Alin Tişe, CJC: "Investiţiile majore trebuie suportate de mai multe generaţii; obligaţiunile răspund acestui deziderat"

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 ianuarie

Alin Tişe (în centru), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj (CJC): "În prezent, Consiliul Judeţean derulează proiecte de peste un miliard de euro, iar cele 76 milioane de euro se adaugă la această sumă. Într-o statistică pe care am văzut-o în aceste zile, judeţul Cluj este, după Bucureşti, judeţul cu PIB-ul cel mai mare pe cap de locuitor din România. Iar în ceea ce priveşte credibilitatea, pe rating-ul stabilit de organismele internaţionale, judeţul Cluj este la categoria A, peste rating-ul suveran al României, ceea ce ne ajută foarte mult să aducem resurse pentru dezvoltarea judeţului". (Sursa foto: facebook / Bursa de Valori Bucureşti)

Alin Tişe (în centru), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj (CJC): "În prezent, Consiliul Judeţean derulează proiecte de peste un miliard de euro, iar cele 76 milioane de euro se adaugă la această sumă. Într-o statistică pe care am văzut-o în aceste zile, judeţul Cluj este, după Bucureşti, judeţul cu PIB-ul cel mai mare pe cap de locuitor din România. Iar în ceea ce priveşte credibilitatea, pe rating-ul stabilit de organismele internaţionale, judeţul Cluj este la categoria A, peste rating-ul suveran al României, ceea ce ne ajută foarte mult să aducem resurse pentru dezvoltarea judeţului". (Sursa foto: facebook / Bursa de Valori Bucureşti)

English Version

Obligaţiuni ale Consiliului Judeţean Cluj, în valoare de 76 milioane de euro, au fost listate la Bursa de Valori Bucureşti

Investiţiile în obiective de infrastructură majore, cu o perioadă de utilizare de zeci de ani, trebuie suportate de mai multe generaţii, iar obligaţiunile reprezintă o formă de finanţare prin care se poate atinge acest deziderat, a afirmat ieri Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj (CJC), cu ocazia listării obligaţiunilor Consiliului la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Alin Tişe a spus: "Evenimentul de astăzi este extrem de important pentru Consiliul Judeţean Cluj şi pentru clujeni, deoarece reprezintă un pas înainte în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea judeţului Cluj. În prezent, Consiliul Judeţean derulează proiecte de peste un miliard de euro, iar cele 76 milioane de euro se adaugă la această sumă. Într-o statistică pe care am văzut-o în aceste zile, judeţul Cluj este, după Bucureşti, judeţul cu PIB-ul cel mai mare pe cap de locuitor din România. Iar în ceea ce priveşte credibilitatea, pe rating-ul stabilit de organismele internaţionale, judeţul Cluj este la categoria A, peste rating-ul suveran al României, ceea ce ne ajută foarte mult să aducem resurse pentru dezvoltarea judeţului".

Obligaţiunile au fost vândute în luna decembrie a anului trecut, printr-un plasament privat, principalii cumpărători fiind băncile, dar şi fonduri de investiţii şi fonduri de pensii. Titlurile, cu o valoare nominală unitară de 100 de euro, au maturitatea de zece ani, cu scadenţa în 2033 şi cu o opţiune de rambursare anticipată în anul 2029. Dobânda este de 3,25% plus EURIBOR la şase luni.

Conform preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, banii strânşi din piaţă vor fi direcţionaţi către două categorii de investiţii.

"O primă categorie sunt investiţiile pe care putem să le finalizăm în acest an. Sunt şcoli, drumuri, secţii de spitale şi chiar şcoli speciale. A doua categorie sunt obiectivele pentru care Consiliul Judeţean Cluj are deja obţinută o finanţare europeană şi obligaţia de a cofinanţa o parte, în funcţie de proiect. Sunt proiecte care nu se încheie în acest an, dar care au nevoie de o cofinanţare (...). Intenţia noastră este să analizăm posibilitatea de a extinde această operaţiune pentru a lua mai mulţi bani, pentru construirea unui spital de copii monobloc regional de la zero", a spus Alin Tişe.

Domnia sa a subliniat că, după o analiză aprofundată şi după consultări cu specialiştii, s-a ajuns la concluzia că finanţarea prin obligaţiuni reprezintă o modalitate prin care mai multe generaţii de clujeni vor plăti investiţiile făcute în prezent în obiective majore.

"Este normal ca investiţiile într-un spital care se amortizează în 50 de ani să fie plătit în doar în doi ani, câtă vreme mai multe generaţii folosesc spitalul. Un stadion este făcut în doi sau trei ani, dar este normal să fie suportat de generaţiile de atunci, cu toate că durata sa de viaţă este de 50 ani? Plasarea responsabilităţii şi obligaţiei de a suporta investiţii de către mai multe generaţii care, în mod real, se bucură de aceste obiective, a fost un element definitoriu pe care l-am avut în vedere atunci când am decis să mergem pe această variantă alternativă de finanţare", a spus Alin Tişe.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a adăugat: "Motivul pentru care multe oraşe şi judeţe nu reuşesc să se dezvolte este pentru că nu pot suporta, din punct de vedere financiar, valoarea acestor investiţii uriaşe. În urma consultării cu specialiştii, am ajuns la concluzia că este mai degrabă firesc ca aceste investiţii să fie suportate de mai multe generaţii, iar emisiunile de obligaţiuni răspund la acest deziderat - de a duce pe 20 sau 50 de ani responsabilitatea unui obiectiv major care are durata de amortizare 50 de ani. Este o variantă mult mai profitabilă pentru cetăţenii unui judeţ şi mai puţin apăsătoare pentru o generaţie sau două, care trebuie să suporte un obiectiv major".

Fondurile atrase în urma plasamentului sunt destinate refinanţării datoriei publice locale şi cofinanţării unor obiective de investiţii de interes public local ale Consiliului Judeţean Cluj. Obiectivele de investiţii de interes public local vizează: modernizarea unor drumuri judeţene parte a traseului regional Transilvania de Nord, construirea unui sediu pentru centrul şcolar pentru educaţie incluzivă, modernizarea spitalului clinic de urgenţă pentru copii dar şi a altor spitale din municipiul Cluj-Napoca, restaurarea monumentului istoric, Castelul Banffy, conform unui comunicat de presă.

Plasament privat a fost derulat de consorţiul format din BT Capital Partners, Alpha Bank şi Raiffeisen Bank, în vreme ce VMB Partners a fost consultantul financiar al Consiliului Judeţean Cluj pentru emisiunea de obligaţiuni.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. dar nu faceti nicio investitie majora dle Tise ! nu ati facut centura pentru Cluj, nu ati facut pasajul de la Taietura Turcului. tot carpiti si recarpiti aceeleasi drumuri. sunteti cu 10 ani in urma Bihorului la to ce inseamna infrastructura. Nu mai vorbim de banii sifonati 10 ani pentru ecologizarea gropii de gunoi si de afacerile cu supercom.

    1. Observatie corecta, doar ca centura shi pasajul sunt in gradina domnului Boc, tot mai depashit de evenimente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb