Deşi mandatele celor din conducerea Băncii Naţionale a României (BNR) expiră în luna octombrie, alegerile pentru noul Consiliul de Administraţie (CA) al băncii centrale urmează să aibă loc în data de 3 iulie. Până atunci, printre politicieni este mare agitaţie, iar declaraţiile pe subiect, cele mai multe contradictorii chiar în cadrul aceluiaşi partid, nu întârzie să apară.
Deja de la începutul săptămânii au apărut informaţii potrivit cărora partidele de la putere l-ar susţine în continuare pe Mugur Isărescu la guvernarea BNR. Pe parcurs, însă, au apărut membri din PSD, cum ar fi Olguţa Vasilescu şi Şerban Nicolae, care infirmă faptul că social-democraţii i-ar mai acorda o şansă celui care conduce banca centrală de aproape 30 de ani.
Partidele politice se pare că şi-au desemnat persoanele pe care le vor susţine la conducerea Băncii Naţionale, dar până la închiderea ediţiei, numele celor care se află în cărţi nu au fost anunţate oficial.
Surse apropiate situaţiei ne-au spus, însă, că preşedintele Consiliului Fiscal Ionuţ Dumitru şi fostul şef al ASF Dan Radu Ruşanu reprezintă propunerile PNL, respectiv ALDE pentru funcţiile de viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR).
În timp ce Mugur Isărescu rămâne propunerea ALDE pentru scaunul de guvernator al băncii centrale, iar Florin Georgescu este susţinut de PSD pentru funcţia de prim-viceguvernator, Andrei Stamatian, prim-vicepreşedinte CEC Bank (fiul parlamentarului Florin Stamatian) şi Gheorghe Gherghina sunt propuşi de PNL, res-pectiv, PSD, ca membri în CA al băncii centrale.
Partidul de opoziţie Uniunea Salvaţi România (USR) îl va nominaliza pe directorul de investiţii al fondului de pensii private NN Pensii, Cristian Popa, pentru un loc de membru în noul Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale a României. Agnes Nagy rămâne propunerea UDMR pentru un alt loc, tot de membru, în CA al BNR.
Aseară, sursele noastre ne-au trans-mis că a noua persoană pentru completarea Consiliului de Administraţie al băncii centrale, care vine din partea PSD, nu a fost stabilită încă de social-democraţi.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, la începutul acestei săptămâni, că puterea îl va sprijini pe guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, pentru un nou mandat în fruntea instituţiei.
Miercuri, însă, liderul grupului social-democraţilor din Senat, Şerban Nicolae, a spus că niciun senator PSD nu şi-a exprimat susţinerea pentru reîn-noirea mandatului lui Mugur Isărescu la conducerea Băncii Naţionale a României.
Şerban Nicolae a precizat: "Niciun senator PSD nu a spus că îşi doreşte să îl susţină sau nu a găsit un argument pozitiv pentru a-l susţine pe domnul Isărescu. Nici nu ai un termen de comparaţie, dacă domnul Isărescu a fost guvernatorul BNR în ultimii 30 de ani nu avem cu ce compara decât cu propria prestaţie. La ora actuală, este în exerciţiul unui mandat dat de parlamentarii PSD".
Afirmaţia sa vine după ce şi Olguţa Vasilescu a declarat că nu îl va sus-ţine pe actualul Guvernator pentru prelungirea mandatului său în fruntea BNR.
Călin Popescu-Tăriceanu a revenit, miercuri, afirmând că Mugur Isărescu este susţinut de ALDE pentru obţinerea unui nou mandat, urmând să fie votat de parlamentarii formaţiunii: "Domnul Isărescu beneficiază de sprijinul ALDE. (...) În ceea ce priveşte poziţia PSD vreau să vă rog să îi ches-tionaţi pe reprezentanţii Partidului Social Democrat". Anterior, senatorul ALDE Daniel Cătălin Zamfir s-a declarat vehement împotriva prelungirii mandatului lui Mugur Isărescu în fruntea BNR.
O altă persoană care se opune cu înverşunare şi constanţă prelungirii mandatului lui Isărescu la vârful băncii centrale este economistul Lucian Isar. Acesta susţine că Isărescu şantajează Guvernul cu avizarea tranzacţiei dintre EximBank şi Banca Româneas-că. Lucian Isar a scris, recent, pe Facebook: "Isărescu pune presiune pe Teodorovici să urgenteze numirea CA al BNR, că altfel nu aprobă achiziţia EximBank. Isărescu are interes în acoperirea găurilor istorice de la Banca Românească (prietenii ştiu de ce), dar o face cu mâna lui Teodorovici, în urma acordului pe care l-a avut cu Dragnea.
Faza amuzantă este că Isărescu lansează în piaţă că el nu înţelege şi nu vrea să comenteze oportunitatea tranzacţiei, că banca nu are sistem IT, că Eximbank are alt rol, nu să cumpere găuri...
Faza şi mai amuzantă este că legea EximBank (...) trebuie modificată şi să vedem ce aviz va da Isărescu".
Menţionăm că, la finalul săptămânii trecute, EximBank a anunţat că a semnat cu National Bank of Greece acordul de achiziţie a 99,28% din Banca Românească.
Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi Guvernator al Băncii Naţionale încă din anul 1990, cu mandat încredinţat de Parlament în 1991 şi reîn-noit în decembrie 1998, noiembrie 2004, octombrie 2009 şi octombrie 2014 (excluzând perioada decembrie 1999 - decembrie 2000, când a exercitat funcţia de premier), Mugur Isărescu a dat de înţeles în mai multe ocazii că a ajuns la vârsta la care nu ar mai putea prelua un alt mandat, nedeclarând, însă, niciodată în clar că vrea să plece de la şefia BNR, ci, dimpotrivă, subliniind de fiecare dată că Parlamentul este cel care decide în această privinţă.
În urmă cu doi ani, surse din piaţa financiar-bancară, citate de presă, spuneau că Mugur Isărescu a început deja reorganizarea direcţiilor din bancă.
Acestea afirmau că puterile politice în negocieri cu guvernatorul BNR au căzut de acord asupra faptului că mandatul care se încheie în 2019, când Mugur Isărescu va avea 70 de ani, nu va fi reînnoit.
În septembrie 2015 presa scria că zvonurile potrivit cărora Mugur Isăres-cu urmează să plece din fruntea BNR circulă tot mai des printre angajaţii instituţiei.
Isărescu amintea, încă din 2013, că profesioniştii din generaţia lui se pensionează rând pe rând, şeful băncii centrale pledând pentru un schimb de ştafetă: "Generaţia mea se apropie de pensionare, mă despart de foşti colegi. Uneori, nu neapărat cu lacrimi în ochi, dar cu nostalgia anilor care au trecut. Sunt oameni cu care am plecat la drum în 90, se pensionează rând pe rând şi trebuie să facem loc tineretului. Este chiar de datoria noastră, pe ultima sută de metri, să îi formăm pe aceşti noi lideri, să le dezvoltăm spiritul de conducere".
În 16 iunie 2014, Mugur Isărescu a primit cel de-al cincilea mandat pentru funcţia de guvernator, pentru o perioadă de cinci ani.
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a îndeplinit condiţiile de pensionare încă din vara anului 2014, potrivit propriilor declaraţii: "Conform codului muncii, din 1 iunie 2014, la împlinirea vârstei de 64 de ani şi zece luni, am îndeplinit condiţiile cumulative de lucru şi stagiul de pensionare, dar contractul meu de muncă cu BNR a continuat pe baza deciziei Parlamentului de numire în funcţia de Guvernator. Nu am depus cerere de pensie la Casa Teritorială de Pensii şi, ca urmare, nu mi s-a calculat, nu mi s-a stabilit, nu am încasat pensie şi nu s-a cumulat pensia cu salariul. Am considerat că acesta este un gest normal şi frumos, să nu încasez şi pensie atâta vreme cât încasez un salariu de la BNR. Pensia va intra în plată după depunerea acestui dosar, conform articolului 103 al Legii pensiilor 263/2010 şi nu se plăteşte sub nicio formă retroactiv, indiferent când are loc această depunere a dosarului".
Isărescu a încasat, însă, o primă de pensionare, acest lucru producând dis-cuţii aprinse în opinia publică, ce a protestat împotriva faptului că şeful Băncii Centrale a încasat o astfel de primă fără să iasă la pensie.
În luna septembrie 2016, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale, a declarat că, în 2015, Mugur Isărescu a încasat peste jumătate din indemnizaţia de pensionare, care are un cuantum total de 12 salarii nete lunare (adică aproximativ 114.000 euro).
Actualii membrii ai CA al BNR sunt Mugur Isărescu (guvernator), Florin Georgescu (prim-viceguvernator), Eugen Nicolăescu (viceguvernator), Liviu Voinea (viceguvernator), Marin Dinu, Daniel Dăianu, Gheorghe Gherghina, Ágnes Nagy şi Virgiliu Stoenes-cu (membri).
1. fără titlu
(mesaj trimis de Obama în data de 28.06.2019, 09:48)
pai poza pe care ati pus-o pentru Cristian Popa este cea a fostului membru CA BNR, si nu a directorului de investitii NN.. care ramane pana la urma?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Redactia în data de 28.06.2019, 11:52)
Cristian Popa, de la NN Pensii. Am schimbat fotografia, multumim!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.06.2019, 11:03)
Acel prefect de Cluj s-a schimbat demult. Acum se numește Ioan Aurel Cherecheș...
3. nea Isarescu ca nea Xi
(mesaj trimis de The Brute în data de 28.06.2019, 23:50)
il facem Chefe pe viata. Raportul financiar BNR referitor la indemnizatia de pensionare l a schimbat dupa ce i am spus , supravegherea BCR e perfecta dupa ce la 10 ani de UE inca foloseste abordarea standard la riscul de credit si viitorul sef Erste este cel care in 2017 era responsabil cu riscul BCR in consiliul de supraveghere si era aprobat de BNR. Ce dovafa de competenta mai este inca necesara pentru a demonstra ca Mugurel este guvernatorul perfect, cel care nu observa 3 ani la rand ca BCR si a mutat sediul de la Bucuresti la Chisinau
3.1. Ai o obsesie (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Titirca Inima Rea în data de 29.06.2019, 06:34)
De ce nu faci o plangere la Parchet cu privire la chestia cu Chisinaul? M-am saturat sa iti vad aberatia asta in fiecare numar al ziarului.
3.2. sa faca Mugurel, doar e sef (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de The Brute în data de 30.06.2019, 18:34)
adica el ia salar de gobiernator si n are timp sa verifice? Fostul sef de rısc al BCR devıme sef Erste sı nu stıe unde are fılıale? Nea Tıtırca, matale platestı pe nea Mugurel. sa fıe vıjılent?