Ambasadorul rus, convocat la Varşovia, după declaraţii "provocatoare" ale lui Putin

T.B.
Internaţional / 22 iulie 2023

Ambasadorul rus, convocat la Varşovia, după declaraţii "provocatoare" ale lui Putin

Ambasadorul Rusiei în Polonia a fost convocat "de urgenţă" sâmbătă la Ministerul de Externe polonez în urma unor declaraţii făcute de preşedintele rus Vladimir Putin vineri, calificate drept "provocatoare" de Varşovia, relatează AFP, conform agerpres.ro.

Preşedintele rus a acuzat vineri Polonia că ar avea "planuri revanşarde" şi că vrea să recupereze teritorii din vestul Ucrainei, o acuzaţie recurentă a autorităţilor ruse.

În cursul unei reuniuni a Consiliului Securităţii naţionale, Putin a menţionat între altele că regiunile de vest ale Poloniei actuale au fost un "cadou al lui Stalin" făcut polonezilor după cel de-al Doilea Război Mondial.

Convocarea ambasadorului rus este o urmare a "declaraţiilor provocatoare ale preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, precum şi a ameninţărilor şi a altor acţiuni neprietenoase ale Federaţiei Ruse faţă de Polonia şi faţă de aliaţii noştri", a declarat viceministrul polonez Pawel Jablonski.

"Întâlnirea a fost foarte scurtă", a precizat el pentru presă la finalul acesteia.

"Frontierele între ţări sunt absolut de neatins şi Polonia se opune oricărei revizuiri" a acestora, a declarat Jablonski.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki i-a răspuns vineri seara printr-o postare pe Twitter lui Putin, reiterând că "Stalin a fost un criminal de război, responsabil de moartea a sute de mii de polonezi" în timpul şi după cel de-al Doilea Război Mondial.

Potrivit lui Jablonski, este o "tentativă de albire a criminalului de război care a fost Stalin de către un alt criminal de război, care este Putin astăzi".

În aplicarea deciziilor luate în 1945 de marile puteri la finalul conflictului mondial, Polonia a fost deplasată cu 300 km2 spre vest, comparativ cu harta de dinaintea războiului.

Uniunea Sovietică a păstrat astfel teritoriile poloneze pe care şi le anexase în 1939, în timp ce Polonia a beneficiat în schimb de câteva regiuni care aparţinuseră Germaniei, notează AFP.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Ce stire de importanta "mondiala",

    multumim 

    1. Asa e!

      Faptul ca Rusia ia de la cineva, si da "la schimb" ce e al altuia nu e o noutate.

      Kremlinul are harti potrivite pentru orice alternativa politica. Doar harta initiala a Ducatului Muscovit nu o au.  

      Yankeii doar iau cu doua maini.

    Mereu trebuie sa fie polonezii ce provoaca.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb