AFM începe semnarea contractelor cu beneficiarii Programului Naţional "Casa Verde Fotovoltaice"

S.B.
Miscellanea / 11 iunie 2020

AFM începe semnarea contractelor cu beneficiarii Programului Naţional "Casa Verde Fotovoltaice"

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a finalizat evaluarea cererilor de finanţare depuse în cadrul Programului Naţional "Casa Verde Fotovoltaice", declarând în total 12.718 solicitări eligibile pentru finanţare. Listele finale vor fi publicate în cursul zilei de astăzi pe site-ul instituţiei, www.afm.ro. Suma totală care ar urma să fie finanţată după prima sesiune este de 252 milioane de lei.

"Mă bucur că, în doar o lună de când mă aflu la conducerea AFM, pot să anunţ finalizarea evaluării tuturor dosarelor depuse în Programul Casa Verde Fotovoltaice. De asemenea, avem de gând ca, în următoarele zile, să le transmitem beneficiarilor spre semnare primele contracte de finanţare nerambursabilă", a declarat Andreea Kohalmi - Szabo, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

În contextul în care după evaluarea cererilor de finanţare depuse în prima sesiune, bugetul alocat nu a fost epuizat, s-a luat decizia reluării etapei de înscrieri începând cu toamna acestui an, până la epuizarea sumei de 536 de milioane de lei accesate de instituţie în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

"Casa Verde Fotovoltaice este un program care a generat un interes uriaş în rândul românilor, dovadă fiind numărul extrem de mare de cereri. Pentru că fondurile alocate pentru finanţarea programului nu au fost epuizate, împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, am luat decizia organizării unei noi sesiuni în toamna anului 2020. Pornind de la experienţa primei ediţii, în calitate de preşedinte al AFM, intenţionez să promovez modificări majore, care să conducă la simplificarea procesului de înscriere în program, la micşorarea duratei evaluării proiectelor şi la extinderea plajei de instalatori. De asemenea, invit toţi solicitanţii care nu au obţinut finanţarea în prima ediţie să reaplice în toamnă", a declarat preşedintele Kohalmi - Szabo.

Prin Programul "Casa Verde Fotovoltaice" beneficiarii au putut obţine până la 20.000 lei nerambursabili, reprezentând 90% din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice, cu o putere minimă de 3kWp.

Principalele motive de respingere a solicitărilor au fost generate de informaţiile şi dosarele incomplete încărcate de către instalatori sau care conţineau documente expirate şi/sau erori. În plus, din cauza unor erori informatice, câteva zeci de solicitări nu au putut fi soluţionate, acestea urmând a fi finalizate în perioada imediat următoare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Și cu cele 11000 de dosare respinse pentru expirarea documentelor , cu toate ca ministrul Alexe a declarat ca pe perioada suspendării înscrierilor ele rămân valabile, cum rămâne ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb