în urma exploziei unei motociclete-capcană la o reuniune electorală de astăzi a unei candidate la alegerile legislative din 20 octombrie din Afganistan, informează AFP şi Reuters, citând mai mulţi responsabili locali.

"Motocicleta a explodat" când participanţii plecau de la reuniunea electorală din districtul Rustaq, în provincia Takhar. "Candidata Nazifa Yousefibek nu a fost rănită", a declarat pentru AFP Mohammad Jawad Hejri, purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei. Potrivit purtătorului de cuvânt provincial al poliţiei, "bomba a fost declanşată de la distanţă", a spus el.

Cel puţin nouă candidaţi la aceste alegeri legislative, multă vreme amânate, au fost asasinaţi, potrivit AFP. Pe 9 octombrie, un kamikaze s-a aruncat în aer într-un birou electoral din provincia Helmand, provocând moartea a opt persoane, printre care şi candidatul, Saleh Mohammad Asikzai.

Atentatul de ieri nu a fost încă revendicat, dar talibanii au anunţat într-un comunicat că vor să deraieze procesul electoral şi le-au cerut candidaţilor să se retragă din cursă, jurând că vor ataca scrutinul şi pe cei care participă la el.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb