ALERT USL S-A RUPT

E.D.
Politică / 25 februarie 2014

USL S-A RUPT

Alianţa USL s-a rupt oficial, în această seară, în urma şedinţei Partidului Naţional Liberal. Conducerea PNL a adoptat rezoluţia privind ieşirea liberalilor de la guvernare.

Crin Antonescu a declarat că miniştrii PNL îşi vor depune oficial demisiile până mâine la ora 12.

Călin Popescu Tăriceanu a confirmat votul, însă acesta a declarat, la finalul şedinţei, că a votat împotriva ieşirii de la guvernare.

Fostul premier a calificat decizia drept una "uşor pripită".

"Eu apreciez că fiecare dintre noi avem dreptul la propria opţiune. Nu îmi rămâne decât să mă gândesc în continuare ceea ce mai rămâne de făcut", a comentat acesta.

Crin Antonescu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, a susţinut următoarele: "Noi nu am dezertat de la obligaţia de a participa la guvernarea acestei ţări. Suntem gata să participăm la orice formulă guvernamentală, nu fugim de la această responsabilitate politică."

Antonescu a confirmat ruperea Uniunii Social-Democrate, cu 187 voturi pentru, 6 împotrivă şi 2 abţineri. Împotriva ieşirii de la guvernare au mai votat Cristian David, Radu Stroe şi Andrei Gerea.

În urma acestei decizii, Antonescu a declarat că PNL cere demisia premierului Victor Ponta, acuzându-l pe acesta de "încălcarea repetată şi flagrantă a unor elemente a înţelegerii".

Întrebat de riscul plecării de la putere declanşat de ruperea alianţei, Crin Antonescu a declarat: "Indiferent dacă vom continua în opoziţie sau la putere, convingerea mea e că foarte curând, cel mai târziu la finele anului, vom reveni la guvernare, dar vom încerca din orice postură să apărăm marile valori propuse oamenilor". "Pentru noi, aceasta este o democraţie politică reală, cu separaţia puterilor în stat, un stat de drept şi independenţa justiţiei, o economie liberă şi liberal, o administraţie performantă, dedicate cetăţeanului şi nu primarului, o politică externă care să păstreze orientările mari".

Crin Antonescu a mai spus: "Aş vrea să mă adresez alegătorilor care au dat votul USL. Le cer iertare pentru că nu s-a putut, că nu am putut să ducem la capăt un proiect politic pentru care şi PNL, şi eu personal, am pledat, în care am investit foarte mult, în care am crezut foarte mult. Nu regret că un guvern se rupe, că probabil PNL, după patru ani de opoziţie şi alegeri câştigate, se vede din nou în opoziţie. Asta e nedrept, dar nu asta e neapărat grav".

Întrebat dacă va demisiona din funcţia de preşedinte al Senatului, Crin Antonescu a spus: "Nu. Cred că vă imaginaţi că nu în funcţia de preşedinte al Senatului stau eu. E o funcţie dată în urma votului Senatului, nimeni nu îl împiedică pe domnul Sârbu să facă tot felul de acţiuni, nu am motiv să mă cramponez de funcţie, dar nici să demisionez".

În ceea ce priveşte votul PNL în legătură cu anchetarea lui Daniel Chiţoiu, Crin Antonescu a transmis: "Am văzut şi sunt foarte mâhnit în legătură cu domnul Ruşanu, care nu mai e membru PNL, cu atât mai mult în legătură cu Daniel Chiţoiu. Sunt oameni de a căror nevinovăţie sunt convins şi a căror prezumţie de nevinovăţie trebuie să o apăr. PNL nu va obstrucţiona sau amâna demersurile justiţiei".

Cât priveşte modificarea Constituţiei, preşedintele PNL a afimat: "Vă spun clar, eu am asumat, nu singur, revizuirea Constituţiei, ci la nivelul USL. Eu am asumat preşedinţia comisiei, asum în continuare toate modificările adoptate şi le susţin. Dacă şi cei din PSD şi asociaţii doresc să le susţină, mergem înainte".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Era si cazul...

    decat certuri in fiecare zi mai bine asa, pacat ca alegatorii sunt prostiti din 4 in 4 ani si voteaza aceste aliante, care vedem ca sunt doar pentru a castiga alegerile, dupa care se despart si oamenii raman cu speranta ca la alegerile viitoare vor vota mai bine

    totusi este putin stanjenitor sa mergi intai la presedintele Austriei si sa-l asiguri ca stabilitatea investitonala este asigurata. Oricum este simetrica vizavi de vizita domnului Ponta in timpul careia Hidroelectrica a intrat in insolventa :-)

    1. m-am lamurit acum citind titlul "Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă".EVERYTHING IS GOING ACCORDING TO THE SCHEDULE :-):-):-)

    O lectie pe care n-am invatat-o nici acum, se pare... Ura impotriva unei persoane nu poate sustine conceptual o comunitate inteligenta si echilibrata, daca aceasta are ca obiectiv bunastarea comunitatii respective. Daca nu are acest obiectiv, inseamna ca acea comunitate este formata, manipulata si condusa pentru alte interese, care de cele mai multe ori s-au dovedit ilicite. In cazul lui Ceausescu, asasinarea lui a reprezentat o modalitate de a-i prelua dictatura de catre chiar cei care l-au subminat in fata tuturor, i-au cantat in struna tocmai pentru a se compromite personal. Scopul lor era de a-l inlocui, iar speranta era ca ei sa se imbogateasca prin furtul averii "publice", pana la urma, pentru ca s-a dovedit ca Ceausescu nu avea o avere personala, privata, ci ca traia din banii destinati presedentiei, din bugetul national.

    In prezent, am vazut aceeasi mobilizare idioata si ipocrita, impotriva unei persoane - Traian Basescu -, facuta de partide care conceptual sunt concurente. Pentru ca ambele partide au luptat de fapt impotriva unui dusman comun care putea sa determine initierea anchetarii si condamnarii marilor infractori care sustin financiar partidele respective. Scopul principal si social al infiintarii partidelor a fost complet uitat, istoria a fost aruncata la gunoi, marionetele au fost angajate si stimulate sa conduca partidele folosindu-se de televiziune si de restul mass-mediei, pentru a putea pacali cat mai bine viitorii alegatorii privind cauza justa a conducerii si administrarii Romaniei. In fapt, s-a dovedit ca au fost toate vorbe goale, ca de fapt oamenii care sunt ministri sunt niste infractori de drept comun, atat ei cat si cei care-i sustin acolo, infractori care vor face tot ce se poate pentru a se proteja in fata justitiei. Aceasta modalitate de trai a fost extinsa si generalizata sub numele de "politica". In cazul in care societatea va "refuza" politica democratica, atunci ne reintoarcem la socialism. Deci, acesti oameni nu risca nimic, castiga si intr-un caz si in altul, pentru ca ei detin in continuare fraiele cele mai importante ale structurii administrative si economice nationale, prin intermediul serviciilor secrete, al ministerelor de interne si aparare nationala.

    Circul politic a fost dezvaluit, dat pe fata, fara nici o rusine. Iar noi se pare ca inca nu avem mintea cea de pe urma. Facem in continuare misto in mass-media, facem bancuri, ca pe vremea lui Ceausescu. Tragem concluziile ca sa ne justificam existenta, salariile de 500-2000 euro pe luna. Jurnalistii si analistii economici, liderii de opinie, concluzioneaza pe sest, intr-o lipsa de responsabilitate sociala crasa. Tuturor ne e frica, sau poate nu stim, sa ne recunoastem nou si altora concluzia de baza, o invelim in aburii unor concluzii cosmetizate. Nu recunoastem ca in acesti 24 de ani am fost condusi de hoti si de corupti, de familiile lor. Pentru D-zeu, sunt 24 de ani in care nu am dezvoltat nimic in Romania. In cel mai bun caz am inlocuit, iar in cel mai rau am distrus. Nimeni n-a cautat dezvoltarea economica, nici PNL, nici PNTCD, nici socialistii, cu toate ca in lume avem exemple multiple. Noi am votat ce-au vrut unii si altii, iar ei au profitat si au furat ce-a fost bun, au distrus ce-a fost rau, s-au protejat in toate felurile, iar acum, cand ar trebui sa dea socoteala, incep sa-si dea arama pe fata. Altfel, cum putem considera aceasta alianta PNL-PSD? Chiar credeti ca o persoana ca Traian Basescu ar fi echivalat forta atator bogati si penali, daca nu cumva ar fi avut si ceva dreptate? Credeti ca un om este important doar prin modul in care stie sa minta, prin modul in care stie sa vorbeasca, sa apara in fata lumii prin intermediul mass-mediei? Nu cumva un om responsabil trebuie in primul rand sa aibe constiinta de sine si constiinta sociala? Poate ca atunci cand vor concluziona aceste lucruri, ne vom intreba si vom actiona in consecinta. Poate atunci nu vom mai fi manipulati in acest hal. Poate vom afla ca intr-adevar, comunitatile sociale sunt formate din indivizi, de responsabilitatea acestora, manifestata printr-un accept sau printr-un refuz, adresate oricaror evenimente rezultate din coruptie, hotie, minciuna, infractionalitate. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb