Alianţa cu Viena nu este singura opţiune pentru Bursa din Varşovia

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 iunie 2013

"Suntem gata să luăm în considerare la modul serios o alianţă cu Bursa din Viena, dar avem şi alte opţiuni", a declarat Pawel Tamborski.

"Suntem gata să luăm în considerare la modul serios o alianţă cu Bursa din Viena, dar avem şi alte opţiuni", a declarat Pawel Tamborski.

Bursa poloneză este deschisă să facă fuziuni sau achiziţii, iar o alianţă cu Bursa din Viena nu este singura sa opţiune, potrivit oficialilor polonezi, prezenţi, săptămâna trecută, la IPO Summit 2013 Varşovia.

Pawel Tamborski, subsecretar de stat în Ministerul Trezoreriei din Polonia, a declarat că bursa poloneză se găseşte într-un moment în care are mai multe opţiuni.

"O variantă este ca Warsaw Stock Exchange (WSE) să continue pe cont propriu, iar alta este să găsească parteneri strategici", a spus Pawel Tamborski, adăugând: "Suntem gata să luăm în considerare la modul serios o alianţă cu Bursa din Viena, dar avem şi alte opţiuni". Domnia sa a dat drept exemplu asocierea cu operatori foarte mari, din Europa de Vest şi nu numai.

De altfel, WSE are o cooperare strategică cu New York Stock Exchange, din 2010.

În luna aprilie, Bursa din Varşovia a lansat un nou sistem de tranzacţionare, dezvoltat de NYSE Technologies, membru al grupului NYSE Euronext.

Declaraţiile lui Tamborski ar putea face parte chiar din procesul de negociere între Warsaw Stock Exchange şi Wienner Borse, care au anunţat oficial, în luna aprilie, că dis-cută o posibilă fuziune, spre surpriza pieţei, care le vedea în luptă directă.

Există voci care consideră că există destule dificultăţi care ar trebui depăşite înainte ca o fuziune între cei doi operatori să poată avea loc, una dintre ele fiind faptul că sistemele de tranzacţionare sunt diferite, iar WSE abia a finalizat implementarea unui sistem nou.

Adam Maciejewski, preşedintele WSE, respinge acest argument, însă spune că unele probleme ar putea totuşi să apară la post-tranzacţionare.

Cu toate acestea, decizia privind o alianţă cu Viena este departe să fie luată. Preşedintele WSE a spus: "Ne-am atins limitele creşterii organice şi trebuie să căutăm alte soluţii. Vedem că bursele discută între ele şi trebuie să urmăm aceeaşi cale".

Adam Maciejewski a precizat că bursa din Polonia este deschisă pentru fuziuni şi achiziţii.

Bursa din Varşovia este cea mai mare din Europa Centrală şi de Est, cu o capitalizare de 128,5 miliarde de euro, fiind urmată de Bursa din Viena, cu o capitalizare de 79,5 miliarde euro.

Anul trecut, WSE s-a clasat pe primul loc în Europa după numărul de IPO-uri (oferte publice iniţiale) şi pe locul al cincilea, după valoarea IPO-urilor.

Bursa din Varşovia are o bază diversificată de investitori, străinii contând cu 48% în tranzacţiile cu acţiuni, în timp ce instituţionalii polonezi cumulează 34%, restul de 18% revenind investitorilor de retail polonezi.

În 2010, bursa poloneză s-a listat la propria cotă, însă Guvernul polonez a păstrat majoritatea drepturilor de vot.

Operatorul austriac Wienner Boerse a preluat pachete majoritare din bursele din Ljubljana şi Praga, în 2008, după ce, în 2004 a achiziţionat bursa din Budapesta, formând CEE Exchange Group.

Fuziunea dintre cei doi operatori ar crea un centru regional cu o capitalizare cumulată de 260 de miliarde de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb