Un număr tot mai mare de americani înstăriţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia, în cadrul unei tendinţe de "dezamericanizare" a portofoliilor, potrivit investitorilor şi instituţiilor bancare elveţiene, relatează CNBC, de la care transmitem cele ce urmează.
Băncile din Elveţia au raportat o creştere semnificativă a interesului şi activităţii din partea clienţilor americani cu averi mari, care îşi deschid conturi de investiţii în ultimele luni.
"Aceste valuri apar periodic. Când [fostul preşedinte Barack Obama] a fost ales, am văzut un val mare. Apoi pandemia de Covid a fost un alt val. Acum, tarifele comerciale generează un nou val", a declarat Pierre Gabris, directorul general al firmei de consultanţă financiară Alpen Partners International din Elveţia.
Motivaţiile clienţilor sunt diverse: unii vor să se diversifice faţă de dolarul american, pe care îl consideră vulnerabil în faţa creşterii accelerate a datoriei SUA. Stabilitatea economică, neutralitatea politică a Elveţiei, moneda puternică şi sistemul juridic fiabil sunt atracţii majore.
Alţi clienţi sunt motivaţi politic şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de ceea ce percep drept un declin al statului de drept în SUA, mai ales în contextul administraţiei Trump. Totodată, unii investitori folosesc conturile elveţiene pentru a achiziţiona aur fizic, având în vedere reputaţia Elveţiei în domeniul rafinării şi depozitării aurului.
Gabris mai adaugă că mulţi dintre aceşti americani iau în calcul obţinerea unei reşedinţe sau cetăţenii europene şi intenţionează să cumpere proprietăţi pe continent.
"Este un plan de rezervă", spune el.
Deschiderea unui cont bancar în Elveţia este relativ simplă, dar trebuie să respecte reglementările stricte privind raportarea fiscală impuse de SUA. Deşi băncile americane nu pot deschide direct conturi elveţiene pentru clienţii lor, multe colaborează cu firme elveţiene înregistrate la SEC, care pot accepta investitori americani.
Banca Vontobel SFA, considerată cea mai mare instituţie elveţiană înregistrată la SEC pentru clienţi din SUA, a refuzat să comenteze. În schimb, banca privată Pictet a confirmat "o creştere semnificativă" a cererilor venite prin intermediul entităţii sale Pictet North America Advisors, înregistrată în SUA, potrivit sursei citate.
Dacă în trecut conturile elveţiene erau asociate cu evaziunea fiscală, astăzi ele sunt complet reglementate şi implică formulare fiscale şi raportări conforme.
"Mulţi americani îşi dau seama că 100% din portofoliul lor este în dolari americani şi se gândesc: «Poate că ar fi bine să mă diversific»", a concluzionat Gabris.
1. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 20.04.2025, 17:18)
Acesti oameni inteleg ce se intimpla .Aventurierii politici , de tot felul , isi doresc aparitia haosului .Ultima reduta ramasa in picioare este UE .Elvetia deja doreste sa se ataseze NATO si UE intelegind pericolul .Migratia de capital catre Europa poate fi uramata de un val emigrationist al cetatenilor si al intelegentei .O data tavalugul pornit este greu de oprit .Niciodata sa nu zici niciodata .Schimbarea vine atunci cind cu gindul nu gindesti .Traim niste vremuri tulburi dar in aceste vremuri , de fiecare data, se gaseste cineva sa lupte impotriva celor care profita, fie ei grupari sau persoane singulare .Profitorii ,deja cunoscuti , nu vor altceva decit sa creeze sau sa recreeze haosul .Acolo ei se simt puternici si isi pot mari nu numai averile dar pot incerca sa isi mareasca si grandoarea .UE si aparitia acestei forme suprasatatale devine cea care ofera omenirii viitoare stabilitate .Chiar putem face cite ceva fie si modificind intelegea citorva dintre noi .Bulgarele de zapada se poate rostogoli oricind . Deocamdata cetatenii Romaniei (partial ) se afla inca in „duminica orbului ”.C.G. ne-a zis deja cum ne-a pacalit ca si prima etapa . Eu mi-am facut treaba ne zicea el cu ceva vreme in urma .Evident urmeaza altii .Probabil ca ati inteles si cine sunt acei altii .Romania trezeste-te este normalitatea .Curind se va intimpla si asta . Aventurierii atasati acestor vremuri tulburi fac un mare rau omenirii .Sa îi oprim pe acesti aventurieri de ocazie .Se vede cu usurinta colaborarea acestora. Ei se grabesc avind la dispozitie doar intervalul de pina la alegerile partiiale din SUA din 2026 . Nu îi avantajeza nici virsta si nici trezirea popoarelor inselate .Daca nu reusesc acum totul se va prabusi in jurul lor .Pe nevazute impotrivirea va capata forme nebanuite .O vreme putem juca si noi jocul cu mijloacele lor daca vom fi obligati .Sa speram ca popoarele lumii vor pune si ele umarul în destructurarea acestor asa zisi mesia de carton .
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2025, 18:32)
Comunistule, popoarele lumii s-au săturat de URSS și guvern mondial. Sa vedem din ce va plăti urss-ul de vest împreună cu Elveția și alții, subvenții pentru zecile de milioane de asistați social din Africa și Asia, deja prezenți aici. Banii acestor americani sunt bineveniți pentru așa ceva.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2025, 18:40)
Mii si mii de computere si telefoane mobile s au stricat innecandu se in valurile de la lacrimile cititorilor care au plans in hohote citind aceasta postare cu iz dumnezeiesc,
ce fictiuni frumoase, ce talent nedescoperit, incearca cu niste basme pentru copii
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2025, 19:01)
esti la gradinita ? daca nu am pile si te pot baga inapoi . depinde de cit de mult vrei sa te intorci in timp .
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2025, 18:41)
E veche...