Obiectivul Ucrainei trebuie să fie o pace justă care să reziste în timp, iar continuare şi intensificarea ajutorului militar pentru Ucraina în războiul cu Rusia va contribui la realizarea acestui obiectiv, a declarat duminică prim-ministrul ceh Petr Fiala, înaintea unui summit informal la Londra cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cu aliaţi europeni, relatează Reuters.
'Scopul pentru noi toţi este o pace justă, o pace care să dureze', a spus premierul ceh. 'Trebuie, chiar mai mult, să ajutăm militar Ucraina şi trebuie să facem în viitor Ucraina mai puternică din punct de vedere militar, întrucât numai aceasta va fi o garanţie pentru o pace durabilă', a susţinut premierul Petr Fiala.
Guvernul său de centru-dreapta a fost foarte deschis faţă de ajutorul militar pentru Ucraina încă din primele zile ale războiului şi a furnizat Kievului mari cantităţi de arme şi muniţii, Republica Cehă având de altfel un potenţial major la acest capitol, întrucât industria sa de apărare a produs numeroase echipamente sub licenţă sovietică şi are astfel capacităţi compatibile cu nevoile armatei ucrainene. De asemenea, guvernul ceh a gestionat o iniţiativă prin care a achiziţionat pentru Ucraina circa 800.000 de obuze de pe piaţa internaţională, achiziţii finanţate de aliaţii Kievului.
Un grup de 14 dintre aceşti aliaţi se reunesc duminică la un summit informal la Londra, la care participă şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, venit în capitala britanică din SUA, unde summitul său cu preşedintele Donald Trump s-a încheiat cu un eşec după o altercaţie verbală între ei la începutul întâlnirii. Schimburile lor de replici tensionate au venit după ce Zelenski a dat de înţeles că preferă să continue războiul cu Rusia decât să încheie cu aceasta o pace fără garanţii de securitate, în timp ce Trump şi vicepreşedintele său JD Vance au apreciat că acest război trebuie să se încheie prin diplomaţie şi i-au reproşat lui Zelenski lipsa de recunoştinţă pentru ajutorul oferit de SUA în acest conflict.
Premierul britanic Keir Starmer, care joia trecută a avut şi el o întrevedere cu Trump la Casa Albă, a invitat la summitul de duminică din rândul statelor UE şefii de stat sau de guvern din Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Polonia, Republica Cehă, România, Spania şi Suedia, invitaţii din afara blocului comunitar fiind Ucraina, Norvegia, Turcia şi Canada. Participă de asemenea secretarul general al NATO, Mark Rutte, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa.
Premierul britanic doreşte 'să facă să avanseze acţiunea europeană asupra Ucrainei, arătând sprijinul nostru colectiv de neclintit faţă de obţinerea unei păci durabile şi a unui acord durabil, care să garanteze suveranitatea şi securitatea viitoare a Ucrainei', a indicat biroul său, scrie Reuters.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.03.2025, 19:02)
acord drabil si paci durabile si intensificam ajutorul. de cati ani auzim prostiile astea?
premierul ceh nu cred ca va ramane premier prea mult.
razboiul s-a terminat fara ajutor american. ce nu-i clar?
semnati pacea care se poate semna si gata cu razboiul. sau referendum european sa vezi cati spun pace cati spun razboi.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.03.2025, 23:52)
Exact, se impune un referendum in fiecare tara. Ca situatia s-a schinbat anul asta, iar alegerile au fost de mult aproape peste tot. In plus, unde a fost cel mai recent, a alege CDU cu 28%, AfD cu 21%, SPD cu 16%, Verzii cu 13%, Linke cu 8%, BSW cu 5% si FDP cu 4% nu spune absolut nimic despre ce vor germanii in majoritatea lor in razboiul asta. Sigur sunt pana si votanti ai Verzilor care nu sustin in continuare finantarea Ucrainei. Si cativa AfD-isti care o sustin. Asa ca se inpun referendumuri peste tot. Altfel s-ar putea sa ne trezim cu revolutii "din senin".
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.03.2025, 21:29)
Inca un voluntar care doreste sa se inroleze in armata lui Zelenski.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.03.2025, 23:46)
Sa dea din banii lui. Cine sunt astia sa vorbeasca pentru popoarele lor in intregimea lor?! Inteleg ca suntem in democratii reprezentative, dar prea exagereaza cu neconsultarea poporului.