ALEGERI EUROPARLAMENTARE: Un vicepreşedinte PNL ameninţă cu demisia dacă partidul nu ia 20%

V.B.
Politică / 23 mai 2014

Vicepreşedintele PNL Marian Petrache (preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov) a declarat astăzi că îşi va da demisia din funcţie dacă liberalii nu vor obţine cel puţin 20% la alegerile europarlamentare, informează surse din presă.

Domnia sa a spus: "Chiar dacă a fost o campanie a scenariilor, a minciunilor şi a diversiunilor, PNL va ieşi mai întărit ca niciodată şi în mod categoric ne vom atinge ţinta minimală de 20% pe care ne-am propus-o. Sigur o să-mi dau demisia din poziţia de vicepreşedinte, pentru că este un gest firesc. La viitorul congres, nu m-am hotărât să candidez sau nu, dar, dacă voi candida şi voi fi ales, înseamnă că au apreciat colegii munca pe care am făcut-o în această campanie. Dacă nu voi fi ales, înseamnă că munca mea nu a fost fezabilă".

Politicianul PNL vrea să obţină 1,2 milioane de voturi la alegerile de pe 25 mai.

Întrebat cât de mulţumit este activitatea sa de coordonator al campaniei PNL, preşedintele CJ Ilfov a răspuns: "Pot să mă uit în oglindă liniştit. Sunt convins că puteam să fac mult mai mult".

Domnia sa a precizat că bazinul electoral al PNL este undeva la 27-30%.

Edilul a mai spus că liberalii au fost "supuşi unor presiuni foarte mari", legate de sondajele de opinie şi de faptul că această campanie a fost confiscată de disputa dintre Traian Băsescu pe de o parte şi PSD şi Victor Ponta de cealaltă parte.

"Din punctul meu de vedere, a fost cea mai anostă campanie", a opinat Petrache, menţionând că PSD ar fi putut să impună tonul campaniei prin proiecte privind Parlamentul European, dar social-democraţii au preferat disputa cu Traian Băsescu.

Marian Petrache a mai spus că are informaţii de la deputatul PNL de Dolj Mihai Voicu că în acest judeţ sunt posibile fraude. Conducerea CJ Dolj este asigurată de social-democratul Ion Prioteasa, iar primarul Craiovei este Lia Olguţa Vasilescu, tot de la PSD.

Petrache a mai arătat că în fiecare localitate din Dolj ar fi pregătite 50 de adeverinţe medicale, astfel încât să fie necesară urna mobilă.

"Nu ameninţăm; spunem doar că acolo unde o să constatăm anomalii în ceea ce priveşte numărul celor care solicită urna mobilă, vom face anchete şi vom face plângeri penale împotriva medicilor care vor elibera cu uşurinţă aceste adeverinţe medicale", a mai spus Petrache, adăugând că toată organizaţia Partidului Conservator din Măgurele, judeţul Ilfov, s-a înscris ieri în PNL.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb