Forţele ucrainene au doborât 26 de drone de atac ruseşti în estul şi sudul ţării în cursul nopţii de miercuri spre joi, a anunţat un înalt oficial al armatei, potrivit AFP.
"Inamicul a lansat (...) 28 de drone de atac de tip Shahed-136/131" în cursul nopţii din regiunea rusă Kursk şi din Capul Tchauda, în peninsula Crimeea anexată de Moscova în 2014, a anunţat comandantul forţelor aeriene ucrainene Mikola Oleshchuk într-un mesaj postat joi dimineaţă pe Telegram.
"Douăzeci şi şase" dintre aceste drone au fost "distruse" în regiunile Odesa (sud), Harkov (est), Dnipropetrovsk (est) şi Zaporojie (sud), a adăugat Oleshchuk, fără a menţiona eventuale răniţi sau pagube.
De asemenea, Moscova a direcţionat în cursul nopţii trei rachete de croazieră Kh-22, o rachetă antiradar Kh-31P şi o rachetă sol-aer S-300 împotriva Ucrainei, potrivit aceleiaşi surse, care nu a dat alte detalii.
În cursul zilei de miercuri, mai multe atacuri ruseşti au ucis cel puţin patru persoane şi au rănit aproximativ treizeci, în special la Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, ceea ce a determinat Kievul să ceară mai multe sisteme de apărare antiaeriană Patriot de la aliaţii săi occidentali.
"Nicio justificare raţională nu poate explica de ce sistemele Patriot, care sunt multe în lume, nu acoperă încă cerul deasupra Harkovului şi a altor oraşe şi localităţi atacate de teroriştii ruşi", a îndemnat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
"Consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei şi accelerarea livrării de avioane F-16 în Ucraina sunt misiuni vitale", a adăugat el într-un mesaj postat pe reţelele de socializare.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.03.2024, 10:54)
1 dobarare = 3 rachete a 1,5 milioane $ = 26 x 4,5 = 117 milioane $
cam scumpa distactie
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.03.2024, 11:32)
Decat sa crape civilii pe care rusnacii nu dau 2 bani - nici un pret nu e prea mare - dar din siberia de la tine nu se vede asa!