Analiză WBS Europa - jurnal bursier - 17 ianuarie

WBS
Internaţional #Jurnal Bursier / 18 ianuarie 2011

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Pieţele europene au înregistrat astăzi evoluţii predominant negative, fiind afectate de incertitudinile investitorilor cu privire la rezultatul reuniunii de astăzi de la Bruxelles a miniştrilor de finanţe din zona euro pentru discutarea revizuirii strategiei de prevenire a instabilităţilor financiare.

    Moneda unică europeană a suferit la rândul său scăderi în raport cu valutele principalilor parteneri economici după ce ministrul de finanţe al Germaniei a declarat astăzi într-un interviu că nu vede motive urgente pentru a se acţiona pentru creşterea fondului european de finanţare pentru statele membre aflate în dificultate, în special după succesul ofertelor de obligaţiuni ale Portugaliei, Spaniei şi Italiei de săptămâna trecută. Banca Centrală Europeană a anunţat că a achiziţionat obligaţiuni guvernamentale în valoare de 2.31 miliarde de euro săptămâna trecută, cel mai ridicat nivel din ultimele cinci săptămâni, şi va oferi mâine depozite la termen de şapte zile pentru a absorbi cele 76.5 miliarde de euro injectate în piaţă de la iniţierea programului. Randamentul bondurilor germane a scăzut astăzi după ce membrul consiliului ECB Athanasios Orphanides a declarat că investitorii au împins probabil prea departe aşteptările privind o creştere a dobânzii de referinţă în urma declaraţiilor oficialilor Băncii Centrale de săptămâna trecută.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb