După Donald Trump, preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat marţi, din Insula Reunion, unde se află în vizită, că va fi prezent la funeraliile Papei Francisc, decedat cu o zi înainte la vârsta de 88 de ani în urma unui accident vascular cerebral, potrivit news.ro.
"Vom fi la funeraliile Papei, aşa cum trebuie", a declarat şeful statului în cadrul unui briefing de presă.
Vaticanul urmează să anunţe marţi data funeraliilor, un eveniment la care se vor strânge lideri din întreaga lume, inclusiv preşedintele american Donald Trump.
Suveranul Pontif a murit în urma unui accident vascular cerebral după ce a fost spitalizat mai mult de o lună în februarie şi martie pentru pneumonie la ambii plămâni. Cu toate acestea, el a apărut duminică la balconul Bazilicii Sfântul Petru în faţa oamenilor adunaţi pentru a sărbători Paştele, iar apoi a făcut o baie de mulţime în papamobil.
Ziua şi ora slujbei de înmormântare pentru Jorge Mario Bergoglio vor fi stabilite de Congregaţia Cardinalilor marţi dimineaţă.
Funeraliile ar putea avea loc vineri 25, sâmbătă 26 aprilie sau luni 28 aprilie. Înmormântarea nu poate avea loc duminică.
Înainte de înmormântarea, sicriul Papei va fi dus, probabil miercuri, 23 aprilie, într-o procesiune la Bazilica Sfântul Petru, unde va fi aşezat lângă altarul principal pentru ca credincioşii să poată veni să îi aducă un ultim omagiu.
La sfârşitul anului 2023, Papa Francisc a dezvăluit că doreşte să fie înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, mai degrabă decât în cripta Bazilicii Sfântul Petru, ceea ce ar fi pentru prima dată după mai bine de trei secole ca un papă să fie înmormântat în afara Vaticanului.
Opinia Cititorului