Alpha Bank: România a redus emisiile de gaze cu efect de seră din anul 2022 cu 56%

Pactul verde European ţinteşte către o Europă neutră din punct de vedere climatic până în anul 2050. Obiectivul este ca până în acel an să se ajungă la net zero, adică cantitatea bioxidului de carbon (CO2) emisă în atmosferă să fie egală cu cantitatea de CO2 eliminată din atmosferă. La nivel global, se estimează că absorbanţii naturali (păduri, sol, oceane) elimină între 9,5 şi 11 gigatone de CO2 pe an. În prezent, emisiile globale de CO2 (37,8 gigatone în 2021) depăşesc cu mult capacitatea naturală de eliminare a CO2. Din acest motiv, este nevoie simultan de măsuri pentru reducerea emisiilor de CO2 şi creşterea capacităţii de eliminare a CO2. Legea Europeană a climei în vigoare din iulie 2021, fixează o ţintă intermediară pentru cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră de atins până în 2030, cu 55% mai redusă faţă de 1990. Ţinta ar putea deveni o reducere de 57%, dacă se va obţine creşterea capacităţii de absorbţie a terenurilor şi pădurilor la 310 mil. tone CO2 până în 2030 aşa cum prevede regulamentul 839/2023, conform unei analize Alpha Bank.

Toate ţările din regiune au redus emisiile gazelor cu efect de seră comparativ cu anul 1990 (Fig.1a). România a realizat cea mai mare reducere, de la 257 m tone echivalent CO2 la 113 m tone echivalent CO2 în 2022. Raportat la populaţie, emisiile gazelor cu efect de seră au scăzut de la 11,1 tone per capita, la 5,9 tone per capita. Majoritatea acestor emisii au constat în emisii de oxizi de carbon (66%) şi metan (23%). România se evidenţiază între ţările din regiune prin ponderea dublă în emisiile de gaze cu efect de seră a metanului, gaz ce nu rămâne la fel de mult timp în atmosferă precum CO2, însă pentru că absoarbe mult mai multă energie solară are un efect de seră mult mai ridicat (Fig.1b). Cele mai poluante activităţi au rămas activităţile cu ardere de combustibili, care generau 3,9 tone per capita de gaze cu efect de seră în 2022 (Fig. 1c). Restul emisiilor de gaze cu efect de seră s-a datorat proceselor industriale (0,7 tone per capita) şi agriculturii (1 tonă per capita). În România, agricultura poluează mai mult decât procesele industriale, la fel ca în Polonia, Bulgaria şi Grecia, însă diferenţa atât de mare de poluare între cele două sectoare este doar în Polonia.

Majoritatea poluării rezultate în urma arderilor de combustibili este generată de sectorul transporturi şi sectorul energie. Faţă de anul 1990 poluarea în sectorul energie a scăzut (de la 3,1 tone per capita la 0,9 tone per capita), dar în sectorul transporturi a crescut (de la 0,5 tone per capita la 1,1 tone per capita). Celelalte două surse de poluare prin arderea combustibilului sunt industria-construcţiile şi clădirile. Comparativ cu anul 1990 poluarea în industrie-construcţii a scăzut (de la 2,3 tone per capita la 0,7 tone per capita), iar poluarea clădirilor a crescut (de la 0,5 tone per capita la 0,6 tone per capita). Trendul poluării pe sectoare s-a încadrat în trendul regiunii, cu excepţia clădirilor a căror poluare a scăzut în toate ţările din regiune. Cu toate că, înjumătăţirea poluării determinată de pierderile de combustibil (emisii fugitive) este remarcabilă (de la 1,5 tone per capita la 0,6 tone per capita) ea rămâne la fel ca şi în Polonia, peste nivelul atins de ţările din regiune (0,1 tone per capita în Italia, 0,2 tone per capita în Ungaria şi 0,3 tone per capita în Grecia, Bulgaria şi Cehia).

România a redus emisiile de gaze cu efect de seră din anul 2022 cu 56% faţă de anul 1990, peste ţinta de 55% fixată de Comisia Europeană pentru anul 2030. Cu toate acestea, eforturile de reducere a poluării trebuie menţinute pentru realizarea neutralităţii climatice până în 2050. România emite gaze cu efect de seră de 133 tone echivalent CO2 în continuare, ceea ce inseamnă nevoia reducerii emisiilor în paralel cu creşterea capacităţii de absorbţie CO2 a terenurilor şi pădurilor. În 2022, acestă capacitate s-a ridicat la 49,3 tone echivalent CO2, peste ţinta de 26,5 tone echivalent CO2 stabilită pentru 2030 de Comisia Europeană, România fiind singura ţară din regiune cu o astfel de performanţă în condiţiile în care suprafaţa împădurită a crescut uşor până la 30% din suprafaţa ţării.

Există un întreg set de măsuri care este recomandat pentru reducerea poluării, toate la fel de importante şi care se potenţează reciproc. În primul rând, extinderea folosirii tehnologiilor bazate pe resurse de energie regenerabile pentru generarea energiei electrice este un demers răspândit şi demarat cu mulţi ani în urmă. Desigur, combinaţia de resurse regenerabile utilizabile depinde de tehnologiile existente, de disponibilitatea resurselor, de condiţiile climatice determinate de poziţia geografică a fiecărei ţări. România şi Grecia au cea mai mare pondere a capacităţii instalate de generare a energiei electrice bazată pe resurse regenerabile (de 60% respectiv 59%). În România, resursele regenerabile utilizate în ordinea importanţei sunt apele (35,6%), vântul (16,3%) şi soarele (7,7%), pe când în Grecia sunt soarele (23,7%), vântul (20,5%) şi apele (14,5%). În al doilea rând, creşterea eficienţei energetice poate reduce cantitatea de energie necesară. În anul 2022, România a avut a treia cea mai ridicată eficienţă energetică în regiune, după Italia şi Grecia - de 6 euro pe fiecare kg de echivalent petrol utilizat, şi cea mai mare creştere în regiune a eficienţei energetice comparativ cu anul 2000 (de 2,6 ori faţă de 1,9 ori în Polonia şi Bulgaria, 1,7 ori în Cehia şi Ungaria, 1,4 ori în Grecia şi de 1,3 ori în Italia). În al treilea rând, cheltuielile publice pentru protecţia mediului pot finanţa măsuri unde echilibrele ecologice sunt precare şi capacitatea naturală de absorbţie a CO2 poate fi îmbunătăţită. Desigur, aceste cheltuieli depind de spaţiul fiscal din bugetele naţionale. În România, în perioada 2017-2022, cheltuielile publice anuale pentru protecţia mediului au fost cele mai reduse, după Polonia (0,7% din PIB).

Tranziţia verde este costisitoare. Comisia Europeană estimează costurile pentru Uniunea Europeană la 700 mld euro pe an până în 2030, ceea ce înseamnă aproximativ 5% din PIB-ul Uniunii Europene. Probabil, fiecare ţară membră a Uniunii Europene are nevoie de cheltuieli de magnitudine similară. Sursele de finanţare pot fi diverse. Pe lângă fondurile europene alocate, finanţările pentru tranziţia verde se pot obţine pe plan intern din taxele de mediu şi emisiunile de obligaţiuni verzi. În România, în perioada 2017-2021, taxele de mediu au reprezentat 2,1% din PIB în fiecare an, fiind reprezentate aproape în totalitate de taxele pe energie (Fig. 4a), iar obligaţiunile verzi, în valoare de 0,5 mld USD în 2021 şi 0,2 mld USD în 2022 au fost emise de sectorul privat (Fig. 4b). În premieră, în februarie 2024 au fost emise obligaţiuni verzi suverane în valoare de 2 mld euro. În perioada următoare, volumele obţinute din ambele surse de finanţare au şanse să ia amploare dacă luăm în considerare experienţa Italiei, mai avansată în acest domeniu.

România are un avantaj comparativ în tranziţia verde faţă de regiune, care trebuie menţinut pentru îndeplinirea obiectivului neutralităţii climatice până în anul 2050.