Ambasadorul Teofil Bauer: Ucraina tratează cu pragmatism relaţia cu UE

ADELINA DABU
Ziarul BURSA #Internaţional / 27 noiembrie 2012

Ambasadorul Teofil Bauer: Ucraina tratează cu pragmatism relaţia cu UE

Deşi vede în aderare o chestiune de timp, Ucraina abordează cu pragmatism relaţiile cu Uniunea Europeană (UE) şi posibilele avantaje ale integrării, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Teofil Bauer, în cadrul unei conferinţe pe tema Parteneriatului Estic.

Aceste declaraţii vin într-o perioadă în care viitorul relaţiilor este incert, liderii europeni arătându-se tot mai nemulţumiţi de evoluţiile politice de la Kiev.

Oficiali ucrainieni susţin că îşi doresc să continue dialogul cu Bruxelle-ul, însă iniţiativele europene sunt lipsite de substanţă şi departe de a se ridica la înălţimea aştep­tărilor lor.

"Este suficient să ne uităm la Belarus pentru a ne da seama că UE nu a reuşit să elaboreze instrumente prin care să promoveze democraţia, iar în ceea ce ne priveşte (n.r. Ucraina), încarcerarea unor diplomaţi ar trebui să fie discutată, dar fără a reprezenta o piedică în relaţiile bilaterale", sublinia, în acelaşi cadru, Olena Snigyr, expert în cadrul Institutului Naţional de Studii Strategice de la Kiev.

Arestarea şi condamnarea Yuliei Tymoshenko au stârnit critici vehemente din partea oficialilor europeni, care au văzut în această acţiune o răzbunare politică şi o încălcare gravă a drepturilor omului şi au decis să condiţioneze semnarea acordurilor de asociere şi liber-schimb de eliberarea fostului premier.

În aşteptarea rezultatelor alegerilor parlamentare de luna trecută, pentru prima dată în 15 ani, summitul bilateral anual a fost suspendat. Observatorii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au semnalat abateri grave de la principiile alegerilor libere şi regres al procesului democratic, iar acuzaţiile că Ucraina şantajează UE cu apropierea de Rusia au fost, de la venirea la putere a lui Viktor Yanukovych, nelipsite din discuţiile experţilor.

Olena Snigyr apără, însă, Ucraina susţinând că procesul electoral a fost unul democratic şi, uitând că fundamentul construcţiei europene îl reprezintă valorile comune, domnia sa acuză UE că vrea să-şi impună propriile valorilori.

În timp ce organizarea summitului bilateral în acest an este puţin probabilă, fără a fi predictibilă, o decizie în privinţa evoluţiei în relaţia cu Ucraina este aşteptată la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

Sancţionarea regimului Yanukovych ar putea submina reformele realizate până în prezent, izola Ucraina şi determina-o să se orienteze definitiv către Rusia.

Totodată, semnarea unui acord în condiţiile actuale ar echivala cu renunţarea la prinicipiul "more for more" şi punerea în umbră a eforturilor celorlaltor state din cadrul Partneriatului.

Parteneriatul Estic, lansat în 2008 la iniţiativa Poloniei şi a Suediei, are ca scopul îmbunătăţirea relaţiilor UE cu statele vecine care au făcut parte din Uniunea Sovietică: Armenia, Azerbaigian, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb