În urma discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Ministerul Economiei şi Guvernul analizează listarea Hidroelectrica cu un pachet de 15% din acţiuni. Tudor Şerban, consilierul ministrului economiei, Ion Ariton, a spus astăzi într-o conferinţă că vânzarea pachetului de 15% din acţiunile Hidroelectrica va fi stabilit de Guvern în perioada următoare iar procesul de listare va dura, cel mai probabil, un an.
FMI a mai cerut Guvernului să vândă pachete minoritare de câte 15% din acţiunile Romgaz, Transgaz, Transelectrica şi chiar Nuclearelectrica.