ALERT Parlamentarii PNL sesizează Curtea Constituţională în privinţa noului cod al insolvenţei

A.C.
Macroeconomie #Insolvenţa / 15 aprilie 2014

Solicitarea deputaţilor liberali exprimată astăzi în plenul Camerei Deputaţilor, de retrimitere la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Legii privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă a fost respinsă de majoritatea parlamentară, parlamentarii PNL declarând că vor sesiza Curtea Constituţională, potrivit unui comunicat remis de liberali.

Parlamentarii liberali susţin că se refuză cetăţenilor români dreptul de a beneficia de reglementări care să vizeze şi insolvenţa persoanelor fizice.

"În faţa unei legi incomplete şi nedrepte, parlamentarii PNL vor sesiza Curtea Constituţională", se precizează în comunicat.

Parlamentarii PNL au luat cuvântul în plenul Camerei Deputaţilor, arătând că introducerea urgentă a legislaţiei privind insolvenţa persoanelor fizice, ca parte integrantă a noii legi a insolvenţei, reprezintă un element important şi necesar pentru dinamizarea economiei româneşti, se arată în comunicat.

Liberalii transmit: "Insolvenţa persoanelor fizice a fost susţinută, în cadrul dezbaterilor, de către reprezentanţii Consiliului Suprem al Magistraturii, precum şi de cei ai Ministerului Justiţiei. Necesitatea completării cadrului normativ a fost convenită, inclusiv în cadrul Comisiei juridice, de către toţi reprezentanţii grupurilor politice, care au acceptat propunerea PNL pentru ca, în plen, majoritatea parlamentară formată din PSD, PC, UNPR şi UDMR să dea vot negativ pentru cererea de retrimitere la Comisie a actului normativ pentru o dezbatere mai amplă, în urma căreia persoanele fizice să beneficieze de un tratament egal şi nediscriminatoriu în materia insolvenţei".

"Insolvenţa personală este o procedură supravegheată judiciar pentru restructurarea situaţiei financiare a unui debitor, un fresh start (nou început - n.r.) la care, din păcate, românii nu au acces acum, spre deosebire de cetăţenii altor ţări europene, cum ar fi Marea Britanie, Franţa, Olanda, Portugalia, Germania, Polonia, Cehia, Letonia, Slovenia, Irlanda, Estonia sau Lituania (din 2013). În prezent, doar România şi Ungaria nu au, în legislaţia naţională, această prevedere, iar, în curând, inclusiv ţara vecină va adopta o lege în acest sens, la recomandarea Fondului Monetar Internaţional".

"Odată cu adoptarea iniţiativei, angajaţii marilor societăţi comerciale aflate în dificultate din cauza crizei economice sunt lăsaţi la mâna furnizorilor de electricitate şi de gaze, neplata facturilor în timpul procedurii de insolvenţă, după o perioadă de 90 de zile, ducând la sistarea aprovizionării cu energie şi gaze şi distrugând orice şansă a societăţii de a se redresa. PNL atrage atenţia asupra acestui fapt, mai ales că, dacă legea era în vigoare în această formă la momentul intrării Oltchim şi Arpechim în insolvenţă, societăţile ar fi fost date la fier vechi şi mii de locuri de muncă ar fi fost pierdute în mod iremediabil", potrivit aceluiaşi comunicat emis în urma adoptării noului Cod al Insolvenţei de astăzi.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. .... Insolventa = Falimentul Persoanelor Fizice. 

    .... bancile-creditele, le mananca oamenilor mai mult decat Curentu` si Gazele.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb