ALERT/ TRIBUNALUL BUCUREŞTI A DECIS Sorin Oprescu, arestat preventiv

A.T.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 7 septembrie 2015

Sorin Oprescu, arestat preventiv

Managementul şpăgii la Primăria Capitalei: două treimi din contract

Sorin Oprescu, primul primar din istoria Bucureştiului reţinut de DNA

----------------------

Actualizare 20:40 Avocat: Oprescu nu va demisiona de la Primărie

Alexandru Chiciu, avocatul primarului Capitalei, a declarat, după ce l-a vizitat pe acesta în arest, că Sorin Oprescu "nu va demisiona", iar mesajul său pentru toţi cei care s-au grăbit să-l acuze este: "Aveţi puţintică răbdare, domnilor!", transmit surse din presă.

Alexandru Chiciu, cel care l-a vizitat luni pe Sorin Oprescu în arest, a spus că primarul Capitalei îi roagă pe bucureşteni să aibă încredere în el.

"Mesajul către toţi cei care s-au grăbit să-l acuze ca o persoană coruptă este: «Aveţi puţintică răbdare domnilor!»", a declarat avocatul Alexandru Chiciu.

Avocatul a menţionat că Oprescu se simte mai bine şi se gândeşte deja la apărarea pe care o va face. De asemenea, Chiciu a precizat că sunt persoane care pot arăta anumite lucruri împotriva acuzaţiilor DNA.

Avocatul a arătat că, până la acest moment, primarul Capitalei nu a fost vizitat de niciun apropiat, dar în zilele următoare va primi vizite.

(S.A.)

-------------

Actualizare 20:25 Alte cinci persoane, arestate preventiv, iar două în arest la domiciliu

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au admis luni cererea DNA de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile a cinci persoane reţinute în dosarul de corupţie al primarului Capitalei, Sorin Oprescu, transmit surse din presă.

Este vorba de trei funcţionari din Primăria Municipiului Bucureşti, Ruxandra Petroi Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, adjunctul său, Florin Şupeală, şi Octavian Mircea Constantinescu, director economic în cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti, toţi trei fiind acuzaţi de luare de mită.

De asemenea, au fost arestaţi preventiv fostul şofer al lui Oprescu, Cristian Stanca, zis Grenadă, acuzat de complicitate la luare şi dare de mită, şi omul de afaceri Claudiu Bengalici, administrator al unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de complicitate a spălării banilor.

La propunerea DNA, judecătorii au mai decis ca Bogdan Popa, director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, şi Romeo Albu, să fie plasaţi în arest la domiciliu.

Decizia instanţei nu este definitivă.

(S.A.)

-------------

Actualizare 19:45 Avocat: "Sorin Oprescu nu este un om învins"

Alexandru Chiciu, avocatul principal al primarului Capitalei, a declarat, astăzi după-amiază, înainte de a-l vizita pe acesta la arest, că Sorin Oprescu "nu este un om învins", ci un om care trece printr-o situaţie dificilă, transmit surse din presă.

Alexandru Chiciu, avocatul principal al primarului Capitalei, a declarat, astăzi după-amiază, înainte de a-l vizita pe acesta la arest, că Sorin Oprescu "nu este un om învins", ci un om care trece printr-o situaţie dificilă, transmit surse din presă.

Alexandru Chiciu, cel care l-a vizitat pe Sorin Oprescu în arest, a spus că primarul Capitalei nici nu a cerut şi nici nu a primit bani: "Acest om nu a cerut niciodată sume de bani".

Chiciu le-a spus jurnaliştilor că avocaţii au dat explicaţii în instanţă şi le-a cerut să înţeleagă că nu pot da detalii despre strategia apărării.

"La instanţă Sorin Oprescu a dat declaraţii ample şi le vom reitera în faţa judecătorilor, la contestaţie. La acest moment, întreaga echipă de avocaţi este prezentă aici, fiul lui Sorin Oprescu s-a întors în ţară sau urmează să se întoarcă. Toată lumea trebuie să fie adunată în jurul lui Sorin Oprescu. Nu este un om învins, ci un om care trece printr-o situaţie dificilă", a afirmat avocatul.

Întrebat despre problemele de sănătate ale primarului şi dacă acestuia i s-a făcut rău la Tribunalul Bucureşti, Chiciu a spus că primarul este dependent de insulină şi are probleme medicale care sunt deja de notorietate, însă apărarea nu doreşte să invoce problemele medicale, aceasta fiind "dorinţa lui Sorin Oprescu".

(S.A.)

------------

Actualizare 14:00 Darabonţ: "Primăria Capitalei este într-o situaţie de avarie, nu se pot plăti nici salariile"

Viceprimarul Dan Darabont (PSD) a declarat că Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) se află într-o situaţie de avarie, inclusiv în imposibilitatea de a plăti salariile, astfel că liderii grupurilor din Consiliul General se întâlnesc cu prefectul Paul Petrovan la ora 14.00, transmit surse din presă.

Dan Darabont a arătat că PMB a ajuns într-o situaţie de avarie deoarece nu există ordonator principal de credite, nu există nici director economic, deci nimeni nu poate să semneze pentru o sumă mai mare de un milion de lei.

"Pe termen foarte scurt, zilele acestea, trebuie să se plătească salariile, atât ale funcţionarilor din primărie, cât şi pentru angajaţii RATB şi RADET. Deci discutăm despre peste 20.000 de persoane. Multe dintre aceste 20.000 de familii se bazează pe acest salariu ca unică sursă de venit. Deci trebuie urgent să găsim o soluţie pentru conducerea executivă a primăriei şi pentru delegarea tuturor atribuţiilor şi obligaţiile aferente", a spus Dan Darabont.

Acesta a precizat că, pentru astăzi, la ora 14.00, este stabiltă o întâlnire a liderilor grupurilor politice din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) cu prefectul Capitalei, Paul Petrovan, în care se va căuta o soluţie rapidă pentru a putea fi convocat CGMB, care să desemneze, conform legii, pe unul dintre viceprimari pentru a asigura interimatul.

Viceprimarul a explicat că doar Consiliul General este cel care poate scoate municipalitatea din impas printr-o hotărâre de delegare de competenţă.

În întâlnirea de la ora 14.00, ar urma să se stabilească un calendar de lucru pentru această săptămână care să includă inclusiv plenul CGMB, în care să se voteze conducerea executivă a primăriei.

Întrebat dacă are mai multe şanse el sau viceprimarul Cornel Pieptea, Darabont a spus că trebuie lăsată "orice aroganţă politicianistă" pentru că principaul obiectiv trebuie să fie organizarea pentru a putea trece cu bine de lunile de iarnă.

Darabont a amintit că PSD este minoritar în CGMB, având doar 13 consilieri din totalul de 54.

(S.A.)

---------------

Actualizare 13:20 Regele Mihai i-a retras lui Sorin Oprescu calitatea de membru al Ordinului Coroana României

Regele Mihai a decis retragerea calităţii de membru al Ordinului Coroana României, în grad de Ofiţer, primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, arestat pentru fapte de corupţie, a anunţat astăzi Casa Regală a României.

Potrivit unui comunicat al Casei Regale, Regele Mihai a decis astăzi retragerea calităţii de membru al Ordinului Coroana României, în grad de Ofiţer, lui Sorin Mircea Oprescu.

Această decizie a fost luată în conformitate cu prevederile Statutului Ordinului Dinastic Coroana României din 30 decembrie 2011, se precizează în comunicat.

Sorin Oprescu a fost informat printr-o scrisoare din partea Cancelariei Decoraţiilor Regale despre retragerea acestui ordin, mai arată Casa Regală.

(S.A.)

-----------------

Actualizare 12:10 Procurorii cer arestarea celor cinci persoane reţinute

Cele cinci persoane reţinute în dosarul de corupţie al primarului Capitalei, Sorin Oprescu, vor fi duse astăzi la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA, este vorba de trei funcţionari din Primăria Municipiului Bucureşti, Ruxandra Petroi Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, adjunctul său, Florin Şupeală, şi Octavian Mircea Constantinescu, director economic în cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti, toţi trei fiind acuzaţi de luare de mită.

De asemenea, procurorii cer arestarea fostului şofer al lui Oprescu, Cristian Stanca, zis Grenadă, acuzat de complicitate la luare şi dare de mită, şi a omului de afaceri Claudiu Bengalici, administrator al unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de complicitate a spălării banilor.

DNA susţine că, în perioada mai-august 2015, "Cristian Stanca împreună cu o altă persoană ce deţinea o funcţie de conducere în aparatul Primarului Municipiului Bucureşti, a pretins de la patru denunţători, oameni de afaceri, suma de 852.626 lei, din care au primit echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro.

În aceste circumstanţe, persoana respectivă a fost de acord să vireze din patrimoniul instituţiei în cel al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti suma necesară, pentru ca această din urmă instituţie să achite contravaloarea lucrărilor executate de societatea denunţătoare în temeiul unui contract de prestări servicii.

În perioada iulie-august 2015, Cristian Stanca, ştiind că Şupeală Florin şi Ruxandra Petroi Avasiloae, în calitate de directori la Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti, fuseseră de acord să primească drept mită suma de 70.000 euro pentru amândoi, de la aceleaşi persoane denunţătoare, a insistat în mod repetat pe lângă acestea din urmă să achite celor doi măcar o parte din banii promişi.

Suma de bani urma să fie remisă pentru ca cei doi să fie de acord cu încheierea şi derularea contractului de prestări servicii.

În luna iulie 2015, Cristian Stanca împreună cu aceeaşi persoană a pretins de la oamenii de afaceri suma de 7.000 euro, pentru a-i remite directorului economic Octavian Mircea Constantinescu, lucru care s-a şi întâmplat la data de 12 august 2015.

Această sumă de bani a fost pretinsă de Octavian Mircea Constantinescu, pentru că a fost de acord să dispună virarea cu prioritate a unor sume de bani necesare achitării lucrărilor executate de firma oamenilor de afaceri''.

Procurorii mai susţin că, în perioada iulie-august 2015, Cristian Stanca împreună cu aceeaşi persoană cu funcţie de conducere în aparatul Primarului Municipiului Bucureşti a pretins de la cei patru denunţătorii sume de bani, pe care le-a particularizat la data de 4 august 2015 ca fiind 50.000 euro, susţinând că, prin influenţa pe care o are asupra primarului Sorin Oprescu, îl va determina pe acesta să aprobe virarea către Centrul Cultural al Palatelor Brâncoveneşti a sumelor necesare achitării către societatea oamenilor de afaceri a lucrărilor executate.

De asemenea, Cristian Stanca a precizat denunţătorilor că aceştia bani vor fi remişi primarului Sorin Oprescu.

În cursul anului 2014, Claudiu Bengalici a ajutat persoana cu funcţie de conducere în aparatul Primarului Municipiului Bucureşti să disimuleze adevărata natură a provenienţei sumei de 6.428.698 lei, primită în două rânduri cu titlu de mită de la aceleaşi persoane, creând aparenţa că între firma pe care o administrează şi cea a denunţătorilor au existat relaţii contractuale care să justifice plata sumei respective, cunoscând că banii proveneau din săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

(S.A.)

---------------

Actualizare 11:33 Ponta: "Nu voi spune nimic rău despre Oprescu"

Premierul Victor Ponta s-a declarat "uluit" de reţinerea şi arestarea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, spunând că toate informaţiile despre caz le are de la televizor şi că nu se va adăuga "corului de şacali şi hiene care sar acum" pe Oprescu, relatează surse din presă.

Premierul Victor Ponta a avut prima reacţie după reţinerea şi arestarea primarului Capitalei astăzi, la finalul şedinţei Biroului Permanent al PSD.

El a spus că se uită "uluit" la televizor.

"Mă uit şi eu uluit la televizor pentru că nu am alte informaţii. Nu pot decât să mă uit, nu am alte informaţii. În rest, vreau să vă spun un singur lucru - nu vă aşteptaţi de la mine să mă adaug corului de şacali şi hiene care sar acum pe Sorin Oprescu. Eu nu o să spun nimic rău de el. Restul... fiecare îşi duce viaţa", a declarat Victor Ponta.

(S.A.)

------------------

Actualizare 08:42 Avocat: Sorin Oprescu a contestat măsura arestării

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a contestat măsura de arestare preventivă şi are încredere în justiţie, a declarat, duminică noapte, avocatul acestuia, Viorel Mocanu, care a precizat că edilul a dat declaraţii ample în instanţă, deşi este nedormit de peste 40 de ore, transmit surse din presă.

Avocatul Victor Mocanu a declarat, la scurt timp de la emiterea mandatului de arestare pe numele primarului Capitalei, că acesta nici nu a luat mita de 25.000 de euro, aşa cum susţin procurorii DNA, şi nici nu a cerut-o.

"Am văzut că se discută că ar fi primit mită un milion de euro. Sunt doar susţineri nereale ale denunţătorului. Domnul Oprescu a dat declaraţie amplă în fata judedcătorului deşi este nedormit de peste 40 de ore", a spus apărătorul lui Oprescu, precizând că primarul Capitalei nu a fost prins în flagrant.

Potrivit avocatului, Sorin Oprescu a contestat decizia de arestare preventivă şi are încredere în actul de justiţie.

Întrebat de jurnalişti dacă Sorin Oprescu ia în calcul o răzbunare, avocatul Viorel Mocanu a spus: "Nu discutăm de răzbunări".

Apărătorul a explicat că doar un singur denunţ din cele patru din dosar face referire la primarul Sorin Oprescu, iar celelealte trei denunţuri şi înregistrările făcute de anchetatori vizează alţi şapte inculpaţi cercetaţi în acest caz.

Întrebat dacă primarul Capitalei a refuzat să dea declaraţii în faţa procurorilor DNA, Mocanu a menţionat că acesta nu a făcut nicio precizare în faţa procurorilor pentru că a aşteptat să vină avocatul ales, însă la instanţă a explicat pe larg acuzaţiile care îi sunt aduse.

(S.A.)

------------------

Actualizare 00:10

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, acuzat de procurorii DNA de luare de mită. Decizia nu este definitivă, însă este executorie, iar Sorin Oprescu va fi dus în arestul Poliţiei Capitalei.

Avocatul lui Oprescu a declarat, după decizia instanţei, că flagrantul nu există. Potrivit acestuia, la percheziţiile de la casa primarului general nu a fost găsit dispozitivul de bruiaj al telefoanelor pe care procurorii îl menţionează.

Până acum au mai fost reţinute în acest caz alte patru persoane: fostul şofer al primarului, Stanca Cristian, zis Grenadă, şefii Centrului Cultural ''Palatele Brâncoveneşti'', Florin Supeală şi Ruxandra Petroi Avasiloae şi Mircea Octavian Constantinescu, director economic în cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti.

(A.C.)

------------------

După ce în 2008, Sorin Oprescu a intrat în Cartea Recordurilor cu cel mai lung cârnat afumat din lume şi cu cel mai greu tort cu fructe şi frişcă din lume, el a atins, ieri, "performanţa" de a fi primul edil în funcţie al Bucureştiului reţinut de procurorii anticorupţie pentru luare de mită. Sâmbătă noaptea, Sorin Oprescu a fost reţinut de DNA pentru 24 de ore, iar ieri dimineaţă a fost scos din arest pentru a asista, timp de opt ore, la percheziţia locuinţei sale din Ciolpani. Simultan, au avut loc percheziţii şi la sediul Primăriei Generale. Ieri după amiază, edilul a fost dus înapoi în arestul Poliţiei Capitalei, surse judiciare afirmând că DNA urma să ceară arestarea preventivă timp de 30 de zile.

Oficialii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au arătat, într-un comunicat: "În perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înfiinţat în administraţia locală din Municipiului Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului Bucureşti. Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului Bucureşti, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea".

Procurorii susţin că, sâmbătă 5 septembrie, în baza unei înţelegeri prealabile cu conducătorul unei instituţii publice din subordinea sa şi o persoană de încredere a primarului, Sorin Oprescu a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinşi de cei doi de la un număr de patru denunţători pentru edilul municipiului Bucureşti. "Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului Bucureşti facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective, foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul Primarului Municipiului Bucureşti, precum şi pentru primar", se mai arată în comunicatul DNA.

Reţinerea lui Sorin Oprescu ridică foarte multe semne de întrebare întrucât este greu de înţeles cum edilul a fost dispus să ia şpagă 25.000 de euro în plină campanie DNA şi mai ales când un consilier personal al său şi fostul director de investiţii din primărie au fost acuzaţi de luare de mită.

La începutul lunii iunie, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Solomon Wigler, consilierul personal al primarului Oprescu, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită 204.000 de euro pentru intervenţii în aprobarea unor Planuri Urbanistice Zonale necesare construirii a trei supermarketuri. În motivarea deciziei de arestare a lui Wigler, judecătorul arăta că acesta a perseverat în încercarea de a obţine foloase materiale prin faptul că lăsa să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din Primăria Capitalei.

Întrebat, în prima jumătate a lunii iunie, cum comentează arestarea consilierului său personal Solomon Wigler, dar şi ancheta declanşată împotriva premierului Victor Ponta, Oprescu a răspuns: "Sunt două dimensiuni: dimensiunea războiului politic şi dimensiunea faptelor. Wigler răspunde pentru faptele lui. Restul cred că trebuie privite, cel puţin iniţial, ca având prezumţia de nevinovăţie. Nu trebuie să confundăm niciodată războiul politic cu ceea ce înseamnă realitatea în care trăim".

Zâmbind, edilul Bucureştiului le-a răspuns jurnaliştilor că dacă ar fi ştiut ce face consilierul lui personal acesta n-ar mai fi fost acolo: "Chestiunea se pune în felul următor: este o activitate colectivă, însă răspunderea este individuală. Când nu faci socoteala şi nu te gândeşti foarte bine la ceea ce pierzi în câteva minute - şi mă refer la onorabilitate, atunci înseamnă că nu ai decât două şanse: ori eşti prost, ori eşti prost".

În condiţiile în care acum Oprescu este acuzat că s-a pretat la o şpagă mai mică decât cea despre care procurorii spun că a fost luată de consilierul său, este greu de spus în ce ipostază se regăseşte edilul.

În anul 2014, Mădălin Dumitru, directorul Direcţiei infrastructură din Primăria Capitalei, a fost arestat preventiv pentru că ar fi solicitat mită de la firmele care executau lucrări publice pentru municipalitate.

Flagrant ciudat

O parte din cei 25.000 de euro pe care Sorin Oprescu i-ar fi primit drept mită sâmbătă noapte au fost găsiţi asupra sa în trafic, iar restul la reşedinţa de la Ciolpani, au declarat surse judiciare, citate de Mediafax.

Sursele au explicat că Sorin Oprescu a primit bani marcaţi, sub supraveghearea procurorilor, care, însă, nu au putut face flagrantul imediat ce edilul a intrat în posesia banilor, pentru că la locul faptei se aflau alte persoane care nu trebuiau să ştie despre dosarul lui Oprescu, pentru că ar fi putut divulga informaţii altor suspecţi.

Astfel, Oprescu a plecat cu banii, fiind monitorizat permanent de anchetatori.

Primarul a plecat sâmbătă noapte către un alt suspect cercetat în dosar pentru a-i remite o parte din suma primită ca mită, au mai spus sursele citate. Atunci anchetatorii au considerat oportun să-l reţină pe primar şi l-au oprit în trafic, nu departe de locuinţa sa de la Ciolpani.

Toţi banii marcaţi au fost găsiţi şi recuperaţi de anchetatori.

Alexandru Chiciu, avocatul lui Oprescu, a declarat, ieri, că acuzaţiile DNA sunt nefondate şi se bazează pe "deducţii" ale unor persoane. Totodată, el a subliniat că DNA trebuie să "clarifice" dosarul lui Oprescu.

Avocatul a transmis presei: "Clientul meu m-a mandatat să vă spun că niciodată nu a cerut bani, direct sau indirect, prin intermediari, de la nimeni. Banii nu au fost primiţi de la denunţători, iar domnul Oprescu nu ştia provenienţa lor. Era de datoria DNA să clarifice mai bine acest dosar, nu să arunce în arest un om doar pe vorbele aruncate de alţi inculpaţ".

Ieri, la închiderea ediţiei, primarul Bucureştiului urma să fie prezentat la Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Procurorii anticorupţie au mai anunţat, ieri, că efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada 2013 - 2015. În cursul zilei de ieri, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 13 locaţii, situate în municipiul Bucureşti, şi judeţele Bacău, Călăraşi şi Ilfov, din care 3 sunt sediile unor instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

Surse judiciare citate de televiziuni au spus că percheziţiile au vizat subordonaţi şi apropiaţi ai primarului Oprescu, dar şi oameni de afaceri.

Alte instituţii vizate sunt Administraţia Cimitirelor şi Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti.

O parte din banii primiţi ca mită în dosarul primarului Capitalei Sorin Oprescu au ajuns la o fostă jurnalistă, potrivit unor surse citate de Agerpres. De asemenea, potrivit aceloraşi surse, banii ar fi fost recuperaţi.

Surse apropiate situaţiei ne-au spus că fostul şofer al lui Oprescu, în prezent angajat la Administraţia Cimitirelor a fost audiat ieri ca suspect în dosar.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Mandatul lui Sorin Oprescu în fruntea Bucureştiului va fi suspendat dacă se decide arestarea preventivă, ne-a declarat, ieri, viceprimarul Bucureştiului, Cornel Pieptea. În cazul în care primarul este eliberat, el va putea să îşi exercite sarcinile de serviciu, ne-a spus domnia sa.

Viceprimarul liberal a adăugat că, dacă se va ajunge la suspendare, interimatul la conducerea Primăriei Capitalei va fi asigurat de unul dintre viceprimari, în urma votului dat de consilierii generali.

Cornel Pieptea ne-a mărturisit: "Nu am discutat cu colegii din partid ce vom face în această situaţie. Dacă se va decide să preiau interimatul eu sunt pregătit. Bucureştiul se confruntă cu probleme grave privind funcţionarea RATB şi Radet, dar şi cu investiţiile. Nu este deloc uşor".

Viceprimarul susţine că Sorin Oprescu nu mai are oricum, în condiţiile date, legitimitatea pentru a ocupa fotoliul de primar al Capitalei.

PNL şi PMP i-au cerut, ieri, lui Sorin Oprescu să îşi dea demisia.

În prezent, majoritatea în Consiliul General al Municipiului Bucureşti este constituită în jurul PNL (n.r. care s-a aliat cu PMP, PP-DD şi independenţi). Restul voturilor aparţin PSD.

REFERATUL PROCURORILOR

Un denunţător i-a dat 1 milion euro mită lui Oprescu

Din referatul procurorilor DNA reiese că un denunţător a putut aprecia, cu caracter general, că "din 2013 şi până în prezent a fost la (.....) de aproximativ 20 de ori (fără a putea particulariza pentru fiecare dintre anii implicaţi) şi, din ce îşi aminteşte, o singură dată nu i-a remis mită inculpatului Sorin Oprescu, ultima oară crezând că a fost în urmă cu două luni sau două luni şi jumătate". "Sumele remise la fiecare întâlnire variau între 20.000 euro şi 60.000 euro. În total, în perioada 2013-2015, denunţătorul i-a remis primarului, după aproximarea sa, 1.000.000 euro", arată procurorii DNA.

Procurorii susţin că sumele remise primarului de către denunţători în anul 2013 proveneau în proporţie de 80% din mita pe care o încasa de la aceştia pentru contractele încheiate pentru asfaltarea aleilor de la C.C.P.B.P.B. (n.r. Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti), iar o altă parte provenea de la un contract menţionat încheiat de aceeaşi instituţie cu o societate comercială. Sumele remise în anul 2014 proveneau în parte de la lucrările de la "apă şi canal" efectuate la A.C.C.U. (n.r. Administraţia Cimitirelor), respectiv diferenţa de la lucrările de "Gard" efectuate la C.C.P.B.P.B. de societatea denunţătoare.

Din referatul procurorilor reiese că unul dintre cei patru denunţători este angajat al Primăriei şi la vremea aceea era apropiat al primarului Capitalei.

Mită lăsată sub perna de la canapea

Referitor la modul în care avea loc remiterea mitei, referatul procurorilor precizează că "(.....) a învederat că prima dată după ce a luat mită, (.....) a fost cea care i-a stabilit o întâlnire la (.....) cu inculpatul Sorin Oprescu". "În ziua şi ora indicate de (.....)(ora 22-23), primarul a ajuns la acel imobil după (.....), indicându-i celui din urmă să-şi lase telefoanele mobile în bucătărie. Acesta din urmă i-a arătat banii pe care îi avea asupra sa (10.000 euro dintr-o mită de 15.000 euro), într-o pungă de carton, tip pungă de cadou iar primarul, prin ridicarea unei perne ornamentale aflate pe una din cele două canapele din living, i-a indicat să-i pună banii acolo, ceea ce (.....) a şi făcut. Inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA a spus simplu «Mulţumesc», după care l-a întrebat pe (.....) «Alte probleme?» şi, cum răspunsul celui din urmă a fost negativ, întâlnirea s-a terminat. Tot cu această ocazie Oprescu i-a mai spus lui (.....) să fie atent când vine acolo, în sensul de a se deplasa pe mai multe străzi din (.....) înainte de a ajunge la imobil şi, totodată, să se uite în spatele său ca să verifice să nu fie urmărit", conform sursei citate.

Şpaga - dată pentru lucrări la Administraţia Cimitirelor

În cursul anului trecut, cât şi în cursul anului 2015, "instituţia pe care o conduce (.....) şi care se ocupă cu cimitire şi un crematoriu, a avut alocat un buget atipic de mare faţă de celelalte instituţii din subordinea Primarului, raportat la importanţa pentru comunitate a serviciilor prestate şi la notorietatea insuficienţei fondurilor bugetare (astfel, în anul 2014 a primit alocare bugetară pentru a încheia patru din contractele subsecvente pentru lucrările de alimentare cu apă şi drenaj, deşi potrivit documentaţiei de achiziţie publică acestea urmau a fi încheiate eşalonat pe parcursul perioadei 2014 - 2017, în timp ce în anul 2015 a primit un buget de 82.182 mii lei, în condiţiile în care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement au primit sume mult mai mici - 55.072 mii lei, respectiv 58.226 mii lei)", susţin procurorii anticorupţie.

Din acele 81 de milioane, aproximativ 50 de milioane erau alocate pentru două contracte "ce urmau a fi încheiate de Administraţia Cimitirelor cu S.C. (.....) S.R.L., controlată de (.....), dar de care era foarte interesat şi (.....), pentru lucrările de reparare a aleilor din cimitire, contracte care însă nu au mai fost încheiate din cauza nerentabilităţii pentru executant a lucrărilor urmare a schimbării soluţiei tehnice prin raportare la oferta cu care câştigase procedura de atribuire, mai spun procurorii", potrivit documentului anonimizat, transmis ieri redacţiei.

Oprescu folosea un aparat de bruiaj

Referitor la măsurile de precauţie ale primarului Capitalei, un denunţător a mai indicat că "într-un foişor aflat în curtea imobilului de la (.....) se află un aparat de aproximativ 100 X 75 cm în care sunt obligaţi să îşi lase telefoanele mobile" atunci când discutau în locaţia respectivă. "Despre acest aparat (.....), zis «(.....)» i-a spus că ar bruia semnalul telefoanelor, astfel încât să nu fie interceptate", conform procurorilor.

Oprescu a discutat cu un alt inculpat din dosar când a ajuns la DNA

Procurorii mai notează în referat că, după momentul aducerii la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Sorin Oprescu "a discutat cu (.....) pe holul instituţiei, indicându-i în mod repetat că «Nu dăm declaraţii...», «N-o să dăm declaraţii.», «Nu dăm declaraţii, chemăm avocatu`»".

"După acest moment, inculpatul a început să-i adreseze întrebări lui (.....), menite să afle dacă acesta din urmă, prezent în sediul DNA când a ajuns primarul, a reuşit să afle probatoriul existent", arată sursa. Astfel, după ce Oprescu a întrebat "Erau marcaţi?" şi, "aflând că (.....) nu cunoaşte această informaţie, a stabilit strategia pe care o va urma, cerându-i suspectului să facă la fel", după cum reiese din referat: "«Banii. ...[neinteligibil, vorbeşte în şoaptă]... ai venit să... doamna (.....) cu Groapa...», «De aia..», mai precis «De aia te-am chemat, cu Groapa... madam (.....) ..», încercând aşadar să determine suspectul să susţină că motivul sosirii sale în imobilul de la (.....) nu avea legătură cu vreo sumă de bani".

În document, procurorii precizează că, pe parcursul zilei de ieri, la reşedinţa lui Oprescu, unde a avut loc întâlnirea, a fost efectuată o percheziţie domiciliară, iar la dispoziţia organelor de urmărire penală au fost puse la dispoziţie sumele de 31.350 lei şi, mai ales, suma de 18.000 euro.

Oprescu nu a dorit să dea declaraţie în cauză, nici în calitate de suspect şi nici în calitate de inculpat, mai spun procurorii.

Referatul precizează: "În concret, din discuţiile purtate (.....) rezultă existenţa unei înţelegeri cu caracter de continuitate între Sorin Oprescu, pe de o parte, şi (.....) şi (.....), pe de altă parte, în baza căreia cei din urmă cereau sume de bani de la contractorii privaţi care doreau să se afle în relaţii contractuale cu instituţiile din subordinea primarului pentru ca ulterior, pe măsură ce de la bugetul Municipiului Bucureşti erau plătite lucrările executate, o parte din aceşti bani, sub formă de mită, să se întoarcă la (.....) şi (.....) şi, prin intermediul lor, la inculpatul Oprescu. Din înregistrarea întâlnirii de la (.....) rezultă cu claritate că (.....) i-a remis lui Sorin Oprescu 25.000 euro din suma de 60.000 euro pretinsă de la denunţători pentru contractul nr. (.....) /26.05.2015, iar acesta i-a acceptat. Din însăşi găsirea sumei de 5.000 euro asupra inculpatului Sorin Oprescu, precum şi a sumei de 9.400 euro la martora (.....) căreia tot inculpatul i-a remis în aceeaşi seară, ambele sume menţionate fiind constituite exclusiv din bancnote ale căror serii corespund cu cele din procesul-verbal de p(.....) a sumei de 25.000 euro către (.....), rezultă fără putinţă de tăgadă însuşirea de către inculpat a mitei de 25.000 euro".

