Cererea DNA de reîncepere a urmăririi foştilor miniştri ai Educaţiei Ecaterina Andronescu şi Alexandru Athanasiu a fost aprobată, vineri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), informează surse din presă.
Procurorii DNA solicită redeschiderea urmăririi penale pe numele celor doi foşti miniştri, într-un dosar în care sunt cercetate fapte similare celor din dosarul "Microsoft", potrivit unor surse judiciare.
Cercetarea vizează modul de atribuire a unor contracte de către Ministerul Educaţiei.
Cererea DNA a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în 22 iunie.
În dosarul "Microsoft", sunt vizaţi opt foşti miniştri: senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău, pe care DNA îi acuză de fapte de corupţie legate de aprobarea unor proiecte pentru licenţe Microsoft. Anchetatorii spun că persoanele implicate ar fi cerut 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.
În "aranjarea" contractelor ar fi fost implicaţi fostul ministru Gabriel Sandu, oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu, dar şi primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.