Uniunea Europeană a decis ieri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite astăzi AFP.
"Am decis să impunem sancţiuni împotriva Iranului, am vrut să transmitem un mesaj clar" după atacul asupra Israelului, a declarat el după un summit de la Bruxelles care a reunit liderii celor 27 de ţări membre.
"Ideea este de a viza companiile care au un rol în producţia de drone şi rachete", a adăugat el, potrivit AFP.
Iranul a lansat drone şi rachete către teritoriul israelian în noaptea de sâmbătă spre duminică ca răspuns la o lovitură din 1 aprilie asupra anexei consulare a ambasadei Iranului din Damasc, atribuită Israelului. Aproape toate rachetele şi dronele au fost distruse înainte de a lovi teritoriul israelian. Acesta a fost primul atac direct al Iranului împotriva Israelului.
În comunicatul adoptat la sfârşitul summit-ului, liderii UE îndeamnă "toate părţie să exercite o reţinere maximă şi să stea departe de orice acţiune care ar putea creşte tensiunile în regiune", conform AFP.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.04.2024, 08:53)
Iar sanctiuni "destepte",
sa speram ca raspunsul nu va fi prea dur,
perturbarea transportului de energie si materii prime din zona,
ar fi devastator ptr. economia Europeana si asa in cadere libera
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.04.2024, 11:54)
Ar trebui sa nu facem nimic?