Încă 9 persoane, cercetate în dosar

Încă nouă persoane sunt cercetate în dosarul lui Oprescu pentru infracţiuni precum luare de mită, complicitate la luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani, complicitate la spălarea banilor, dare de mită şi complicitate la dare de mită, conform referatului transmis Ziarului BURSA.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. asf-istilor miroase a hoit bursier si la voi? [...] veci pururi iadu sa [...] de zdrente patibulare si infecte!

    Povestea procurorilor arată un soi de Mafie bine organizată.

    Surpriza mea este cea legată de argumentația nevinovăției. Cum poate cineva pleda că este nevinovat (pentru orice) atunci când plimbă 25 de mii € în cash între mai multe persoane? Dacă măcar se ducea la bancă să îi depună... După capul meu, oricine plimbă sumele astea în cash către orice altceva care nu este bancă (sau notar) este vinovat de evaziune fiscală. 

    1. Daca as avea o asemenea suma m-as feri ca dracu' de tamaie sa-i depun la vreo banca!

      Dupa atatea bail-in si bail-aut, nu vreau sa ma trezesc ca devin actionar, fara sa vreau, la o banca falimentara. 

    Ce sa mai analizam???. Dupa cum sunt descrise toate aceste "scenarii" petrecute de 2 ani de zile...nu pot sa mai cred alceva decat ca Sorin Oprescu este in totalitate vinovat..fapt pentru care trebuie judecat. Dar...dar.. sunt convins ca se vor mai afla si alte situatii.. cu implicari ale altor persoane.de nivel inalt. Mita..mita si iar mita pe toate palierele.. incepand dela primul ministru...

    ... Eu nu o să spun nimic rău de el", a declarat Victor Ponta. 

    Ce sa va spun io doamna......

    Un derbedeu si un hot...

    putea sa ramana un doctor stimat dar s-a facut de (...). 

    Poate acum e momentul să se cerceteze cu maximă atenție modul în care au fost obținute de-a lungul anilor autorizațiile de construcție de către un dezvoltator de mare...impact ,cum s-a reușit construirea unui drum prin Pădurea Băneasa și alte aspecte legate de aceste chestiuni!

    Chestia e mai complicata. Contractele Primariei de la care se sustine ca Oprescu ar fi luat mita au fost atribuite in urma unor licitatii , atribuite de niste comisii din care Oprescu nu a facut parte. Daca ar fi sa chemam la DNA pe toti membrii comisiilor care au atribuit aceste contracte, ar trebui sa pregatim o garnitura de tren. Asteptam sa fim informati macar despre un singur contract atribuit ilegal (cine a castigat licitatia , cine a facut parte din comisia de atribuire , punctajele acordate , criteriile punctajelor , etc.).

    Basescu e de vina; sigur el i-a copt-o.

    Vedeti PSD-istilor, Basescu a fost primar general nu spagar. 

    1. te referi la fra'su si la Bercea Mondialu' ?

    Sunt total dezamagit .Poate era singutul politician din ROMANIA care inca mai aveam incredere.Vreau ca SECURITATEA post decembrista adica DNA sa-i introduca la beci pe toate puslamalele care au distrus ROMANIA si doresc asta cat mai rapid.Vad ca-i uita pe cei mai mari hoti din PDL si vad ca acestor domni nu li se intampla nimic.Vad ca nepotul colonelului COLDEA ....nu actioneaza si impotriva gunoaielor din actualul PNL. Unde o sa plec o sa spun ca si SRI-ul este un nepotism ordinar care vrea sa faca legea intr-o TARA dezorientata .Atata timp cat o tara are un ghiveci de servicii secrete nu poate sa aibă o dezvoltare economica sanatoasa. Vorba lor rata bosorogita ....sic

    Bah fratilor ce nu s-a inteles ? Spaga se ia in continuare dar acuma aresteaza numai pe aia ce calca pe instructiuni !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb