Aleksandr Lukaşenko a fost învestit pentru al şaptelea mandat de preşedinte al Belarusului

S.B.
Internaţional / 25 martie

Aleksandr Lukaşenko a fost învestit pentru al şaptelea mandat de preşedinte al Belarusului

Alexander Lukaşenko, ales preşedinte al Belarusului pentru al şaptelea mandat în alegerile din 26 ianuarie, a preluat oficial funcţia, astăzi, relatează TASS.

Potrivit sursei citate, ceremonia de învestitură a preşedintelui se desfăşoară la Palatul Independenţei din Minsk. În prezenţa celor mai înalţi oficiali ai ţării, precum şi a numeroşilor invitaţi la eveniment, Lukaşenko, punând mâna dreaptă pe Constituţia Belarusului, a depus jurământul în limba belarusă.

El a jurat să servească fidel poporul, să respecte şi să apere drepturile şi libertăţile oamenilor, să respecte şi să protejeze constituţia ţării.

După aceea, şeful statului a semnat documentul care confirmă preluarea mandatului. Igor Karpenko, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, i-a înmânat lui Lukaşenko certificatul prezidenţial.

La ceremonia de învestitură au fost invitate peste 1.100 de persoane

La ceremonia de învestitură au fost invitate peste 1.100 de persoane, printre care liderii de vârf ai ţării care reprezintă toate cele trei puteri ale statului, persoanele de încredere ale preşedintelui din timpul ultimelor alegeri, membrii Adunării Naţionale, reprezentanţi ai partidelor politice şi asociaţiilor publice, organizaţiilor religioase şi mass-media. Rusia este reprezentată de ambasadorul său în Republica Belarus, Boris Grîzlov.

După ceremonia de învestitură, militarii belaruşi vor depune jurământul de credinţă faţă de popor şi preşedinte. Ceremonia va avea loc în Piaţa Drapelului Naţional, situată în apropierea Palatului Independenţei.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale din Belarus, Lukaşenko a câştigat alegerile prezidenţiale din ianuarie cu 86,82% din voturi.

Opinia Cititorului ( 9 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Donald si DJ l-au felicitat pentru modul exemplar in care au fost organizate alegerile , respectand in tocmai modelul absolut democratic din Rusia.In același timp au bătut din nou obrazul UE și țărilor totalitare de pe continent care nu respecta libertatea de exprimare și anulează alegerile.

    DJ nu înțelege de ce aceste țări nu au președinți pe viață ,pe care cetățenii lor sa-i poată vota in unanimitate ,citez (I mean (.....)?? You disgust me Europe) încheiat citatul. 

    Vladimir Putin nu a ratat ocazia sa-i dea un troll tovarășului său din Belarus care a luat cu 1% mai putin decât țarul.Citez "(..........)" , încheiem citatul cu o vodka. 

    Totul a fost transmis live pe X de către vărul Elon .La recomandarea DOGE , Donald a propus anularea alegerilor viitoare ( I mean what a waste of money ,it's huugee) încheiat citatul.Elon l-a rugat sa accepte titlul de Supreme Leader . Deja a fost solicitat acordul de principiu la Phenian pentru a putea folosi titulatura.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. ...

      ...si oricum Lukasenko are in orice caz sprijin mai mare de 4%, cum are stapanul tau

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Are 110%, voteaza pentru el si mujicii care fac "exercitiile militare anuale cu Belarusul":-)

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Lukașenko este exemplul fericit de Kremlin Georgescu. Așa da! :

      Zelenski ar câștiga oricând alegerile din Ucraina. Sovieticii nu mai fac parte din electorat. :. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Ce asemanare interesanta, la fel ca Zelenski,

      are sprijin care se indreapta vertiginos catre 100%, 

      nu are opozanti politici (undeo rfi oare), 

      are presa libera, 

      are intotdeauna dreptate,

      poporul nu conteaza 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      E diferit față de idolul tău, criminalul hoț Putler.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Norocul lui Zelea Codreanu,

      ca din sprijinul de 4% pe care il are faci parte si tu 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Excelent comentariul de la 1.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5966
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2112
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9532
Gram de aur (XAU)Gram de aur446.9489

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
energyexpo.ro
hipo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb